Descarcă aplicația DIGI TV
john goodman John Goodman, 2001 / Foto: Getty Images

John Goodman, de nerecunoscut la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a uimit pe fani

John Goodman și-a surprins fanii cu cea mai recentă apariție publică. Actorul în vârstă de 74 de ani, cunoscut din serialul "Roseanne" și numeroase producții de succes de la Hollywood, pare complet schimbat după transformarea fizică impresionantă prin care a trecut în ultimii ani.

John Goodman a apărut într-o fotografie publicată pe Instagram de actorul David DeLuise, cunoscut pentru rolul lui Jerry Russo din serialul "Wizards of Waverly Place". Cei doi s-au întâlnit întâmplător într-un supermarket, iar DeLuise nu a ratat ocazia de a imortaliza momentul.

„El a fost copilăria mea! O legendă! Îmi place că pot să-i spun asta cuiva. Dacă știți, știți”, a scris actorul în descrierea imaginii, menționează People.

Fotografia i-a luat prin surprindere pe fani, care au remarcat imediat cât de mult s-a schimbat John Goodman, actorul fiind vizibil mai slab.

Citește și: Cine este soția actorului John Goodman, cea care îi e alături de peste 30 de ani. Anna Beth e antreprenoare, are milioane în conturi și preferă să stea departe de Hollywood

John Goodman a slăbit zeci de kilograme și a renunțat la alcool

david deluise si john goodman
David DeLuise și John Goodman, august 2026 / Foto: Instagram daviddeluise

Transformarea lui John Goodman nu este una recentă. Actorul și-a schimbat radical stilul de viață în urmă cu mai mulți ani, după ce a decis să renunțe definitiv la alcool, în 2007.

Într-un interviu acordat revistei People în 2010, acesta dezvăluia că slăbise aproximativ 45 de kilograme după ce a eliminat zahărul din alimentație și a început să facă sport șase zile pe săptămână. De atunci a mai dat jos încă pe atât. „Transpir, dar nu exagerez”, spunea atunci actorul.

Goodman a povestit și că, la greutatea maximă, ajunsese la aproape 180 de kilograme. „La finalul fiecărui sezon din Roseanne slăbeam aproximativ 27 de kilograme, dar apoi mă reapucam de băut și puneam toate kilogramele la loc, ba chiar și mai multe”, mărturisea el.

„M-am săturat să mă uit la mine în oglindă”

John Goodman
John Goodman, 2001 / Foto: Getty Images

Actorul a explicat că decizia de a renunța la alcool a venit într-un moment în care simțea că își pierde controlul asupra propriei vieți. "M-am săturat să mă uit la mine în oglindă. Devine periculos. Am vrut să trăiesc mai bine”, a spus John Goodman.

El a povestit că, după un weekend în care consumase foarte mult alcool, s-a trezit tremurând și a decis să se interneze într-un centru specializat pentru tratarea dependenței.

Citește și: Kathy Bates, furioasă pe cei care spun că a slăbit 45 kg doar cu Ozempic: "Mi-a luat ani să ajung aici". Transformarea e remarcabilă

John Goodman, un nou stil de viață

Recent, actorul a vorbit și despre schimbările pe care le-a făcut în rutina sa de zi cu zi. Într-un videoclip publicat în iulie pe Instagram de un restaurant londonez, Goodman a mărturisit că nici măcar nu mai gătește la grătar. „Nu mai fac grătar pentru că nu mai beau alcool. Grătarul era scuza perfectă să mă îmbăt, stând în fața focului”, a spus actorul.

Ultima apariție publică a lui John Goodman a avut loc la festivalul SXSW 2026, unde și-a promovat cel mai nou film, "Chili Finger". Astăzi, la 74 de ani, actorul continuă să impresioneze nu doar prin cariera sa, ci și prin transformarea spectaculoasă pe care a reușit să o mențină de-a lungul anilor.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri11.11
06:45 Drumul pana la tine
08:05 Razboi in bucatarie
10:00 Ultimul razboinic al aerului
11:35 Jasmine e trista
13:10 Morbius
14:45 Ricki si the Flash
16:25 Top Gun: Maverick
18:25 Ultimele dorinte
20:00 Cod rosu la Londra
21:30 tinta legitima
23:15 Cu capul in nori
01:10 O zi perfecta
02:55 Alaturi de diavol
04:25 Lunetistul
Ultimele știri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Bruce Willis
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul de 71 de ani "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care descoperă lucruri"

Starea de sănătate a lui Bruce Willis continuă să se deterioreze, la aproape patru ani de când familia sa a anunțat că suferă de demență...

Partenerii noștri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of...

Filmnow.ro
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o...

Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate...

Digi-World.tv
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era foarte autoritar"
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era...

Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o...

ProFM.ro
Revoluție la FCSB: Gigi Becali a dat afară patru oameni dintr-un foc! "La revedere"
Revoluție la FCSB: Gigi Becali a dat afară patru oameni dintr-un foc! "La revedere"

Decizie radicală la roș-albaștri.

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste un an de la moartea campionului
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste un an de la...

"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui...

DigiFM.ro