Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea”
Data publicării:
John Goodman a dezvăluit că pierderea masivă în greutate (90 kg) i-a dat corpul „peste cap”. Actorul din „Roseanne”, care cântărea 180 de kg înainte de a fi supus unei operații la stomac și de a slăbi, a mărturisit că încă încearcă „să se obișnuiască cu fața lui”.
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit
În timpul unei apariții la podcastul „Happy Sad Confused”, Goodman a povestit că a refuzat să apară într-o scenă nud din serialul „Righteous Gemstones”, deoarece era îngrijorat de cum va arăta corpul său pe ecran, scrie Daily Mail. „Am spus: «Nu știu. Corpul meu este prea dat peste cap după ce am pierdut toată greutatea asta.»”, și-a amintit Goodman. Până la urmă, au reușit să lege scena. Serialul a rulat timp de patru sezoane, din 2019 până în 2025.
Ce a declarat despre schimbarea de look
Starul din „Digger” a subliniat că încă încearcă să se adapteze la noua sa imagine. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea. E ciudat. Mă gândesc la mine ca arătând într-un fel, apoi mă privesc în oglindă și spun: «O, uau!». E bizar. E în același timp amuzant să te familiarizezi cu asta. Sunt o mulțime de lucruri cu care mă obișnuiesc.”
Goodman a vorbit și despre o formă de „autosabotaj”, admițând că e posibil ca aspectul său de dinainte de spectaculoasa transformare să fi avut un impact negativ asupra carierei lui: „Munceam destul așa cum eram. Nu eram înnebunit după asta, dar mă întreb dacă nu m-am sabotat singur.”
De la dependența de alcool la cea de mâncare
Într-o altă discuție, cu jurnaliștii de la The New Yorker, John a vorbit despre cum trecerea de la dependența de alcool la cea de mâncare l-a dus aproape de 180 kg. El a povestit cum greutatea sa a început să fluctueze după ce a renunțat la băutură în 2007: „Avem aproape 181 de kilograme. Mâncam compulsiv după ce am spus nu alcoolului”.
John a decis să renunțe la băutură pentru că se săturase să fie „bolnav și obosit”. „Chestia cu satisfacția de moment este că nu-ți pasă cu adevărat ce se întâmplă imediat după, iar asta a dus la mahmureală, la tremurat, apoi la nevoia de a bea pentru a scapă de tremur și la tot acel cerc vicios”, a recunoscut el. „Pur și simplu eram sătul de alcool și voiam să mă opresc. Îmi întârziam maturizarea prin acest consum și aveam multe de recuperat, realizând cât de egoist devenisem.”
Operația la stomac și intervențiile la genunchi
Goodman a mărturisit că în cele din urmă a fost supus unei operații la stomac pentru a face față creșterii în greutate, dar aceasta a dus la complicații: „Am devenit anemic, am pierdut un strat de grăsime și mi-e frig tot timpul”.
Într-un interviu acordat revistei The Sunday Times Culture Magazine, John a povestit că a trebuit să se „forțeze” să meargă la sală în încercarea de a slăbi, după ce relația sa cu mâncarea a devenit „periculoasă”.
El a admis că ar fi fost o „mană cerească” să poată face injecții pentru slăbit atunci când încerca să topească kilogramele: „Totul era periculos. Articulațiile mele erau afectate de greutatea pe care o aveam. Nu le folosesc, pentru că trebuie coordonate cu alte lucruri. Dar ar fi fost o mană cerească. Am înțeles că funcționează și în cazul alcoolului.”
Goodman a fost supus și unor intervenții pentru protezarea genunchilor.
John Goodman a devenit faimos pentru interpretarea din sitcomul american „Roseanne”, în rolul patriarhului familiei, Dan Conner.