Descarcă aplicația DIGI TV
Matthew Perry Passes Away At 54 Matthew Perry. Profimedia

Un fost producător de la Hollywood, condamnat la închisoare în cazul morţii lui Matthew Perry

La doi ani şi jumătate de la moartea lui Matthew Perry, un fost producător de la Hollywood implicat în distribuirea drogului care l-a ucis pe actorul din "Friends" a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare de către un tribunal din Los Angeles.

Erik Fleming a pledat vinovat pentru că a acţionat ca intermediar, cumpărând 50 de flacoane de ketamină de la un dealer şi livrându-le asistentului personal al vedetei, care i-a injectat drogul. Procurorii au solicitat o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, transmite AFP, citată de Agerpres.

Moartea lui Matthew Perry, găsit inconştient în cada sa cu hidromasaj în octombrie 2023, a şocat fanii "Friends". Actorul în vârstă de 54 de ani, care l-a interpretat pe Chandler Bing în serialul de succes, vorbise public despre problemele sale legate de dependenţă.

El lua ketamină sub supraveghere ca parte a terapiei pentru depresie. Dar acest anestezic legal este uneori utilizat în mod abuziv în scopuri stimulatoare sau euforice, iar Matthew Perry a recidivat în dependenţă în toamna anului 2023, potrivit anchetei.

Erik Fleming, în vârstă de 55 de ani, era o cunoştinţă a lui Matthew Perry, care a avut un oarecare succes la Hollywood la începutul anilor 2000. A produs în special reality show-ul "The Surreal Life" şi a regizat filmul "My Brother the Pig", cu Scarlett Johansson şi Eva Mendes în rolurile principale.

Ancheta a dezvăluit că acesta a obţinut drogurile de la Jasveen Sangha, o traficantă cunoscută în unele cercuri drept "regina ketaminei". Această femeie i-a vândut fiolele care s-au dovedit fatale pentru Matthew Perry şi a fost condamnată la 15 ani de închisoare în aprilie.

"Ştergeţi toate mesajele noastre", i-a ordonat ea intermediarului printr-un mesaj text când a aflat de moartea vedetei.

Doi medici au fost, de asemenea, condamnaţi pentru exploatarea cu bună ştiinţă a dependenţei actorului. Salvador Plasencia a fost condamnat la 30 de luni de închisoare în decembrie pentru că i-a vândut vedetei aproximativ 20 de fiole de ketamină în săptămânile premergătoare morţii sale. El se aproviziona de la Mark Chavez, un alt medic condamnat la opt luni de arest la domiciliu şi 300 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Fiolele de ketamină au costat doar câţiva dolari, dar au fost revândute lui Matthew Perry cu 2.000 de dolari fiecare, potrivit acuzării.

"Mă întreb cât va plăti idiotul ăsta", îi scria Plasencia lui Chavez într-un mesaj text descoperit în anchetă.

Ambilor medici li s-a interzis dreptul de liberă practică.

La fel ca toţi ceilalţi suspecţi din acest caz, asistentul personal al lui Matthew Perry, Kenneth Iwamasa, a pledat şi el vinovat şi a recunoscut că i-a injectat ketamină actorului. Sentinţa sa urmează să fie pronunţată la 27 mai.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri13.11
06:45 Capriciile sortii
08:30 Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou
10:05 Indiana Jones si templul blestemat
12:00 Hobbitul: Dezolarea lui Smaug
14:30 Planeta Maimutelor: Invazia
16:10 Acesta e Craciunul
17:55 Erin Brockovich
20:00 TAG: Da-o mai departe
21:40 Necunoscutul
23:30 The Purge. Noaptea judecatii
00:50 Experimentul
02:25 Challengers
04:30 Destine la rascruce
Ultimele știri
RAIN MAN (1988)
Motivul pentru care Dustin Hoffman a vrut să renunțe inițial la „Rain Man”. Filmul i-a adus în cele din urmă al doilea Oscar

Dustin Hoffman a vrut să renunțe la pelicula „Rain Man”. I s-a părut „groaznică” interpretarea pe care a oferit-o în primele scene pe care...

Hugh Jackman
Mușchii lui Wolverine nu au dispărut! Hugh Jackman, ca desprins din Baywatch, la bustul gol pe plajă, sub privirile iubitei

Hugh Jackman continuă să impresioneze cu forma sa fizică, chiar și la 58 de ani. Celebrul actor australian, cunoscut pentru rolul...

1560x800px_comunicat(ProFM&FilmNow) (7)
11 ani de Digi FM, sărbătoriți cu un matinal de colecție, în direct de la Art Safari

Postul de radio Digi FM a împlinit 11 ani și a ales să marcheze aniversarea într-un cadru pe cât de neobișnuit, pe atât de inspirat: Art...

Partenerii noștri
RAIN MAN (1988)
Motivul pentru care Dustin Hoffman a vrut să renunțe inițial la „Rain Man”. Filmul i-a adus în cele din urmă al doilea...

Dustin Hoffman a vrut să renunțe la pelicula „Rain Man”. I s-a părut „groaznică” interpretarea pe...

Filmnow.ro
Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13 noiembrie 2026
Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13 noiembrie 2026

Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos
Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos

Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos

Digi-World.tv
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un casting de film
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un...

"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de...

ProFM.ro
FOTO Teodora Stoica n-a stat pe gânduri după ce tatăl său a plecat de la FCSB! Doar TREI cuvinte
FOTO Teodora Stoica n-a stat pe gânduri după ce tatăl său a plecat de la FCSB! Doar TREI cuvinte

MM Stoica a hotărât să plece de la FCSB, după ce Gigi Becali l-a trecut pe ”linie moartă”.

DigiSport.ro
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce făceau patrupezii
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce făceau...

Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o...

Digi-AnimalWorld.tv
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul

Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul

Digi-Life.tv
George Simion, datorii de peste 12 milioane de lei după campania prezidențială. Cine sunt oamenii care l-au împrumutat pe liderul AUR
George Simion, datorii de peste 12 milioane de lei după campania prezidențială. Cine sunt oamenii care l-au împrumutat...

George Simion, datorii de peste 12 milioane de lei după campania prezidențială. Cine sunt oamenii...

DigiFM.ro