Descarcă aplicația DIGI TV
Eric Dane și Rebecca Gayhear Eric Dane și Rebecca Gayheart / Foto: Profimedia

Soția lui Eric Dane, mișcată de susținerea primită după moartea actorului. I-a fost sprijin chiar dacă nu mai formau un cuplu

Rebecca Gayheart, soția lui Eric Dane, a transmis un mesaj în care a mulțumit pentru valul de cuvinte frumoase și gesturi de susținere primite după moartea actorului.

Actrița în vârstă de 54 de ani a transmis un mesaj emoționant pe Instagram Stories, mărturisind că este „uimită” de „revărsarea de iubire și sprijin din partea comunității noastre”. Mesajul a fost publicat alături de imaginea unui memorial luminat de lumânări, dedicat regretatului actor.

„Nu există cuvinte pentru a ne exprima recunoștința. Ne susțineți cu adevărat în această perioadă dificilă”, a scris Gayheart, potrivit People.

Citește și: Eric Dane, cuvinte sfâșietoare pentru fiicele sale, în ultimul interviu. Ce le-a cerut cu ochii în lacrimi adolescentelor

postare rebecca gayheart
Postarea soției lui Eric Dane / Foto: Instagram

Cu doar câteva ore înainte, actrița distribuise o serie de fotografii de arhivă cu starul din "Grey's Anatomy" și "Euphoria" alături de cele două fiice ale lor, Billie (15 ani) și Georgia (13 ani), precum și mesaje-tribut din partea prietenilor și apropiaților.

Eric Dane își făcuse public diagnosticul de ALS cu 10 luni înainte de deces. Familia actorului a anunțat că acesta a murit în 19 februarie 2026, „după o luptă curajoasă cu scleroza laterală amiotrofică”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Și-a petrecut ultimele zile înconjurat de prieteni apropiați, de soția sa devotată și de cele două fiice minunate, Billie și Georgia, care au fost centrul universului său”, se arată în declarația transmisă presei. „Pe parcursul luptei cu ALS, Eric a devenit un susținător pasionat al conștientizării și cercetării acestei boli, hotărât să facă o diferență pentru alții aflați în aceeași situație”.

Citește și: Gestul discret făcut de Johnny Depp pentru Eric Dane, în lupta devastatoare cu boala: “Voia să îi ia o povară de pe umeri”

Eric Dane și soția lui erau separați, dar nu divorțați. Ea i-a fost alături în lupta cu boala

Deși Gayheart și Dane s-au separat în 2018, actrița a rămas un sprijin esențial în viața lui, implicându-se activ în îngrijirea medicală pe durata bolii. Cei doi s-au cunoscut în 2003 și s-au căsătorit după mai puțin de un an, la Las Vegas.

Într-o apariție din noiembrie la podcastul „Broad Ideas”, Rebecca vorbea despre eforturile sale de a le insufla fiicelor lor puterea de "a fi prezente pentru cei dragi, indiferent de situație”.

„El este familia noastră. Este tatăl vostru. Ne prezentăm și încercăm să facem asta cu demnitate și grație”, le-ar fi spus ea fetelor, pe măsură ce boala avansa.

fiicele lui eric dane
Fiicele lui Eric Dane / Foto: Instagram

Actrița a dezvăluit că, după separare, fiicele au locuit exclusiv cu ea. „Încerc să rămân optimistă. Încerc să învăț din asta și să fiu un model pentru ele despre cum să treci prin ceva atât de greu. Nu știu dacă fac totul bine. Doar sunt acolo. Sunt prezentă și încerc să le susțin. Timpul va spune”, spunea ea atunci.

Într-un eseu publicat în decembrie 2025 pentru The Cut, Rebecca a povestit că preluase coordonarea îngrijirii medicale a lui Dane, organizată în ture. „Sunt momente în care turele nu sunt acoperite și le acopăr eu”, explica ea. „A fost recent o tură de 12 ore pe care nu am putut să o acopăr complet. Am reușit doar patru ore, din cauza programului copiilor”.

Citește și: Eric Dane, declarații sfâșietoare în ultimul interviu dat vreodată: „Nimeni nu m-ar învinovăți dacă m-aș târî în dormitor și aș plânge!”

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri16.10
06:00 Aliatul
08:00 Poti sa pastrezi un secret?
09:30 Campioni
11:30 U-571
13:20 Acesta e Craciunul
15:05 testoasele Ninja
16:40 Viata de stafie
18:10 Jaful secolului
20:00 Poarta-te ca o doamna gandeste ca un barbat
22:00 Resident Evil: Rasplata
23:25 Shaft
01:05 Nobody: Erou de serviciu
02:35 Afectati
04:10 Legea sangelui
Ultimele știri
"Killing Castro" Premiere - 2026 Tribeca Festival
Al Pacino, premiu SAG-AFTRA pentru întreaga sa carieră: M-am simţit mereu ca acasă alături de un scenariu şi de colegii mei actori

Al Pacino va primi un premiu pentru întreaga carieră, în semn de apreciere pentru realizările sale profesionale şi activităţile lui...

2026 BAFTA TV Tea Party - Red Carpet
Kaley Cuoco a născut al doilea copil. Imaginile adorabile publicate de actrița din „Teoria Big Bang” și de logodnicul ei

Familia Cuoco-Pelphrey s-a extins oficial. Kaley Cuoco a născut cel de-al doilea ei copil. Vedeta din „Big Bang Theory”, în vârstă de 40 de...

Re[Frame] The 83rd Venice International Film Festival
Mărturisirile dureroase ale lui Ben Affleck despre ultimele luni din viața mamei sale: „Îmi este dor de ea în fiecare zi”

Ben Affleck și-a pierdut ambii părinți în 2026. Într-un interviu emoționant, în cadrul podcastului „The Moment”, starul din „Gone Girl” a...

Partenerii noștri
"Killing Castro" Premiere - 2026 Tribeca Festival
Al Pacino, premiu SAG-AFTRA pentru întreaga sa carieră: M-am simţit mereu ca acasă alături de un scenariu şi de colegii...

Al Pacino va primi un premiu pentru întreaga carieră, în semn de apreciere pentru realizările sale...

Filmnow.ro
Viața a 5 zodii se schimbă în bine pe 16 octombrie 2026. Lasă în urmă frustrările și problemele, iar norocul se întoarce de partea lor
Viața a 5 zodii se schimbă în bine pe 16 octombrie 2026. Lasă în urmă frustrările și problemele, iar norocul se...

Viața a 5 zodii se schimbă în bine pe 16 octombrie 2026. Lasă în urmă frustrările și problemele...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele, nelipsite de pe mesele românilor
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele, nelipsite...

Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și...

Digi-World.tv
Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania unui fost star de la Real Madrid
Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania unui fost star de la...

Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania...

ProFM.ro
"Cutremur" în Europa: UEFA, gata să excludă gigantul de 1,5 miliarde de euro din toate competițiile!
"Cutremur" în Europa: UEFA, gata să excludă gigantul de 1,5 miliarde de euro din toate competițiile!

Forul european pregătește un comunicat de presă.

DigiSport.ro
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică

Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de...

Digi-AnimalWorld.tv
Facturile la căldură cresc din cauza unei greșeli frecvente. Obiectul din casă pe care trebuie să îl muți pentru a economisi bani
Facturile la căldură cresc din cauza unei greșeli frecvente. Obiectul din casă pe care trebuie să îl muți pentru a...

Facturile la căldură cresc din cauza unei greșeli frecvente. Obiectul din casă pe care trebuie să...

Digi-Life.tv
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată cu o boală rară
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată cu o...

Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani...

DigiFM.ro