Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soția sa. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară la 53 de ani
Data publicării:
Rebecca Gayheart a vorbit despre ultimele zile din viața soțului său, actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolurile din serialele „Grey’s Anatomy” și „Euphoria”. Vedeta a povestit cât de rapid s-a deteriorat starea acestuia înainte de moarte și cum familia a încercat să îi fie alături în momentele dificile.
Actorul a murit pe 19 februarie, la vârsta de 53 de ani, după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), o boală neurodegenerativă gravă care afectează progresiv controlul mușchilor. Într-un interviu acordat publicației Today, Rebecca Gayheart a recunoscut că nu și-a imaginat că ultima internare a soțului ei avea să fie și cea din care nu se va mai întoarce acasă.
„Nu aveam idee că aceea urma să fie ultima noastră săptămână”, a povestit aceasta. Actrița a explicat că Eric ajunsese de mai multe ori la spital, însă de fiecare dată medicii reușiseră să îi stabilizeze starea, iar el revenea acasă.
Familia a sperat inițial că lucrurile vor evolua la fel ca în trecut. Rebecca chiar îi spusese actorului că va reveni după ce participă la un eveniment. Însă, în a treia zi de internare, atmosfera s-a schimbat radical.
„Totul s-a schimbat. Tonul medicilor când vorbeau cu noi și unele dintre informațiile pe care le primeam”, a explicat Gayheart.
Actorul era conștient de gravitatea situației și continua să comunice cu familia, chiar dacă vorbea cu dificultate. Soția sa a povestit că el a luat singur deciziile privind ultimele momente ale vieții sale și a păstrat controlul asupra felului în care voia să își încheie călătoria.
Pentru a-i face zilele de spitalizare cât mai suportabile, Rebecca și cele două fiice ale lor, Billie, în vârstă de 16 ani, și Georgia, de 14 ani, au organizat adevărate seri în familie în salon. Au adus lumânări cu baterii, au pus muzica preferată a actorului și au încercat să transforme camera de spital într-un spațiu cât mai primitor.
Primele semne ale bolii au apărut în timpul unei cine
Eric Dane își făcuse public diagnosticul în aprilie 2025, cu mai puțin de un an înainte de moarte. În cartea sa autobiografică, „My Book of Days: A Memoir in Moments”, publicată postum, actorul a dezvăluit că primul semn al bolii a fost dificultatea neașteptată de a folosi bețișoarele chinezești la o cină în familie.
Tot în volum, el a povestit că Rebecca a fost prima persoană căreia i-a mărturisit diagnosticul. Deși cei doi trecuseră printr-o perioadă dificilă, actrița i-a transmis că va rămâne alături de el și că vor înfrunta împreună boala.
Cei doi s-au căsătorit în 2004 și au devenit părinții a două fete. Rebecca a depus actele de divorț în 2018, însă a retras cererea în noiembrie 2025, pe fondul problemelor de sănătate ale actorului. Potrivit certificatului de deces, Eric Dane a murit în urma unei insuficiențe respiratorii.