Descarcă aplicația DIGI TV
Renee Zellweger și Ant Anstead Renee Zellweger și Ant Anstead par deja un cuplu sudat / Foto: Profimedia

Renee Zellweger și Ant Anstead simt deja că sunt suflete pereche, la doar câteva luni de când și-au început relația

Renee Zellweger (52 de ani), celebra actriță câștigătoare a două premii Oscar, e mai fericită ca niciodată de când formează un cuplu cu prezentatorul britanic Ant Anstead (42 de ani). Sunt împreună de doar câteva luni, dar relația lor devine din ce în ce mai serioasă.

Citește și: Cum a cucerit-o prezentatorul Ant Astead pe Renee Zellweger, deși există o diferență de zece ani între ei: ”I-a plăcut că gândește în afara tiparelor!”

"Amândoi simt că și-au întâlnit, în sfârșit, sufletul pereche și că se îndreaptă într-o direcție grozavă. Ant este entuziasmat în legătură cu ce se întâmplă în viața lui. O mare parte se datorează faptului că se întâlnește cu Renee. Ea a început deja să-și mute lucrurile în casa lui Ant, iar el o adoră și o face să se simtă în siguranță", a declarat o sursă din apropierea noului cuplu, pentru cei de la usmagazine.com.

Deși au vrut să se ascundă cât mai mult cu putință de ochii curioșilor, nu au mai putut să o facă, după ce fotoreporterii i-au surprins de câteva ori împreună. Acum prezentatorul britanic este mulțumit că legătura lor a fost făcută publică, pentru că se poate afișa cu Renee la evenimente și se poate mândri că o are la brațul său.

"Renee e îndrăgostită până peste cap"

Renee Zellweger și Ant Anstead
Renee Zellweger și Ant Anstead, surprinși în timp ce se sărutau / Profimedia Images

”Renee e îndrăgostită până peste cap. Cred că e o relație împlinită. Niciodată n-a mai fost fericită. Sunt un cuplu frumos.”, a declarat un prieten apropiat celor doi, potrivit Daily Mail.

În luna iulie, Ant și Renee au fost surprinși sărutându-se pe stradă, confortabili unul în prezența celuilalt, ba chiar și la plajă cu fiul cel mic al prezentatorului tv, care părea să se simtă în largul lui alături de iubita tatălui său.

Citește și: Renee Zellweger, îndrăgostită ”până peste cap” de prezentatorul Ant Anstead. Cei doi au fost surprinși sărutându-se pe stradă

Renee Zellweger și Ant Anstead  s-au cuplat imediat după divorțul prezentatorului

Informațiile privind idila dintre cei doi vin la scurt timp după ce Ant a divorțat de soția sa, prezentatoarea Christina Haack. Cei doi s-au căsătorit în 2018, după mai mulți ani de relație și au împreună un fiu, născut în 2019, pe nume Hudson London Anstead. Anul trecut, însă, în luna septembrie, cei doi au mărturisit că s-au despărțit, iar în luna noiembrie au semnat actele de divorț.

Citește și: „Bridget Jones’s Diary”, la 20 de ani. Renée Zellweger, adevărul despre cel mai controversat rol din carieră. De ce a fost nevoie ca Hugh Grant să-i ia public apărarea

Ant este, de asemenea, tatăl a doi copii din primul mariaj, cu Louise, care i-a fost soție între 2005 și 2007. Ei au împreună o fiică, Amelie și un fiu, Archie.

De cealaltă parte, Renee a fost logodită cu actorul Jim Carrey din 1999 până în 2000. De asemenea, ea s-a întâlnit și cu Jack White, în 2003, iar în 2005 s-a căsătorit cu cântărețul Kenny Chesney, însă mariajul lor a fost anulat după doar patru luni.

De asemenea, Renee s-a întâlnit și cu Bradley Cooper, în perioada 2009-2011, dar și cu muzicianul Doyle Bramhall II, în perioada 2012-2019.

Foto: Profimedia

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri06.11
06:40 Camera de alaturi
08:30 Happy FeetMumble cel mai tare dansator
10:10 Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute
12:00 Hobbitul: O calatorie neasteptata
14:40 si dragostea unde e?
16:25 Cartea iubirii
18:10 Ochi de vultur
20:00 Dl. Aznavour
22:15 Ursul narcoman
23:45 Ultimul castel
01:50 Nemilos
03:20 Doctor Sleep
05:45 Legea sangelui
Ultimele știri
Zendaya / Profimedia
Zendaya, la limita rezistenței pe platourile „Dune 3”. Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor în deșert: „Fizic nu puteam”

Zendaya a dezvăluit care a fost cea mai dificilă parte a filmărilor pentru „Dune: Part Three”, ultimul capitol al celebrei trilogii SF...

marisa, liam
Marisa Tomei, cucerită total de Liam Neeson la filmările pentru „Mongoose”: Îl admiram de atâția ani

Marisa Tomei și-a împărtășit admirația pentru Liam Neeson, într-un interviu acordat revistei People. Actrița a mărturisit că a fost atât de...

"Wild Horse Nine" New York Special Screening
„Wild Horse Nine”, distribuţie remarcabilă într-un decor neobişnuit. John Malkovich, Sam Rockwell, Steve Buscemi și un regizor de Oscar

Martin McDonagh, regizor premiat cu Oscar, cunoscut pentru filmele „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” şi „The Banshees of...

Partenerii noștri
Zendaya / Profimedia
Zendaya, la limita rezistenței pe platourile „Dune 3”. Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor în deșert: „Fizic nu...

Zendaya a dezvăluit care a fost cea mai dificilă parte a filmărilor pentru „Dune: Part Three”...

Filmnow.ro
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit...

Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani

Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după...

Digi-World.tv
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian

Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a...

ProFM.ro
Cum s-a dus îmbrăcat Ilie Năstase la întâlnirea cu Joe Biden, de la București: "A rămas șocat!"
Cum s-a dus îmbrăcat Ilie Năstase la întâlnirea cu Joe Biden, de la București: "A rămas șocat!"

Apariția celui poreclit "Nasty" a fost una surprinzătoare pentru Joe Biden.

DigiSport.ro
Scene incredibile într-o brutărie din SUA. Un aligator a intrat pe ușa din spate și a terorizat angajații
Scene incredibile într-o brutărie din SUA. Un aligator a intrat pe ușa din spate și a terorizat angajații

Scene incredibile într-o brutărie din SUA. Un aligator a intrat pe ușa din spate și a terorizat...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate

Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru...

Digi-Life.tv
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este Mihaela Pleșa, politiciana care a scris istorie în SUA
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este Mihaela Pleșa, politiciana...

Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este...

DigiFM.ro