Sofia Vergara, reacționează dur după dezvăluirile fostului ei soț. Ce a scos Joe Manganiello la iveală despre mariajul lor
Data publicării:
Sofia Vergara pare să îi răspundă indirect fostului său soț, Joe Manganiello, după ce actorul a făcut dezvăluiri controversate despre căsnicia lor în volumul său de memorii, „Bloodlines”. Vedeta din „Modern Family” a distribuit pe Instagram un mesaj despre bărbații narcisiști, la scurt timp după apariția unor acuzații potrivit cărora relația lor ar fi fost lipsită de afecțiune în ultimii ani.
Mesajul publicat inițial de fiul actriței, Manolo, în vârstă de 35 de ani, vorbește despre comportamentul persoanelor considerate narcisiste și despre dificultatea de a le mulțumi, indiferent de eforturile depuse.
„Nu contează cât de multe faci pentru un narcisist. Îți va purta resentimente, nimic nu va fi vreodată suficient și va încerca întotdeauna, într-un fel sau altul, să te prezinte drept persoana vinovată”, se arată în mesajul redistribuit de Sofia Vergara.
Actrița a publicat și un alt mesaj cu subînțeles, despre capacitatea unei persoane de a râde de propriile greșeli. Postarea susținea că umorul și autoironia sunt semne ale inteligenței, în timp ce incapacitatea de a râde de sine ar putea indica faptul că ai de-a face cu un idiot.
Joe Manganiello susține că relația lor nu mai avea afecțiune
Dezvăluirile lui Joe Manganiello apar în cartea „Bloodlines”, programată pentru lansare pe 13 octombrie. Potrivit fragmentelor publicate de revista People, actorul susține că mariajul său cu Sofia Vergara ajunsese, spre final, într-un punct în care lipsea apropierea emoțională.
Starul din „True Blood” afirmă că fosta sa soție ar fi refuzat să îl îmbrățișeze chiar și în perioada în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Manganiello susține, de asemenea, că actrița ar fi făcut remarci ironice despre câinele pe care l-a adoptat în 2019, într-o perioadă în care trecea printr-o criză personală.
Citește și: Sofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. “Cineva să-mi ridice fața de pe podea”, i-a scris Nicole Scherzinger
Actorul a explicat că a ales să își spună versiunea poveștii deoarece, în opinia sa, despre el au fost publicate informații false. El a descris și simptomele dificile provocate de o afecțiune autoimună, pentru care nu a primit un diagnostic în perioada în care s-a confruntat cu acestea.
De ce s-ar fi despărțit Sofia Vergara și Joe Manganiello
Sofia Vergara și Joe Manganiello s-au căsătorit în noiembrie 2015, după mai puțin de un an de relație, iar divorțul lor a fost finalizat în februarie 2024.
Într-un interviu acordat în 2024 publicației Men’s Journal, actrița a explicat că unul dintre motivele despărțirii a fost diferența dintre dorințele lor privind întemeierea unei familii. Vergara, care are un fiu dintr-o relație anterioară, a spus că nu își mai dorea să devină mamă la o vârstă înaintată.
Manganiello oferă însă o altă perspectivă în cartea sa. El susține că cei doi au renunțat la procedurile de fertilizare in vitro din cauza problemelor sale de sănătate. Actorul afirmă că nu voia să riște să moară și să își lase partenera să crească un copil conceput cu un ovul donat, care nu ar fi fost biologic al ei.
În prezent, Joe Manganiello este logodit cu Caitlin O’Connor și a vorbit despre posibilitatea de a avea copii alături de aceasta. Sofia Vergara formează un cuplu cu Douglas Chabbott, un om de afaceri din industria bijuteriilor.