Descarcă aplicația DIGI TV
Heather Locklear și Lorenzo Lamas (4) Heather Locklear și Lorenzo Lamas / Foto: Profimedia

Lorenzo Lamas, total îndrăgostit de Heather Locklear: "Cea mai uimitoare femeie pe care am întâlnit-o". S-au cunoscut acum 43 de ani

Lorenzo Lamas nu își ascunde entuziasmul atunci când vorbește despre relația sa cu Heather Locklear, începută la mai bine de patru decenii după ce s-au cunoscut.

Într-un interviu acordat publicației Fox News Digital, actorul în vârstă de 68 de ani a vorbit deschis despre povestea lor de iubire, începută la peste 40 de ani de la celebra ședință foto pentru revista Playgirl.

„Răspunsul scurt este nu”, a spus Lamas, întrebat dacă s-ar fi așteptat vreodată la acest deznodământ. „Am trecut prin multe încercări și erori, iar ea este cea mai uimitoare femeie pe care cred că am întâlnit-o vreodată”.

Citește și: Lorenzo Lamas, după ce fiica sa a fost văzută în compania lui Leonardo DiCaprio: „E fascinată de el”. Ce sfat i-a dat starul din „Renegatul”

Declarațiile vin la doar câteva zile după ce cei doi și-au făcut debutul oficial de cuplu, la evenimentul Chiller Theatre Expo din New Jersey. Actorii au fost surprinși zâmbind și apropiindu-se unul de celălalt, îmbrăcați în ținute all-black, la convenția dedicată filmelor horror și SF.

Relația a fost confirmată anterior de o sursă apropiată actriței pentru People. Potrivit TMZ, Lamas și Locklear formează un cuplu de câteva luni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Heather Locklear are o fiică și a fost căsătorită de două ori. Lorenzo Lamas, șase copii și șase mariaje

Heather Locklear are o fiică, Ava Sambora, în vârstă de 28 de ani, din mariajul cu Richie Sambora, cu care a fost căsătorită între 1994 și 2007. Actrița a mai fost căsătorită cu Tommy Lee între 1986 și 1993 și a avut o relație de cinci ani cu Chris Heisser, încheiată în mai 2025.

Lorenzo Lamas, care e cunoscut mai ales din serialul "Renegatul", are şase copii. El are un fiu, A.J., în vârstă de 42 de ani, şi o fiică, Shayne, în vârstă de 40 de ani, cu regretata Michele Smith, cu care a fost căsătorit între 1983 şi 1985. Are o fiică, Paton, în vârstă de 37 de ani, cu Daphne Ashbrook, cu care a avut o relaţie între 1986 şi 1988; şi fiicele Alexandra, în vârstă de 28 de ani, Victoria, în vârstă de 26 de ani, şi Isabella, în vârstă de 25 de ani, cu Shauna Sand, cu care a fost căsătorit între 1996 şi 2002.

Citește și: Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și are șase copii

Lorenzo Lamas și Heather Locklear s-au cunoscut acum mai bine de 40 de ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Povestea dintre Heather și Lornzo are însă rădăcini vechi. Cei doi s-au cunoscut în 1983, în timpul unei ședințe foto pentru revista Playgirl, când se aflau la începutul carierei. Pe atunci, ea juca în serialul "Dynasty", iar el, în "Falcon Crest".

În decembrie, actorul a rememorat acel moment, publicând pe rețeaua X coperta iconică: „Nu-mi vine să cred că asta a fost acum 43 de ani! Notă: slipii doar la cerere #HeatherLocklear #Playgirl #80s”.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale
La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale

O dispută de la distanță s-a creat între Daniel Pancu (49 de ani) și Diana Șucu (51 de ani), după...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

DigiFM.ro