Descarcă aplicația DIGI TV
speed SPEED. 1994. Keanu Reeves, Sandra Bullock. Profimedia

Visul fanilor s-a împlinit. Sandra Bullock și Keanu Reeves, împreună pe aceeași scenă, la 30 de ani de la premiera filmului „Speed”

Sandra Bullock și Keanu Reeves, doi dintre cei mai iubiți actori din lume, au urcat împreună pe aceeași scenă pentru a sărbători 30 de ani de la premiera filmului „Speed”. ​​Alături de ei, la această proiecție aniversară care a avut loc în cadrul Beyond Fest din Los Angeles, a fost prezent și regizorul Jan de Bont, în vârstă de 80 de ani.

Emoționați, dar zâmbitori, Reeves și Bullock și-au aminit de momentele incredibile de la filmările peliculei de acțiune. 

„Știam că facem o nebunie”, a spus Reeves despre rolul Jack Traven, ofițerul SWAT care urcă într-un autobuz cu o bombă pregătită pentru a fi detonată în cazul în care nu este menținută o anumită viteză.

„Eram la volanul unui proiectil, așa că eram fericită să fiu în viață la sfârșitul zilei”, a glumit Bullock, care a interpretat-o pe Annie Porter, o pasageră din autobuz, care îl ajută pe Jack în această misiune.

„Vreau să spun că eram nouă în tot acest joc, așa că nu eram conștientă de ceea ce se întâmpla sau ce se simțea bine ori ce nu trebuia să se simtă, m-am gândit doar că sunt implicată în asta”, a continuat Bullock.

Discutând despre cum actorii s-au lovit fizic de tot felul de lucruri în timpul filmărilor, Bullock a adăugat: „Eu ca actriță, eram și începătoare, mă aflam la volan și îmi doream ca toată lumea să fie în siguranță. A fost special”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Regizorul Jan de Bont: Relația pe care ei au creat-o este absolut uimitoare

Pentru de Bont, vedetele din „Speed” ​​au fost parte integrantă a succesului comercial. „Am fost mai mândru decât oricând de acești doi actori, de ceea ce au făcut pentru mine, de multe ori lucruri nu tocmai firești pentru ei”, a spus cineastul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Ceea ce au avut de făcut a fost pur și simplu incredibil. Dar relația pe care ei au creat-o împreună este absolut uimitoare”, a continuat el. „Și văzând-o pe ecran în seara aceasta, da, totul a fost atât de real. Au fost perfecti. Toate emoțiile au fost corecte, toate râsetele, zâmbetele. A fost foarte, foarte tare. Și trebuie să le spun cât de grozavi au fost amândoi. Realizez acum și mai bine cât de buni ați fost voi la acea vreme”, a conchis regizorul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Keanu Reeves a dezvăluit în 2019 că a fost îndrăgostit de Sandra Bullock în timpul filmărilor la „Speed”

Keanu Reeves a avut numai cuvinte de laudă la adresa Sandrei Bullock, în cadrul emisiunii „The Ellen DeGeneres Show”, din mai 2019, după ce actriţa dezvăluise în decembrie, în aceeaşi emisiune, că a fost atrasă de Reeves în timpul filmărilor la „Speed”.

Keanu Reeves i-a spus gazdei emisiunii Ellen DeGeneres că nu a ştiut de sentimentele pe care Sandra Bullock le-a avut pentru el în timpul filmărilor pentru pelicula de mare succes din 1994. Reeves a afirmat că şi el a fost atras de Bullock.

„Evident, Sandra nu ştia că aveam o pasiune pentru ea”, a spus Reeves. „Noi lucram împreună”, a afirmat actorul.

„A fost drăguţ să merg la muncă. Adică, este o persoană şi o actriţă minunată”, a adăugat el.

„Mă gândesc la cât de dulce era Keanu Reeves şi cât de frumos era”, mărturisise Sandra, cu câteva luni înainte. 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri14.10
07:20 Whiskey Tango Foxtrot
09:05 Planeta Maimutelor: Invazia
10:45 Ochi de vultur
12:35 Bernadette
14:05 Hobbitul: Dezolarea lui Smaug
16:35 Ariciul Sonic 2
18:30 intr-un suflet
20:00 Banditi!
22:00 Overlord
23:50 Girls Trip: Dezmat cu fetele
00:55 Pe muchia iernii
02:20 Mascul necrutator
04:20 Nebunia de la Slaughterhouse
Ultimele știri
"No Half Measures: Creating The Final Season Of Breaking Bad" DVD Launch - Red Carpet
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia din adolescență și se pregătea de nuntă

RJ Mitte, actorul care l-a interpretat pe Walter White Jr. în celebrul serial "Breaking Bad", a murit la numai 34 de ani, pe 12 octombrie...

Wake Up Dead Man NY Special Screening
TRAILER. Daniel Craig, în primele imagini din „Narnia: The Magician’s Nephew”. O lume fermecată reinterpretată de Greta Gerwig

Daniel Craig introduce un univers fantastic în primul trailer al filmului „Narnia: The Magician’s Nephew”. Lumea fermecată din cărțile...

Sofia Vergara și Joe Manganiello
Joe Manganiello ar fi fost „blestemat” de fostul logodnic al Sofiei Vergara. Ce i-ar fi spus un șaman din Cuba

Joe Manganiello a făcut dezvăluiri neașteptate despre perioada în care era căsătorit cu Sofía Vergara. În noua sa carte de memorii...

Partenerii noștri
"No Half Measures: Creating The Final Season Of Breaking Bad" DVD Launch - Red Carpet
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia din adolescență și se...

RJ Mitte, actorul care l-a interpretat pe Walter White Jr. în celebrul serial "Breaking Bad", a...

Filmnow.ro
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să vină mai ușor
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să...

4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta asupra noastră
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta...

10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își...

Digi-World.tv
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui Justin Timberlake
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui Justin...

Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea...

ProFM.ro
Mircea Bravo "rupe" tăcerea, după scandalul cu Gigi Becali, "Bunica" și Steaua
Mircea Bravo "rupe" tăcerea, după scandalul cu Gigi Becali, "Bunica" și Steaua

Mircea Bravo (39 de ani) a ajuns în mijlocul controversei dintre FCSB și Steaua, în urma unei...

DigiSport.ro
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la temperaturi extreme
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la temperaturi...

4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc...

Digi-AnimalWorld.tv
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna

Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna

Digi-Life.tv
De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv
De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv

De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv

DigiFM.ro