Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia din adolescență și se pregătea de nuntă
Data actualizării:
Data publicării:
RJ Mitte, actorul care l-a interpretat pe Walter White Jr. în celebrul serial "Breaking Bad", a murit la numai 34 de ani, pe 12 octombrie 2026. Moartea sa a fost confirmată ca suicid. Dispariția sa a îndurerat Hollywoodul, iar Bryan Cranston, cel care i-a fost tată pe micul ecran, i-a dedicat un mesaj emoționant. Dincolo de rolul care l-a făcut celebru, RJ a avut o poveste de viață impresionantă, marcată de dificultăți încă de la naștere, tratamente medicale dureroase, agresiuni la școală și responsabilități pe care a fost nevoit să și le asume mult prea devreme.
Actorul a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală la vârsta de trei ani și a petrecut aproximativ un deceniu urmând terapii și purtând dispozitive ortopedice care să-l ajute să meargă. La numai 12 ani, după ce mama sa a rămas parțial paralizată în urma unui accident, RJ a început să muncească pentru a-și sprijini familia.
Ani mai târziu, avea să transforme tocmai experiențele care îi îngreunaseră copilăria într-o carieră de succes și într-o misiune personală: aceea de a schimba felul în care persoanele cu dizabilități sunt reprezentate la Hollywood.
A fost adoptat și a petrecut zece ani urmând tratamente pentru paralizia cerebrală
RJ Mitte a avut parte de un început de viață dificil. La naștere, nu respira, iar lipsa oxigenului i-a provocat leziuni cerebrale permanente. A fost adoptat de Roy Frank Mitte Jr. și Dyna Mitte, cea din urmă confruntându-se anterior cu un cancer ovarian și crezând că nu va putea avea copii.
Părinții adoptivi s-au despărțit când RJ avea doar două luni. Actorul avea să afle că fusese adoptat abia la șase ani, după ce fratele său vitreg auzise informația și i-o transmisese într-un mod dureros. „Ești adoptat. Ei nu te iubesc”, i-ar fi spus acesta.
Într-un interviu din 2016, Mitte descria relația cu tatăl său ca fiind una distantă. După ce acesta se recăsătorise și își întemeiase o altă familie, ajunseseră să se vadă aproximativ o dată pe an. În schimb, legătura cu mama sa adoptivă, Dyna, a rămas extrem de puternică.
Diagnosticat cu paralizie cerebrală la trei ani, RJ a avut nevoie de ani întregi de recuperare. A purtat aparate ortopedice pentru picioare, a trecut prin perioade în care membrele îi erau imobilizate în ghips și a urmat ședințe solicitante de fizioterapie.
Mama lui a refuzat însă să-l lase să creadă că dizabilitatea îl împiedica să aibă o copilărie activă. „Nu mi-am dorit niciodată să simtă că nu poate face ceva. Dacă venea acasă și spunea «Nu pot să joc fotbal», îi răspundeam: «Hai să mergem în curte și să vedem ce putem face. Poate găsim o altă modalitate de a juca»”, povestea Dyna.
Sprijinul primit acasă a fost atât de firesc pentru RJ, încât o vreme a crezut că toți copiii merg la terapie ocupațională și logopedie. Abia când un coleg i-a spus că nu este ceva obișnuit să ai o dizabilitate a început să conștientizeze cât de diferită era experiența sa de cea a altor copii.
A fost agresat la școală. Colegii i-au rupt mâna și au încercat să-l sugrume
În timp ce acasă era încurajat să-și depășească limitele, la școală, RJ Mitte s-a confruntat cu o realitate mult mai dură. Actorul a povestit de-a lungul anilor că a fost victima unor agresiuni repetate din partea colegilor, scrie Daily Mail.
Unele incidente au fost deosebit de violente. În timpul atacurilor, colegii i-au rupt o mână și l-au strâns de gât. Mitte spunea că a trecut prin experiențe extrem de dificile din cauza bullyingului, însă acestea nu l-au determinat să renunțe la obiectivele sale. Ani mai târziu, când a devenit cunoscut, a vorbit deschis despre discriminarea persoanelor cu dizabilități și despre importanța reprezentării lor în filme și seriale. Pentru el, vizibilitatea nu era doar o chestiune de imagine, ci și o modalitate prin care copiii aflați în situații asemănătoare puteau descoperi că există oportunități și pentru ei.
La 12 ani, a început să muncească pentru a-și întreține mama și sora
Una dintre cele mai dificile perioade din viața lui RJ Mitte a început după ce mama sa a fost implicată într-un grav accident de mașină. Dyna a rămas parțial paralizată timp de aproximativ șase ani și și-a pierdut locul de muncă. Cu puțin timp înainte de accident, adusese pe lume o fetiță, Lacianne, iar familia se mutase într-o locuință nouă din Louisiana.
RJ avea numai 12 ani când a început să-și asume responsabilități pe care majoritatea copiilor de vârsta lui nici nu și le-ar fi imaginat. „Era mamă singură, tocmai ne mutaserăm într-o casă nouă în Louisiana și ne temeam că vom pierde totul”, își amintea actorul.
Pentru a aduce bani în casă, tundea peluze, transporta obiecte și accepta diverse munci ocazionale. „Tundeam iarba, luam lucruri și le transportam unde era nevoie. Făceam orice puteam ca să strâng niște bani. Mi-am dedicat viața mamei și surorii mele și am continuat să am grijă de ele”, explica el.
Într-un interviu acordat publicației The Guardian, Mitte mărturisea că, la numai 13 ani, devenise principalul susținător financiar al familiei „Aveam foarte multe responsabilități la 12 ani. La 13 ani, eram principalul întreținător al familiei. Era înfricoșător, dar necesar”.
Această experiență avea să-i influențeze profund relația cu sora sa mai mică. „Lacey este fetița mea, micuța mea. Suntem și acum foarte apropiați”, spunea el.
Cum a ajuns în „Breaking Bad”. Rolul care i-a schimbat viața
O nouă șansă a apărut atunci când familia s-a mutat la Los Angeles. Sora sa, Lacianne, fusese remarcată de un agent de talente într-un parc acvatic și primise un rol într-o reclamă la numai 18 luni. Familia a decis să se mute pentru a-i oferi mai multe oportunități.
În Los Angeles, cineva l-a întrebat și pe RJ dacă ar fi interesat să încerce actoria. Mama sa nu a fost inițial încântată de idee. „Prima mea reacție a fost un refuz. Trecuse prin foarte multe și nu voiam să fie expus respingerilor și negativității care fac parte din această industrie”, explica Dyna.
RJ a insistat însă și a început să lucreze ca figurant în producții precum „Hannah Montana”. Avea nevoie de bani pentru familie, iar fiecare oportunitate conta. „Am început ca figurant și trebuia să obțin în continuare roluri ca să putem plăti facturile. Totul s-a transformat foarte repede într-o carieră”, povestea el.
La aproximativ un an după mutarea la Los Angeles, a primit rolul lui Walter White Jr., fiul personajelor interpretate de Bryan Cranston și Anna Gunn în „Breaking Bad”.
Serialul, difuzat între 2008 și 2013, avea să devină una dintre cele mai apreciate producții din istoria televiziunii. „Am văzut asta ca pe o oportunitate de a-mi schimba viața în bine și am profitat de ea. S-a transformat într-o carieră”, spunea RJ Mitte.
Rolul i-a adus recunoaștere internațională și i-a deschis uși pe care nu și-ar fi imaginat că le va putea trece. „Breaking Bad m-a făcut cunoscut. Vorbiți cu mine astăzi datorită acestui serial. Niciunul dintre proiectele mele nu ar exista fără el și fără oportunitatea pe care mi-a oferit-o”, declara actorul pentru The Independent în 2021.
„Nu aș fi ajuns unde sunt astăzi fără dizabilitatea mea”
Deși paralizia cerebrală îi provocase numeroase dificultăți, RJ Mitte a refuzat să o considere un obstacol care îi definea limitele.
Dimpotrivă, actorul vorbea despre felul în care experiențele personale l-au ajutat să-l interpreteze autentic pe Walter White Jr., personaj care trăia cu aceeași afecțiune. „Nu aș fi în poziția în care mă aflu astăzi fără dizabilitatea mea. Am folosit tot ceea ce știam despre viața cu paralizie cerebrală pentru rolul meu din Breaking Bad”, explica el.
După succesul serialului, RJ s-a implicat activ în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și a unei reprezentări mai bune a acestora în industria divertismentului.
A colaborat cu organizații caritabile și a condus The Mitte Foundation, fundația familiei sale, implicată în sprijinirea comunităților vulnerabile din sudul statului Texas.
Într-un interviu din 2023, actorul sublinia cât de important este ca publicul să vadă la televizor personaje cu dizabilități care au propriile povești, aspirații și reușite. „Dacă vezi un personaj care trece prin aceleași dificultăți ca tine și care reușește, în timp ce tu poate nu ai reușit încă, acest lucru te poate inspira să faci un efort în plus”.
Într-un mesaj adresat tinerilor cu dizabilități, Mitte vorbea despre importanța perseverenței. „Speranța mea este să inspir o mentalitate de tipul «nu renunța niciodată». Dacă îți dorești ceva în viață, urmărește acel lucru, indiferent cât de dificil ar fi. Păstrează-ți visurile vii. Nu pierde din vedere persoana care vrei să devii”.
Urma să se căsătorească. În 202 își ceruse iubita în căsătorie
Dincolo de carieră și de activitatea filantropică, RJ Mitte părea să traverseze și o perioadă fericită în viața sentimentală. Actorul avea o relație cu Kennedy Suarez, pe care o cunoștea de aproximativ un deceniu înainte ca prietenia lor să se transforme într-o poveste de dragoste.
Pe 10 octombrie 2025, chiar în ziua în care Kennedy împlinea 30 de ani, Mitte a cerut-o în căsătorie. La momentul respectiv, a vorbit cu entuziasm despre viitorul lor împreună: „Sunt încântat că mi-am găsit persoana potrivită, partenera de viață care mă face să vreau să devin mai bun, indiferent ce facem”.
„Kennedy înseamnă totul pentru mine și abia aștept să ne începem oficial viața împreună și să vedem ce aventuri ne rezervă viitorul”, declara actorul pentru People.
Cei doi locuiau în Brownsville, Texas. Din nefericire, nu au mai apucat să ajungă în fața altarului.
Cu numai câteva zile înainte de moarte, RJ Mitte participase la Albuquerque International Balloon Fiesta, în New Mexico, alături de Luis Moncada, colegul său din „Breaking Bad”. Cei doi au făcut o plimbare cu balonul cu aer cald, iar Moncada a publicat ulterior imagini din acea experiență. RJ avea și proiecte profesionale în pregătire.