Descarcă aplicația DIGI TV
Avengers Doomsday  Chris Hemsworth Avengers Doomsday. Chris Hemsworth. Profimedia

Trailerul „Avengers: Doomsday” e aici. Imaginile momentului cu Chris Hemsworth, Patrick Stewart, Florence Pugh și Chris Evans

Cu mai puțin de cinci luni până când „Avengers: Doomsday” va ajunge în cinematografe, Marvel Studios le oferă fanilor imagini inedite din filmul mult așteptat.

Luni, Marvel a lansat primul trailer pentru noul Avengers, în care Thor, interpretat de Chris Hemsworth, apare față-n față cu Doctor Doom.

Steve Rogers, interpretat de Chris Evans - alias Captain America - poate fi văzut și el, în momentele finale ale trailerului.

Evans, în vârstă de 45 de ani, și Robert Downey Jr., în vârstă de 61 de ani, se întorc ambii în Universul Cinematografic Marvel după ce au jucat în „Avengers: Endgame” din 2019.

Detalii despre „Doomsday”, în special despre revenirea lui Downey Jr. în franciză, în rolul personajului negativ Doctor Doom, au fost anunțate pentru prima dată în timpul prezentării Marvel de la San Diego Comic-Con, în iulie 2024.

Acum, doi ani mai târziu, fanii au în sfârșit o idee clară despre ce alte personaje alcătuiesc echipa Avengers pentru noul film. Doomsday îi va include pe actorii din „Fantastic Four și Thunderbolts”, ambele lansate în 2025, precum și pe vedetele MCU Anthony Mackie, Danny Ramirez, Paul Rudd, Tom Hiddleston, Letitia Wright, Winston Duke și Simu Liu.

Patrick Stewart, Sir Ian McKellen, Alan Cumming, Rebecca Romijn, Kelsey Grammer și James Marsden, care au jucat în filmele X-Men în anii 2000 și 2010, își vor relua și ei rolurile. Channing Tatum apare și el în distribuția filmului, în rolul lui Gambit, personajul pe care l-a interpretat în Deadpool & Wolverine din 2024.

„Avengers: Doomsday” va intra în cinematografe începând din 18 decembrie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
sâmbătă24.10
07:20 Viespea verde
09:10 Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou
10:45 Paddington in Peru
12:25 Femeia Fantastica 1984
14:50 Holograma pentru rege
16:25 Morbius
18:05 Razboi in bucatarie
20:00 TAG: Da-o mai departe
21:40 Costumul
23:20 It
00:35 Challengers
02:45 Joker
04:40 S-a nascut o stea
Ultimele știri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow", după o absenţă de 14 ani, informează...

gosling
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts în timpul filmărilor pentru „Project Hail Mary”: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”

Ryan Gosling a găsit o soluție neașteptată la una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat în timpul filmărilor pentru...

Julie Andrews și Christopher Plummer
Julie Andrews, apariție rară la câteva zile după ce a împlinit 91 de ani. Cum arată și ce viață duce acum legendara "Mary Poppins"

Julie Andrews a împlinit 91 de ani pe 1 octombrie și duce astăzi o viață cât se poate de discretă, departe de agitația Hollywoodului...

Partenerii noștri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow"...

Filmnow.ro
3 zodii lasă în urmă lacrimile și dezamăgirile din 24 octombrie 2026. Astrele le pregătesc un nou început
3 zodii lasă în urmă lacrimile și dezamăgirile din 24 octombrie 2026. Astrele le pregătesc un nou început

3 zodii lasă în urmă lacrimile și dezamăgirile din 24 octombrie 2026. Astrele le pregătesc un nou...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință

Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor...

Digi-World.tv
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste

10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste

ProFM.ro
Andrei Rațiu a primit 9.400.000€
Andrei Rațiu a primit 9.400.000€

Românul a dat lovitura.

DigiSport.ro
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Digi-AnimalWorld.tv
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Digi-Life.tv
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa înșelătoria
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa înșelătoria

O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum...

DigiFM.ro