TRAILER "Diavolul se îmbracă de la Prada 2". Meryl Streep, Anne Hathaway, Stanley Tucci și Emily Blunt, revenire spectaculoasă
Data publicării:
A fost lansat trailerul filmului "The Devil Wears Prada 2" / "Diavolul se îmbracă de la Prada 2", oferind mai multe detalii despre mult aşteptata continuare a proiectului regizat de David Frankel. În video, Miranda Priestly, interpretată de Meryl Streep, şi mâna ei dreaptă, Nigel, interpretat de Stanley Tucci, se întâlnesc cu Andy, interpretată de Anne Hathaway, şi, mai târziu, cu Emily, jucată de Emily Blunt.
Priestly nu-şi aminteşte nici de una, nici de alta, nici măcar de obiceiul ei de a se referi la toate asistentele ei de la revista de modă nu cumele Emily.
„The Devil Wears Prada 2” o urmăreşte pe Streep în rolul redactorului-şef al revistei Runway, Miranda Priestly, care se confruntă cu declinul jurnalismului tipărit şi încearcă să-şi găsească echilibrul într-o industrie pe moarte. Priestly se trezeşte în conflict cu personajul interpretat de Emily Blunt, fosta sa asistentă, care este acum o directoare influentă într-un grup de lux cu fonduri publicitare de care Priestly are mare nevoie.
Trailerul filmului a înregistrat 3,3 milioane de vizualizări pe YouTube în primele 11 ore.
Continuarea filmului de succes din 2006 va fi lansată în 1 mai. Din distribuţie fac parte Kenneth Branagh, în rolul noului iubit al lui Priestly, precum şi Sydney Sweeney, Lucy Liu, Justin Theroux, BJ Novak şi Pauline Chalamet. Lady Gaga va avea o apariţie cameo, scrie News.ro.
