Descarcă aplicația DIGI TV
nicole kidman oscar 2003 Nicole Kidman a luat premiul Oscar în 2003. / Foto: Profimedia

Tocmai câștigase Oscarul, dar se simțea mai singură ca niciodată. Nicole Kidman: "Mi-ar fi plăcut să mă strângă cineva în brațe"

Nicole Kidman avea în mâini cel mai important premiu al carierei, dar nu avea alături persoana cu care și-ar fi dorit să împartă acel moment. Actrița a vorbit cu o sinceritate dezarmantă despre noaptea în care, în 2003, a câștigat Oscarul pentru interpretarea Virginiei Woolf în "The Hours". Profesional, ajunsese în vârf. Personal, însă, spune că se simțea "mai singură ca niciodată".

În vârstă de 59 de ani, Kidman și-a amintit acel moment în podcastul Therapuss, realizat de Jake Shane, unde a fost invitată pentru a promova "Practical Magic 2", scrie People.

Citește și: Nicole Kidman și-a rupt coastele și glezna pe platourile „Moulin Rouge!”. Povestea rolului care i-a adus prima nominalizare la Oscar

Nicole Kidman: "Ajunsesem la culmile succesului și m-am întors acasă atât de singură"

nicole kidman oscar 2003
Nicole Kidman a luat premiul Oscar în 2003. / Foto: Profimedia

Oscarul din 2003 venea la mai puțin de doi ani după divorțul de Tom Cruise, cu care Nicole Kidman fusese căsătorită din 1990 până în 2001.

Privind în urmă, actrița spune că noaptea celui mai mare succes profesional al său a devenit, paradoxal, și un semnal de alarmă în ceea ce privea viața personală. „Eram mai singură ca niciodată. Ajunsesem în vârful succesului meu, iar apoi m-am întors acasă și eram atât de singură”, a mărturisit Nicole.

Părinții îi fuseseră alături, însă actrița simțea lipsa unui partener cu care să împartă ceea ce tocmai i se întâmplase. „A fost o combinație nebună de împrejurări în care mă gândeam: «Mi-aș dori...». Mama și tata erau cu mine, dar eu mă întrebam: «Unde este partenerul meu, omul cu care să pot împărtăși toate astea?»”.

Contradicția dintre ceea ce trăia pe plan profesional și golul din viața personală a lovit-o puternic. „A fost unul dintre acele momente profunde în care mi-am spus: «Trebuie să-mi fac o viață», în timp ce țineam în mână această statuetă aurie și mă gândeam: «Asta este. Acesta este cel mai important premiu pe care îl poți primi în industria noastră». Eram atât de recunoscătoare și, în același timp, atât de singură”.

Dacă ar trebui să descrie într-un singur cuvânt ceea ce simțea atunci, Nicole Kidman alege unul simplu: „Ciudat”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Mi-aș fi dorit să mă poată strânge cineva în brațe”

Dincolo de succes, ceea ce își dorea în acea noapte era ceva mult mai simplu. „Mi-ar fi plăcut să mă poată strânge cineva în brațe în acel moment”, a mărturisit actrița. Își dorea să aibă în jur ceva care să-i dea sentimentul: „Da, asta este viața mea adevărată”.

Nicole Kidman și Tom Cruise s-au căsătorit în 1990 și au divorțat în 2001. Cinci ani mai târziu, actrița s-a căsătorit cu artistul country Keith Urban. Cei doi au două fiice, Sunday Rose și Faith Margaret. Mariajul lor s-a încheiat după aproape două decenii. Kidman și Urban s-au despărțit în 2025, iar divorțul a fost finalizat în ianuarie 2026.

Citește și: Tom Cruise, ieșire nervoasă după ce a fost întrebat ce relație are cu Nicole Kidman după divorț. Imaginile sunt virale la 17 ani de când au fost difuzate

Nu și-a dorit nici măcar să meargă la petrecerea de după premiile Oscar: „Eram copleșită, emoționată, tremuram și nu m-am bucurat deloc”

Nu este prima dată când Nicole Kidman vorbește despre starea în care se afla în seara Oscarurilor din 2003. În 2024, actrița i-a povestit lui Dave Karger, pentru volumul „50 Oscar Nights”, că succesul profesional venise într-un moment în care viața ei personală era complicată.

„Mă confruntam cu anumite lucruri în viața personală, în timp ce profesional totul mergea atât de bine. Așa se întâmplă, nu?”, spunea ea.

Nici măcar câștigarea Oscarului nu i-a dat atunci chef de sărbătoare. Nicole Kidman intenționa să sară peste celebra petrecere Vanity Fair, însă cei din jur au convins-o că trebuie să participe. „Nu sunt genul care să petreacă prea mult, așa că voiam să nu merg la petrecerea Vanity Fair. Toată lumea îmi spunea: «Trebuie să mergi. Trebuie să intri la petrecere ținând Oscarul în mână»”.

Pentru ea, ideea era profund inconfortabilă: „Am spus: «Mi se pare că mă laud și nu mi se pare deloc modest». Adică, cum să te plimbi pe acolo cu premiul în mână? Mi se părea total nepotrivit. Iar ei îmi spuneau: «Asta se face»”.

În cele din urmă, Nicole Kidman a mers la petrecere. Experiența a fost însă exact atât de incomodă pe cât se temuse. „Am intrat, pur și simplu, cu premiul în mână, m-am plimbat cu el, eram complet copleșită, emoționată, tremuram și nu m-am bucurat deloc. Parcă îmi ceream scuze, ceea ce este atât de stupid. Mi-aș fi dorit să mă fi bucurat mai mult”, recunoștea ea.

Privit de la distanța a peste două decenii, Oscarul pentru „The Hours” rămâne unul dintre momentele definitorii ale carierei lui Nicole Kidman. Pentru actriță, însă, amintirea acelei nopți nu este dominată de petreceri, blitzuri sau statueta de aur, ci de contrastul dintre succesul pe care îl vedea toată lumea și singurătatea pe care numai ea o simțea.

Citește și: Nicole Kidman, enervată de întrebarea unui reporter privind căsnicia cu Tom Cruise: „Nimeni nu i-ar spune asta unui bărbat!”

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți10.11
06:20 The Silent Hour: Martor fara glas
07:55 Bomba zilei
09:30 Reteaua Miraculoasa
11:00 Rocky Balboa
12:40 Chemarea Venetiei
14:15 Ultimul razboinic al aerului
15:50 Marita-te cu mine
17:40 Baieti rai 2
20:00 Razboi in bucatarie
21:55 Resident Evil: Rasplata
23:20 Trafic mortal
01:15 Fuga
03:10 Secrete oficiale
04:55 Mob Land
Ultimele știri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Bruce Willis
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul de 71 de ani "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care descoperă lucruri"

Starea de sănătate a lui Bruce Willis continuă să se deterioreze, la aproape patru ani de când familia sa a anunțat că suferă de demență...

Partenerii noștri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of...

Filmnow.ro
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Digi-World.tv
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"

Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe...

ProFM.ro
Gigi Becali și Mirel Rădoi au bătut palma! "Nașule, te ajut cu ce pot!"
Gigi Becali și Mirel Rădoi au bătut palma! "Nașule, te ajut cu ce pot!"

Dacă în urmă cu doar câteva săptămâni Gigi Becali (68 de ani) se arăta deranjat de faptul că finul...

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut școală, sunt acreditat"
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut...

Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o...

DigiFM.ro