Descarcă aplicația DIGI TV
Annual Charity Day Hosted By Cantor Fitzgerald, BGC and GFI - Cantor Fitzgerald Office - Arrivals Shannon Elizabeth / Getty Images

Shannon Elizabeth, Nadia din American Pie, după ce a divorțat și și-a făcut cont pe un site de adulți: „Mă simt mai puternică”

Shannon Elizabeth, actrița care a devenit celebră după ce a interpretat rolul Nadiei în „American Pie”, a surprins pe toată lumea recent, când a anunțat că și-a deschis un cont pe o platformă destinată adulților.

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, aceasta ar fi câștigat peste 1,2 milioane de dolari în prima săptămână de la lansare, iar acum aceasta și-a justificat decizia, explicând că vine într-un moment de transformare personală, după divorț.

„Simt că a fost momentul potrivit pentru a-mi lansa acest cont din mai multe motive”, a declarat Elizabeth, potrivit Fox News. „Trec printr-un divorț, sunt într-o etapă de reconstrucție, iar viața mea are nevoie de noi începuturi”, a mai spus ea.

Citește și: Tara Reid, la 25 de ani de la American Pie. La cină în blugi rupți, foarte slabă, cu zâmbetul pe buze. Nu mai seamănă cu cea din trecut

Fără să-i fie teamă că va fi criticată, aceasta a mărturisit că în această perioadă se simte mai bine și mai sigură pe ea decât în ultimii ani.

„Pe măsură ce încep acest nou capitol din viața mea, mă simt mai puternică decât m-am simțit de foarte mult timp. Este pentru prima dată după multă vreme când sunt cu adevărat entuziasmată de ceea ce urmează și de tot ce se întâmplă zi de zi”, a spus ea.

SCAD Presents 19th Annual Savannah Film Festival - Day 5
Shannon Elizabeth / Getty Images

Shannon a explicat că proiectul nu este doar despre câștiguri financiare, ci și despre apropierea de comunitatea sa de fani.

„Mulți dintre noi am căutat ceva mult timp. Iar acum simt, în sfârșit, că sunt într-un punct în care mă bucur de fiecare zi și vreau să fac tot ce pot pentru a-i face pe ceilalți mândri și entuziasmați, aducându-i alături de mine în această experiență. Este, sincer, una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea”, a mai spus ea.

Referitor la activitatea ei pe platforma destinată adulților, aceasta spune că încă testează și încearcă să-și stabilească niște limite.

„Încă explorez care vor fi limitele mele pe platformă. Nici eu nu știu încă, pentru că încă mă obișnuiesc cu mine însămi, cu discuțiile și cu faptul că filmez tot timpul. Nu știu unde va duce totul, așa că presupun că vom afla împreună”, a explicat ea.

Citește și: Care sunt celebritățile care nu au vrut să aibă copii și cum și-au justificat alegerea. Keanu Reeves: „Este prea târziu. S-a terminat!”

Elizabeth, care a mai jucat și în „Scary Movie”, spune că ideea venit inclusiv în timpul unor întâlniri pe care le-a avut cu fanii la Comic-Con.

„Am vrut să fac ceva prin care să mă conectez și mai mult cu ei și să creez o relație mai personală, zi de zi”, a spus actrița, adăugând: „Nu am fost niciodată genul care să posteze zilnic despre viața mea, dar mă gândesc la asta de ani întregi”.

The 33rd Annual EMA Awards Gala Honoring Laura Dern, Sponsored By Toyota
Shannon Elizabeth / Getty Images

Shannon susține că acest tip de conținut este foarte diferit de actorie, deoarece presupune o expunere personală mult mai mare.

„Conținutul pe care îl creez este viața mea. Este despre fiecare zi. Despre tot, de la cum mă pregătesc dimineața, până la evenimentele la care particip și momentul în care merg la culcare. Încerc pur și simplu să fiu cât mai deschisă și să împărtășesc detalii din viața mea”, a mai explicat ea, mărturisind, de asemenea, că în ultimii ani a ajuns să aibă mai multă încredere în ea, motiv pentru care se simte bine să fie vulnerabilă în fața fanilor.

„Încet-încet mă obișnuiesc să las garda jos. Să nu mă mai îngrijorez constant despre păr și machiaj și să arăt și partea aceea din mine pe care oamenii nu o văd de obicei”, a mai spus actrița.

Printre altele, ea a subliniat că să aibă o relație apropiată cu fanii nu este chiar o noutate pentru ea. Imediat după succesul „American Pie”, actrița avea propriul site, unde discuta direct cu admiratorii săi.

Citește și: Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în plin proces cu fosta soție

„Am cunoscut oameni incredibili, chiar și prin mesaje directe pe Facebook, probabil în ultimii 20 de ani. Recunosc deja unele nume, iar cu unii oameni m-am întâlnit și în persoană, la diferite evenimente”, mai spunea actrița, care a precizat că nu este afectată de eventuale critici.

„Știu că oamenii au anumite presupuneri despre creatorii de pe platformă. Dar nu caut astfel de comentarii. Până acum, oamenii au fost extrem de susținători și amabili cu mine”, a mai mărturisit Shannon, care a precizat că o parte din conținutul pe care-l realizează susține Elizabeth Foundation, organizația lansată de actriță în 2018, dedicată conservării mediului și protecției animalelor.

În prezent, Elizabeth locuiește în Africa de Sud, unde se implică activ în proiectele fundației sale.

„Cred că atunci când ai atât de mulți oameni adunați într-un singur loc, trebuie să folosești această oportunitate pentru a oferi ceva înapoi și pentru a face bine”, a declarat ea.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri02.10
06:20 Dl. Accident 2
07:55 Contratimp
09:40 Mildred si Pantera
11:20 Tata e numai unul 2
12:55 Marita-te cu mine
14:45 Superinteligenta
16:25 Locotenentul otoman
18:10 Super 8
20:00 Rascumparata prin iubire
22:05 Extrem de pervers socant de violent si diabolic
23:50 Politist meserias
01:00 Alte 48 de ore
02:30 Secrete oficiale
04:15 Operatiunea Rakka
Ultimele știri
kate - 2026-10-01T142437.330
Tom Cruise, fascinat de prințesa Kate la o premieră în Londra. Ce a spus despre rochia ei și ce mesaj i-a transmis prințului William

Tom Cruise nu și-a putut ascunde încântarea față de „superba” prințesă de Wales, pe care a reîntâlnit-o recent la premiera mondială de la...

Ben Affleck arrives at the Los Angeles Premiere Of Amazon MGM Studios' 'The Accountant 2'
Ben Affleck, atacat cu un cuțit când avea doar 14 ani: „Eram speriat”. Ce a făcut ulterior agresorul care l-a jefuit pe actor

Ben Affleck a făcut o dezvăluire tulburătoare despre copilăria sa. Actorul în vârstă de 54 de ani a povestit că, pe când avea aproximativ...

Jim Carrey, alături de partenera sa, Min Ah/ Profimedia
Jim Carrey s-a căsătorit în secret cu Min Ah. Prima apariție publică a celor doi a fost în urmă cu șapte luni

Jim Carrey s-a căsătorit cu Min Ah (32 de ani), cunoscută și ca Minzi, după o relație pe care cei doi au preferat să o țină departe de...

Partenerii noștri
Băsescu critică strategia lui Nicușor Dan: „Dacă eram preşedinte, anunţam că aterizez la ora 22 şi la ora 24 mă întâlneam cu partidele”
Băsescu critică strategia lui Nicușor Dan: „Dacă eram preşedinte, anunţam că aterizez la ora 22 şi la ora 24 mă...

Băsescu critică strategia lui Nicușor Dan: „Dacă eram preşedinte, anunţam că aterizez la ora 22 şi la ora 24...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Cea mai norocoasă zi din octombrie 2026 pentru fiecare zodie. Data pe care trebuie să o încercuiești în calendar
Cea mai norocoasă zi din octombrie 2026 pentru fiecare zodie. Data pe care trebuie să o încercuiești în calendar

Cea mai norocoasă zi din octombrie 2026 pentru fiecare zodie. Data pe care trebuie să o...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente după zeci de ani
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente după zeci...

Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori...

Digi-World.tv
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, la doi ani și jumătate după ce au lăsat Bucureștiul pentru viața la sat: "Noi ne doream liniște și timp"
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, la doi ani și jumătate după ce au lăsat Bucureștiul pentru viața la sat: "Noi ne doream...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, la doi ani și jumătate după ce au lăsat Bucureștiul pentru viața la...

ProFM.ro
Cosmin Bodea a făcut infarct
Cosmin Bodea a făcut infarct

”Fumatul și stresul provocat de tensiunea meciurilor sunt cauzele”.

DigiSport.ro
Momentul când o șopârla scapă din gura unui șarpe. Imaginile cu lupta celor două reptile sunt virale
Momentul când o șopârla scapă din gura unui șarpe. Imaginile cu lupta celor două reptile sunt virale

Momentul când o șopârla scapă din gura unui șarpe. Imaginile cu lupta celor două reptile sunt virale

Digi-AnimalWorld.tv
Ziua internațională a cafelei. Astăzi este despre cea mai iubită băutură din întreaga lume
Ziua internațională a cafelei. Astăzi este despre cea mai iubită băutură din întreaga lume

Ziua internațională a cafelei. Astăzi este despre cea mai iubită băutură din întreaga lume

Digi-Life.tv
Tudor Chirilă, critic la adresa lui Nicușor Dan, chiar pe pagina președintelui: "Nu ați trăit un eșec, sunteți un eșec. Să vă fie rușine"
Tudor Chirilă, critic la adresa lui Nicușor Dan, chiar pe pagina președintelui: "Nu ați trăit un eșec, sunteți un eșec...

Tudor Chirilă, critic la adresa lui Nicușor Dan, chiar pe pagina președintelui: "Nu ați trăit...

DigiFM.ro