Descarcă aplicația DIGI TV
Sebastian Stan, Foto: Profimedia

Sebastian Stan, la mai bine de zece ani de când a jucat în Gossip Girl: „A fost prima dată când m-am îndrăgostit, viața părea simplă”

Sebastian Stan și-a surprins fanii din toate colțurile lumii după ce a vorbit despre momentul în care a simțit că s-a îndrăgostit cu adevărat.

Într-un interviu pentru Variety, actorul în vârstă de 42 de ani a mărturisit că prima lui relație serioasă a avut loc în timp ce filma serialul Gossip Girl.

„A fost prima dată când am fost îndrăgostit de cineva. Să mă plimb prin oraș, să văd aceleași clădiri și străzi, viața părea simplă”, a spus el.

Deși nu a oferit niciun nume, despre actor se știe că a avut o relație cu actrița Leighton Meester, Blair Waldorf din „Gossip Girl”, în perioada 2008-2010.

'Gossip Girl ' Leighton Meester and boyfriend, Sebastian Stan, outside their New York hotel
Sebastian Stan și Leighton Meester, în 2009 / Profimedia Images

Citește și: Primele imagini cu Sebastian Stan transformat în Donald Trump. Despre ce este vorba în “The Apprentice”, pelicula în care joacă și o actriță din Bulgaria

Actorul, care îi va da viață lui Donald Trump, l-a interpretat pe Carter Baizen în serialul respectiv și a apărut în 11 episoade în perioada 2007-2010.

Sebastian Stan spotted on the set of popular TV show "Gossip Girl"
Sebastian Stan, Carter Baizen în Gossip Girl / Profimedia Images

Deși este o fire extrem de discretă când vine vorba despre viața personală, el a vorbit despre Meester la scurt timp după ce au început să iasă împreună.

„Este cea mai interesantă, sofisticată, talentată și amuzantă persoană pe care o cunosc. Este cu adevărat hilară”, spunea el despre Leighton în 2009.

Un an mai târziu, ei se despărțeau, iar la acea vreme Leighton declara pentru revista Seventeen: „Am avut o singură experiență în care a fost cu adevărat greu și am fost foarte tristă când s-a terminat, dar asta m-a învățat multe despre mine, despre dragoste și viață, iar asta e bine”.

On Location For "Gossip Girl"
Photo by Slaven Vlasic/Getty Images

Citește și: Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă în competiția pentru Palme d’Or la Cannes 2024 și primită cu urale

Meester este căsătorită cu Adam Brody, în vârstă de 44 de ani, din 2014 și au împreună doi copii - o fiică, Arlo Day, de șapte ani și un fiu născut în 2020.

De cealaltă parte, Sebastian Stan ar avea o relație cu actrița Annabelle Wallis, în vârstă de 40 de ani, din 2022.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro