Descarcă aplicația DIGI TV
Cannes - Black Flies Screening, France - 18 May 2023 Sean Penn. Cannes 2023. Profimedia

Sean Penn, marele absent de la Oscar 2026. De ce nu a fost actorul la gală, deși a câștigat o statuetă importantă

Sean Penn a fost unul dintre marii câștigători ai Premiilor Oscar 2026, însă actorul nu s-a aflat la Hollywood în momentul în care numele său a fost anunțat pe scenă. În mod surprinzător, starul american nu a participat la ceremonia de la Dolby Theatre, deși a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Sean Penn, în vârstă de 65 de ani, a fost premiat pentru interpretarea personajului Steven J. Lockjaw din filmul „One Battle After Another”, regizat de Paul Thomas Anderson, producția care a dominat ediția din acest an a Premiilor Academiei. În lipsa actorului, trofeul a fost ridicat pe scenă de Kieran Culkin, câștigătorul premiului din anul precedent.

Citește și: Cele mai comentate momente de la premiile Oscar 2026. De la glumele serii la ratarea lui Timothee Chalamet și apariția Annei Wintour

Actorul a glumit în momentul în care a acceptat statueta: „Sean Penn nu a putut fi aici în această seară – sau poate nu a vrut – așa că voi accepta premiul în numele lui.” 

Sean Penn ar fi fost în Ucraina în timpul galei

Surse citate de The New York Times au declarat sub protecția anonimatului că planul lui Sean Penn era să călătorească în Ucraina în acel weekend. Potrivit acelorași surse, actorul ar fi zburat în Europa înainte de ceremonie și ar fi intenționat să viziteze țara afectată de conflict. Detaliile exacte ale deplasării nu au fost confirmate, iar sursele nu au precizat unde urma să ajungă actorul sau care era scopul exact al vizitei.

De asemenea, există posibilitatea ca itinerariul său să fi fost modificat în ultimul moment. Reprezentanții actorului nu au oferit până acum un comentariu oficial cu privire la absența sa de la gala Oscarurilor.

Citește și: Cine este Natalie Musteață, regizoarea cu origini române premiată la Oscar 2026 alături de soțul ei. Ce spunea despre familia ei

Premiul câștigat la Oscar 2026 reprezintă al treilea trofeu al Academiei din cariera lui Sean Penn. Actorul a mai câștigat anterior Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru filmele „Mystic River” (2004) și „Milk” (2009). De asemenea, el a fost nominalizat de mai multe ori la Premiile Academiei pentru rolurile din „Dead Man Walking” (1995), „Sweet and Lowdown” (1999) și „I Am Sam” (2001).

Odată cu această victorie, Sean Penn intră într-un club select de actori care au câștigat trei premii Oscar, alături de legende ale cinematografiei precum Daniel Day-Lewis, Jack Nicholson, Meryl Streep și Ingrid Bergman.

Oscarurile nu au fost singura ceremonie de premiere la care actorul a lipsit în acest an. Sean Penn nu a participat nici la BAFTA Awards și nici la SAG Awards, deși a câștigat premii importante și în cadrul acestor evenimente. 

Citește și: Câștigători Oscar 2026. Filmul „One Battle After Another” a triumfat cu 6 premii la cea de-a 98-a gală a Academiei

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro