Descarcă aplicația DIGI TV
sophia loren Sophia Loren. Getty Images/Profimedia

Povestea celebrei Sophia Loren, cea mai admirată actriță italiană. „Singurul lucru pe care îl regret e că nu m-am căsătorit în rochie de mireasă”

La 88 de ani, Sophia Loren continuă să impresioneze datorită personalităţii, farmecului și eleganței sale. Sofia Scicolone s-a născut la 20 septembrie 1934, la Pozzuoli, un orăşel muncitoresc de lângă Napoli. Cea mai admirată actriță italiană a urmat cursurile şcolii din Pozzuoli.

Sofia Scicolone îl cunoaște pe Carlo Ponti, viitorul ei soţ, și își schimbă numele în Loren

Îşi începe cariera cinematografică cu două roluri în "Cuori sul mare" (1950) şi "Quo Vadis" (1951). În această perioadă îl cunoaşte pe producătorul de filme Carlo Ponti, viitorul ei soţ. Sub îndrumarea acestuia, începe cursuri de actorie şi îşi schimbă numele în Loren. Joacă în numeroase filme care o aduc repede în atenţia publicului: "L'oro din Napoli" (1954), "La donna del Fiume" (1954) şi "Peccato che sia una canaglia" (1955).

Primul film realizat la Hollywood, "The Pride and the Pasion" (1957), a fost urmat de alte pelicule care au transformat-o într-un star internaţional, scrie Agerpres.

sophia loren (7)
Sophia Loren, Carlo Ponti. 1962

"La Ciociara" îi aduce premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină

"La Ciociara", din 1960, îi aduce, un an mai târziu, premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină, potrivit www.imdb.com. A mai obţinut şi distincţia de cea mai bună actriţă, la Cannes, tot pentru "La Ciociara", în 1961. De asemenea, a fost recompensată cu premiul Globul de Aur în 1977 şi premiul Cesar, în 1991.

A mai interpretat roluri în "Legend of the Lost" (1957), "The Black Orchid" (1958), "El Cid" (1961), "La moglie del prete" (1970), "The Man of Mancha" (1972), "Cassandra Crossing" (1976).

În 1979, îşi publică memoriile, "Loving and living". În 1994, a jucat alături de bunul ei prieten Marcello Mastroianni în comedia "Pret-a-porter". În anul următor, a apărut în "Grumpier Old Men", apoi au urmat rolurile din "Soleil" (1997), "Francesca and Nunziata" (2001), "Between Strangers" (2002), "Lives of the Saints" (2004).

A acceptat să pozeze în ipostaze sexy, dar decente, pentru cea mai exclusivistă revistă pentru bărbaţi

În 2007, actriţa a acceptat să pozeze în ipostaze sexy, dar decente, pentru cea mai exclusivistă revistă pentru bărbaţi - Pirelli. În 2009, după o absenţă destul de mare din lumea cinematografiei, este invitată de regizorul Rob Marshall pentru a interpreta un rol în pelicula "Nine".

În 2010, s-a reîntors în lumina reflectoarelor şi a devenit protagonista miniseriei "La mia casa e piena di specchi", inspirată din cartea autobiografică a surorii sale, Maria Scicolone. A mai jucat în scurtmetrajul "Voce umana" (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai săi, Edoardo Ponti.

În 2016, Sophia Loren a venit pentru prima dată în România

În 2016 Sophia Loren a venit pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care a avut loc între 27 mai şi 5 iunie.

"Niciodată nu te gândeşti 'acum sunt celebră'. Dacă ţi se întâmplă asta, cariera ta s-a încheiat. Mereu trebuie să îţi spui că tot ceea ce trăieşti este ceva minunat, că trebuie să continui să te dezvolţi. Trebuie să te dezvolţi ca om, în primul rând, apoi în cariera ta. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să mă trezesc dimineaţa şi să spun 'Doamne, sunt o celebritate'. Nici când am câştigat Oscarul. Nici atunci nu ştii asta", afirma celebra actriţă în conferinţa de presă dedicată festivalului.

67th Annual Golden Globe Awards - Press Room
Sophia Loren. Getty Images

Sophia Loren, despre colaborarea pe ecrane cu fiul ei, regizorul Edoardo Ponti: Avem un suflet comun

La 10 iulie 2019, Sophia Loren a anunţat că va reveni pe marile ecrane, într-un lungmetraj regizat de fiul său Edoardo, în care artista italiană a interpretat personajul Madame Rosa, o supravieţuitoare a Holocaustului care stabileşte o legătură afectivă specială cu Momo, un imigrant senegalez în vârstă de 12 ani.

Filmul, intitulat "La vita davanti a se" ("The Life Ahead"), este o adaptare a romanului "La vie devant soi", de Roman Gary, anterior adus  pe marele ecran de cineastul israelian Moshe Mizrahi sub titlul "Madame Rose", în care rolul principal a fost jucat de Simone Signoret. Lungmetrajul a câştigat în 1978 premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Sophia Loren a interpretat rolul jucat de Simone Signoret. A lucrat 10 ore pe zi, spunând că îşi permite să exprime "anumite lucruri pe marele ecran, pe care publicul le va găsi foarte surprinzătoare".

"Mă bucură foarte mult să lucrez cu fiul meu, ador să colaborez cu el. Avem un suflet comun", a explicat ea.

2nd Rome Film Festival - Matrimonio All'Italiana - Premiere
Sophia Loren, la premiera 'Matrimonio All'Italiana', în 2007. Getty Images

La o prezentare a peliculei, o altă legendă a filmului italian, Isabella Rossellini, a mărturisit că simte o oarecare invidie având în vedere că ea nu a colaborat niciodată la un film alături de părinţii săi, Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini: 

"Mama ta, Edoardo, a fost pentru mine un exemplu, o manieră unică de a fi femeie (...) Sophia ne-a demonstrat că femeile italiene nu sunt mame supuse, ci femei pline de mândrie care îşi ţin familiile unite".

La rândul ei, Sophia Loren a explicat că mama sa a fost o mare sursă de inspiraţie pentru interpretarea sa din filmul "The Life Ahead", o dramă despre o prietenie neobişnuită înfiripată între un adolescent imigrant senegalez (Ibrahima Gueye) şi o bătrână supravieţuitoare a Holocaustului (Sophia Loren).

"Am vrut mereu să fiu ca mama mea. Era o femeie minunată, puternică, o femeie incredibilă", a spus ea. "Madame Rosa avea aceaşi fragilitate şi acelaşi tip de emoţii ca şi mama mea. În cel de-al Doilea Război Mondial, când eram mică (...), mama a suferit foarte mult, dar nu a vorbit niciodată despre asta: chiar şi atunci când era moartă de frică, era mereu alături de noi suportând lucruri cumplite, bombardamentele şi războiul la Napoli", a rememorat actriţa. 

David Di Donatello Awards Ceremony - Arrivals
Sophia Loren și Edoardo Ponti. Getty Images

În 2020, Sophia Loren infirmă zvonurile şi dezvăluie că actorul Cary Grant nu a cerut-o niciodată în căsătorie

Sophia Loren a spulberat unul dintre miturile hollywoodiene, după ce a dezvăluit că actorul american Cary Grant, partenerul ei din filmul "The Pride and the Passion" (1957), nu a cerut-o în căsătorie în timpul filmărilor de la acea peliculă, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Pentru Sophia Loren, acel film, în care a jucat şi Frank Sinatra, a reprezentat prima ei participare la o superproducţie americană, iar în timpul filmărilor ea a avut o relaţie pasională cu Cary Grant.

"Cary Grant era un bărbat foarte atrăgător şi un actor minunat, dar nu m-a cerut niciodată în căsătorie", a precizat Sophia Loren care, în timpul acelei idile, avea 23 de ani şi era cu 30 de ani mai tânără decât actorul american. Ea a explicat într-un interviu pentru Radio Times că în acea perioadă era mult prea tânără pentru a avea idei clare despre relaţii şi dragoste.

Deja, în volumul ei de memorii, publicat în 2014, actriţa italiană dezvăluise că actorul Cary Grant, care era pe atunci căsătorit cu cea de-a treia soţie, îi făcuse avansuri insistente pentru a o convinge să îi devină amantă.

Până la urmă, Sophia Loren avea să se căsătorească cu Carlo Ponti - cu 22 de ani mai în vârstă decât ea - şi aceasta a fost o decizie care, a spus ea, i-a definit cariera. Artista italiană a mărturisit totuşi că a continuat să rămână prietenă cu Cary Grant, vorbind adeseori la telefon şi făcând schimb de scrisori.

MSC Virtuosa Naming Ceremony
Sophia Loren. Getty Images

Sophia Loren: Singurul lucru pe care îl regret este că nu m-am căsătorit în rochie de mireasă

În acelaşi interviu, Sophia Loren a făcut şi un bilanţ al carierei sale şi a vorbit despre regretele ei. "Este foarte greu să spun că nu am niciun fel de regrete. În viaţă am avut parte de multe experienţe, dar am încercat să trăiesc fără regrete", a spus Sophia Loren.

"Am reuşit să am o viaţă liniştită. Am tot ceea ce mi-aş fi putut dori: o familie minunată, cu copii şi nepoţi extraordinari. Singurul lucru pe care îl regret este că nu m-am căsătorit în rochie de mireasă. Era visul vieţii mele, pe care încă îl port în suflet", a recunoscut ea.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri30.10
07:30 Ziua indragostitilor
09:30 Profu' de spionaj: Orasul etern
11:15 Din alte vieti
12:55 Dora in cautarea Orasului Secret
14:35 Bridget Jones: Topita dupa el
16:40 Taxi 5
18:20 Pele: Nasterea unei legende
20:00 Barry Seal: Trafic in stil American
21:50 Beetlejuice Beetlejuice
23:30 Prada
01:35 Urmarit in noapte
03:25 Ziaristul
05:10 Asta spune ea
Ultimele știri
Patrick Stewart
Patrick Stewart a murit la 86 de ani. Actorul din „X-Men” și „Star Trek” s-a luptat cu două boli grave

Patrick Stewart, actorul englez cu o carieră impresionantă în teatru şi film, care va rămâne în memoria colectivă mai ales pentru rolurile...

Halle Berry
Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie să-l găzduiască peste noapte, după acuzațiile fostului soț

Halle Berry a primit o lovitură dură în disputa juridică pe care o poartă cu fostul ei soț, actorul francez Olivier Martinez, pentru...

Jennifer Lawrence și Bradley Cooper/ Getty Images
Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmările pentru Silver Linings Playbook. Ce i-a spus actrița după un sărut

Jennifer Lawrence a dezvăluit un moment stânjenitor pe care l-a trăit alături de Bradley Cooper în timpul filmărilor pentru pelicula...

Partenerii noștri
Patrick Stewart
Patrick Stewart a murit la 86 de ani. Actorul din „X-Men” și „Star Trek” s-a luptat cu două boli grave

Patrick Stewart, actorul englez cu o carieră impresionantă în teatru şi film, care va rămâne în...

Filmnow.ro
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări

7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl...

Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și...

Digi-World.tv
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică

A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire...

ProFM.ro
Scandal în Ucraina: Zelenski a dat ordinul, Klitschko nici n-a vrut să audă! ”Distrug țara”
Scandal în Ucraina: Zelenski a dat ordinul, Klitschko nici n-a vrut să audă! ”Distrug țara”

Conflict la nivel înalt, între președintele Ucrainei și primarul Kievului.

DigiSport.ro
Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au devenit virale
Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au devenit virale

Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au...

Digi-AnimalWorld.tv
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare

Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare

Digi-Life.tv
Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce mănâncă în fiecare zi
Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce mănâncă în fiecare zi

Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce...

DigiFM.ro