Descarcă aplicația DIGI TV
Liam Neeson și Pamela Anderson (5)

Pamela Anderson rupe tăcerea despre idila cu Liam Neeson. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei și ce relație au în prezent

Pamela Anderson a vorbit pentru prima dată despre relația discretă pe care a avut-o cu actorul Liam Neeson, la scurt timp după ce au încheiat filmările pentru rebootul de succes „The Naked Gun”. Actrița în vârstă de 58 de ani confirmă că între ea și Neeson a existat o legătură romantică reală, dar de scurtă durată, care s-a născut abia după terminarea filmărilor.

„Da, am avut o relație romantică pentru o perioadă scurtă, dar numai după ce am încheiat filmările”, spune Pamela Anderson, lămurind astfel zvonurile care au circulat intens în presă.

Citește și: De ce vrea Pamela Anderson să renunțe la numele care a făcut-o celebră: „El a fost cea mai apropiată persoană din viața mea”

Cei doi au petrecut împreună ceea ce actrița descrie drept „o săptămână romantică pierdută”, la casa lui Liam Neeson din nordul statului New York. Vedeta subliniază că totul s-a desfășurat într-un cadru firesc și liniștit. „Am avut propria mea cameră. Asistenții noștri erau acolo, iar familia lui a trecut pe la noi. A fost foarte normal, foarte uman”, povestește ea, potrivit People.

Pamela își amintește micile detalii ale acelei perioade: cinele la un restaurant franțuzesc intim, plimbările prin grădină și momentele simple petrecute împreună. „M-a prezentat drept «viitoarea doamnă Neeson»”, spune ea râzând. „Am stat în grădină, am îngrijit trandafiri, lucruri mărunte care au contat.”

După acea săptămână, drumurile lor s-au separat din motive profesionale. Ambii actori aveau proiecte diferite programate, iar relația nu a continuat în același registru. Totuși, vara acestui an i-a readus împreună în contextul promovării filmului The Naked Gun, unde au fost adesea surprinși îmbrățișându-se, ținându-se de mână și glumind în fața camerelor.

Citește și: Cameleonică și îndrăzneață. Pamela Anderson surprinde cu o nouă transformare de look, iar fanii sunt înnebuniți

Pamela Anderson respinge ideea că apropierea lor ar fi fost o strategie de marketing. „Când oamenii spuneau că e o schema publicitară, râdeam. Le spuneam clar: e real. Au fost sentimente reale”, explică ea. Actrița descrie relația lor ca fiind „ca într-un film de Nancy Meyers”, cu multă căldură și umor.

Acum, relația s-a transformat într-o prietenie solidă. „Îl ador pe Liam, dar suntem prieteni mai buni. Așa e cel mai onest”, spune ea. Actorul i-a fost alături recent, inclusiv atunci când a venit să o vadă jucând într-o piesă de teatru la prestigiosul Festival de la Williamstown.

„Este un susținător extraordinar al acestei noi etape din cariera mea și îmi spune mereu cât de mândru este de mine”, mai spune actrița. „Sunt sigură că vom rămâne mereu prezenți în viețile noastre, într-un fel sau altul.”

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale
La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale

O dispută de la distanță s-a creat între Daniel Pancu (49 de ani) și Diana Șucu (51 de ani), după...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

DigiFM.ro