Descarcă aplicația DIGI TV
Olivia Newton John Opens Cancer & Wellness Centre At Austin Hosptial Olivia Newton-John. Getty Images

Olivia Newton-John ar fi împlinit 76 de ani. Care a fost cauza morții starului din „Grease”

Actriţa Olivia Newton-John, vedeta filmului „Grease”, ar fi împlinit luna aceasta 76 de ani. Vedeta de origine britanică „a murit în linişte la ferma ei din sudul Californiei, înconjurată de familie şi prieteni”, în august 2022. 

Olivia Newton-John ar fi împlinit 76 de ani pe 26 septembrie

Cântăreaţa şi actriţa Olivia Newton-John s-a născut la 26 septembrie 1948, la Cambridge, în Marea Britanie. Cel mai mic copil al profesorului Brin Newton-John şi al Irenei, fiica fizicianului câştigător al Premiului Nobel Max Born, Olivia s-a mutat la Melbourne împreună cu familia, la vârsta de cinci ani, potrivit www.olivianewton-john.com.

Primul său succes a fost câştigarea unui concurs de talente prin care a obţinut o excursie la Londra. Până la 15 ani, a înfiinţat grupul „Sol Four”, iar în 1963 a apărut în emisiuni la televiziune şi în programe săptămânale de muzică pop în Australia. 

A înregistrat primul single pentru Decca Records în 1966, o versiune a lui Jackie DeShannon - „Till You Say You'll Be Me”. În 1973, a lansat albumul de debut „Let Me Be There” și a fost onorată de „Academy Of Country Music” ca vocea feminină cea mai promiţătoare, dar şi cu un Grammy pentru cea mai bună voce Country. Ulterior, au urmat materiale discografice precum „Olivia” (1972), „Long Live Love” (1974) şi „First Impressions„ (1974).

În 1974, a lansat „If You Love Me (Let Me Know)”, un adevărat succes, apoi albumul „Clearly Love” (1975).

În 1977, a fost distribuită în rolul principal în filmul „Grease”, o adaptare după un musical de pe Broadway, în care a jucat alături de John Travolta. Albumul de pe coloana sonoră a staţionat 12 săptămâni pe locul 1: a obţinut discul de platină pentru „You're The One That I Want”, duetul cu Travolta, şi discuri de aur pentru „Hopelessly Devoted to You” şi „Summer Nights”.

Interpretarea Oliviei i-a adus un Premiu People's Choice. A fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un musical şi la un Premiu al Academiei, în 1979, pentru interpretarea melodiei „Hopelessly Devoted to You”.

Printre alte filme de lung metraj în care a jucat Olivia Newton-John se numără: "Funny Things Happen Down Under" (1965), "Toomorrow" (1970), "Xanadu" (1980), "Two Of A Kind" (1983), "It's My Party" (1996), "Sordid Lives" (2000), "Score: A Hockey Musical" (2010) şi "A Few Best Men" (2011).

Ultimele sale albume sunt: "Christmas Wish" (2007), "A Celebration in Song" (2008) şi "This Christmas" (2012).

Olivia Newton-John a fost căsătorită cu Matt Lattanzi (1984-1995), apoi, din 2007, cu omul de afaceri american John Easterling.

De ce a murit Olivia Newton-John

Olivia Newton-John a murit după mai bine de trei decenii de luptă cu cancerul la sân.

Actrița a dezvăluit în 2019, la „60 Minutes”, că suferă de cancer în fază terminală.

„Când ţi se spune că ai cancer în fază terminală, este posibil să mai ai doar şase luni de trăit. Asta spun statisticile, dar eu nu vreau să ştiu. Este devastator”,  mărturisea ea, potrivit Agerpres.

În 2020, Olivia și-a amintit de momentul terifiant când a aflat diagnosticul.

„Sunt probabil unul dintre acei oameni care trăiesc dincolo de cancer, dincolo de ceea ce medicii se așteptau să se întâmple”, spunea ea.

Newton John a vorbit și despre cum a descoperit cancerul: „Am știut imediat că ceva nu este în regulă. Am făcut o mamografie. Rezultatul a indicat zonă benignă, apoi am făcut o biopsie. Și acolo, benign... Nu spun asta pentru a speria femeile, dar trebuie să ai încredere în instinctele tale.”

Ulterior a vorbit cu medicul ei și a fost de acord să facă și o biopsie chirurgicală, apoi a primit vestea teribilă: cancer de sân.

„Toate acestea au fost copleșitoare. A fost un sentiment de groază, de teroare, de necunoscut”, a admis ea, adăugând că a decis să fie puternică pentru fiica ei, Chloe Lattanzi.

Olivia a încercat o varietate de terapii, inclusiv meditație, acupunctură și masaj, pe lângă medicina convențională.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni19.10
06:15 Lumea e a ta
07:50 Gemini: Conspiratia
09:40 Detectiv in pasi de dans: Tangoul mortii
11:05 Razboinicul Vanator si Craiasa Zapezii
12:55 Blind Date
14:25 Baieti rai 2
16:45 Robin Hood: Barbati in izmene
18:25 Chemarea Venetiei
20:00 Indiana Jones si ultima cruciada
22:00 Voyeurii
23:50 Nemilos
00:50 Bill
02:20 Ziua Z: Apocalipsa
04:10 Terapie de cuplu
05:40 Nu e loc de iertare
Ultimele știri
Netflix's "Black Rabbit" New York Premiere
Jude Law va fi Bill Shankly, legenda lui Liverpool, într-un serial scris de Jack Thorne

Jude Law, suporter al echipei Tottenham, îl va interpreta pe Bill Shankly, fostul antrenor emblematic al echipei Liverpool, într-un serial...

Upcoming new film dcoumentary ‘You Can See Everything’
„You Can See Everything”, încasări uriașe din puține săli de cinema. Cel mai profitabil debut al unui documentar din ultimii 20 de ani

„You Can See Everything” a realizat o adevărată performanţă la box-office, devenind unul dintre acele rare documentare care nu trebuie...

Selena Gomez Hosts The Fourth Annual Rare Impact Fund Benefit - Inside
Martin Short, discurs sfâșietor la opt luni de la moartea fiicei sale: „Durerea pierderii ei va fi mereu prezentă în inima mea”

Martin Short a ținut un discurs emoționant despre fiica sa, Katherine, în mijlocul unui „an dificil”, la opt luni de la moartea acesteia...

Partenerii noștri
Netflix's "Black Rabbit" New York Premiere
Jude Law va fi Bill Shankly, legenda lui Liverpool, într-un serial scris de Jack Thorne

Jude Law, suporter al echipei Tottenham, îl va interpreta pe Bill Shankly, fostul antrenor...

Filmnow.ro
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate

4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus

Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră...

Digi-World.tv
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat"
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să...

Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe...

ProFM.ro
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu

Nicolae Mitea (41 de ani) a avut o relație de lungă durată cu Andreea Tonciu (40 de ani), iar...

DigiSport.ro
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă

Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă

Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține...

Digi-Life.tv
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică

Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre...

DigiFM.ro