Descarcă aplicația DIGI TV
zeta, michael1 Catherine Zeta Jones, Michael Douglas. Foto: Getty Images/ Catherine Zeta Jones Instagram

O poveste de iubire ca-n filme. Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, la 25 de ani de căsnicie. „Te iubesc azi la fel ca atunci”

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au aniversat 25 de ani de căsnicie. Ambii actori, câștigători de Oscar, au marcat momentul special pe rețelele sociale, postând mesaje dulci și emoționante.

Chiar dacă s-au căsătorit acum un sfert de veac, dragostea pe care Zeta-Jones i-o poartă lui Douglas pare să fie neschimbată. Actrița în vârstă de 56 de ani a distribuit pe Instagram câteva fotografii adorabile din trecut, alături de cuvinte speciale: „Acum douăzeci și cinci de ani am mers spre altar. Aroma îmbătătoare a florilor, strălucirea lumânărilor, corul armonios și răsunător al galezilor și tu la capătul lungului drum așteptându-mă și privindu-mă așa cum numai tu o poți face. Te iubesc astăzi așa cum te-am iubit și atunci. Îți mulțumesc, dragul meu”.

Catherine Zeta-Jones, înainte de aniversarea a 25 de ani de căsnicie: Îți vine să crezi? Și ziceau că nu vom rezista

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În secțiunea de comentarii a postării sale, fanii, dar și numeroase vedete le-au transmis felicitări. 

Printre imaginile postate, câteva sunt chiar de la nunta lor din noiembrie 2000. Cei doi actori s-a căsătorit la Hotelul Plaza, la câteva luni după ce primul lor copil împreună, Dylan Michael Douglas, a venit pe lume.

Fermecătoarea Zeta-Jones a purtat o elegantă rochie de mireasă cu decolteu în V, creată de Christian Lacroix, și un voal lung. Douglas, acum în vârstă de 81 de ani, a arătat chipeș într-un costum negru, cu cămașă albă. 

Michael Douglas: „La mulți ani! 25 de ani, draga mea Catherine. Cine ar fi crezut?”

La rândul său, Michael Douglas a postat pe contul său de Instagram: „La mulți ani pentru cei 25 de ani, draga mea Catherine. Cine ar fi crezut? Toată dragostea mea, Michael ❤️”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De-a lungul anilor, relația dintre Catherine și Michael a rămas extrem de puternică, în ciuda greutăților pe care le-au traversat: el a fost diagnosticat în 2010 cu un cancer oral, în timp ce ea a primit un diagnostic de tulburare bipolară. 

„Verific la fiecare șase luni”, a declarat Douglas pentru publicația franceză Paris Match în 2019. „Cred și sper că am scăpat. Un lucru este sigur, cancerul meu m-a făcut un om liber”.

Catherine Zeta-Jones și-a cunoscut soțul într-un bar

Erau la Deauville American Film Festival, când Douglas a aflat că Zeta-Jones va fi prezentă acolo pentru „Masca lui Zorro”, așa că l-a rugat pe agentul lui să-i aranjeze o întâlnire cu ea la bar. Când a ajuns în fața ei, Michael i-a spus: „Voi fi tatăl copiilor tăi”.

Catherine nu a fost însă deloc impresionată: „Am auzit multe despre tine, am văzut multe și cred că e cazul să-ți spun noapte bună’”.

Douglas a fost șocat, credea că o va cuceri imediat cu replica lui, așa că i-a trimis ulterior flori și un bilet prin care și-a cerut scuze.

Ani mai târziu, Zeta Jones mărturisea despre replica actorului: „Ce mă enervează cu adevărat e că până la urmă a avut dreptate”.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni19.10
06:15 Lumea e a ta
07:50 Gemini: Conspiratia
09:40 Detectiv in pasi de dans: Tangoul mortii
11:05 Razboinicul Vanator si Craiasa Zapezii
12:55 Blind Date
14:25 Baieti rai 2
16:45 Robin Hood: Barbati in izmene
18:25 Chemarea Venetiei
20:00 Indiana Jones si ultima cruciada
22:00 Voyeurii
23:50 Nemilos
00:50 Bill
02:20 Ziua Z: Apocalipsa
04:10 Terapie de cuplu
05:40 Nu e loc de iertare
Ultimele știri
Netflix's "Black Rabbit" New York Premiere
Jude Law va fi Bill Shankly, legenda lui Liverpool, într-un serial scris de Jack Thorne

Jude Law, suporter al echipei Tottenham, îl va interpreta pe Bill Shankly, fostul antrenor emblematic al echipei Liverpool, într-un serial...

Upcoming new film dcoumentary ‘You Can See Everything’
„You Can See Everything”, încasări uriașe din puține săli de cinema. Cel mai profitabil debut al unui documentar din ultimii 20 de ani

„You Can See Everything” a realizat o adevărată performanţă la box-office, devenind unul dintre acele rare documentare care nu trebuie...

Selena Gomez Hosts The Fourth Annual Rare Impact Fund Benefit - Inside
Martin Short, discurs sfâșietor la opt luni de la moartea fiicei sale: „Durerea pierderii ei va fi mereu prezentă în inima mea”

Martin Short a ținut un discurs emoționant despre fiica sa, Katherine, în mijlocul unui „an dificil”, la opt luni de la moartea acesteia...

Partenerii noștri
Netflix's "Black Rabbit" New York Premiere
Jude Law va fi Bill Shankly, legenda lui Liverpool, într-un serial scris de Jack Thorne

Jude Law, suporter al echipei Tottenham, îl va interpreta pe Bill Shankly, fostul antrenor...

Filmnow.ro
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate

4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus

Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră...

Digi-World.tv
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat"
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să...

Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe...

ProFM.ro
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu

Nicolae Mitea (41 de ani) a avut o relație de lungă durată cu Andreea Tonciu (40 de ani), iar...

DigiSport.ro
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă

Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă

Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține...

Digi-Life.tv
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică

Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre...

DigiFM.ro