Descarcă aplicația DIGI TV
Blake Lively Joins Husband Ryan Reynolds On The Deadpool 3 Set Ryan Reynolds, Hugh Jackman, la filmările pentru Deadpool 3. Profimedia

Noul film din seria „Deadpool”, amânat. Ce alte pelicule vor ajunge mult mai târziu în cinematografe

Lansarea noului film din seria "Deadpool" a fost amânată, la fel și cea a producţiei Marvel "Blade", dar şi a altor câteva titluri, în contextul în care studiourile de la Hollywood îşi ajustează calendarul după încheierea grevei actorilor, care a durat patru luni, transmite Reuters.

Următorul film din seria "Deadpool", care era programat să ajungă în cinematografe în luna mai, va fi lansat la sfârşitul lunii iulie, a precizat Disney într-un comunicat.

Acest lucru a forţat compania să amâne lansarea planificată pentru iulie a filmului "Captain America: Brave New World" pentru februarie 2025.

Un alt film cu supereroi din universul Marvel, "Thunderbolts", a fost amânat pentru iulie 2025, iar "Blade" a fost reprogramat în noiembrie 2025.

Greva actorilor, care a durat 118 zile, a suspendat producţia de seriale şi filme bazate pe scenarii.

Greva actorilor a luat sfârșit

După ce miercuri s-a ajuns la un acord de principiu, studiourile şi actorii lucrează la calendare pentru a termina proiectele nefinalizate.

Disney a amânat, de asemenea, filmul "Mufasa: The Lion King" pentru decembrie 2024, cu cinci luni mai târziu decât era prevăzut iniţial.

Sindicatul actorilor SAG-AFTRA şi marile studiouri de la Hollywood au ajuns miercuri la un "acord de principiu" pentru a înceta greva care a paralizat de mai multe luni producţia de filme şi seriale în Statele Unite şi a costat miliarde economia americană. Actorii au cerut o remuneraţie mai bună într-o industrie perturbată de platformele de streaming, precum şi garanţii pentru reglementarea utilizării inteligenţei artificiale.

SAG-AFTRA reprezintă 160.000 de actori, dansatori, cascadori şi alţi profesionişti de pe marele şi micul ecran.

Directorii executivi ai Disney, Netflix, Warner Bros şi Universal s-au implicat direct în discuţii pentru a ieşi din impas.

La rândul lor, scenariştii de la Hollywood au aprobat în cvasiunanimitate, în octombrie, acordul cu studiourile, punând astfel capăt oficial uneia dintre cele mai îndelungate greve din istoria acestei industrii în Statele Unite. Luna precedentă, după 148 de zile de grevă, sindicatul scenariştilor a anunţat acest acord cu marile studiouri în favoarea unei creşteri a remuneraţiei lor, afectată în era streamingului, şi a sporirii măsurilor de protecţie în faţa inteligenţei artificiale.

Hollywood-ul nu a mai cunoscut o grevă simultană a scenariştilor şi actorilor din 1960, arată Agerpres.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți10.11
06:20 The Silent Hour: Martor fara glas
07:55 Bomba zilei
09:30 Reteaua Miraculoasa
11:00 Rocky Balboa
12:40 Chemarea Venetiei
14:15 Ultimul razboinic al aerului
15:50 Marita-te cu mine
17:40 Baieti rai 2
20:00 Razboi in bucatarie
21:55 Resident Evil: Rasplata
23:20 Trafic mortal
01:15 Fuga
03:10 Secrete oficiale
04:55 Mob Land
Ultimele știri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Bruce Willis
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul de 71 de ani "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care descoperă lucruri"

Starea de sănătate a lui Bruce Willis continuă să se deterioreze, la aproape patru ani de când familia sa a anunțat că suferă de demență...

Partenerii noștri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of...

Filmnow.ro
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Digi-World.tv
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"

Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe...

ProFM.ro
Gigi Becali și Mirel Rădoi au bătut palma! "Nașule, te ajut cu ce pot!"
Gigi Becali și Mirel Rădoi au bătut palma! "Nașule, te ajut cu ce pot!"

Dacă în urmă cu doar câteva săptămâni Gigi Becali (68 de ani) se arăta deranjat de faptul că finul...

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut școală, sunt acreditat"
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut...

Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o...

DigiFM.ro