Descarcă aplicația DIGI TV
"SCREAM (1996)" - Screening Q&A Paris Neve Campbell. Getty Images

Neve Campbell, despre decizia de a renunța la „Scream VI” din cauza unei dispute legate de salariu: „Trebuia să fac asta”

Neve Campbell a făcut dezvăluiri despre decizia ei de a renunța la cel de-al șaselea film din franciza „Scream” din cauza unei dispute salariale. A fost tristă că a nu a mai fost parte din distribuția respectivei pelicule, dar nu a regretat alegerea făcută.

„Când am luat acea decizie, pur și simplu nu credeam că pot trăi cu mine însămi pe platourile de filmare. Nu m-aș fi simțit bine”, a împărtășit Neve într-un interviu la CBS Mornings. „Știam că valoarea mea pentru această franciză era mai mare decât ceea ce mi s-a oferit. Trebuia să fac această alegere. Pentru mine”.

Deși a fost o acțiune necesară, actrița în vârstă de 52 de ani a fost conștientă de faptul că s-ar putea să piardă rolul Sidney Prescott.

„Când mi-am luat rămas bun, am crezut că asta e tot”, a spus ea. „Am fost tristă. Când a început prima zi de filmări, iar eu nu eram acolo, mi-am zis: «E trist». Dar, în același timp, știam că decizia mea a fost corectă”.

Neve a devenit faimoasă interpretând-o pe Sidney în filmul de groază din 1996, apoi a jucat în fiecare peliculă a francizei, cu excepția Scream VI.  În 2022, ea a declara:„Ca femeie, a trebuit să muncesc extrem de mult în cariera mea pentru a-mi stabili valoarea, mai ales când a venit vorba de Scream. Am simțit că oferta care mi-a fost prezentată nu se ridica la nivelul valorii pe care am adus-o francizei”.

Sprijinul pe care l-a primit din partea fanilor a fost uluitor.

„Când am vorbit despre asta, nu am făcut-o ca să-i enervez pe toți”, a explicat actrița din „Lincoln Lawyer” la CBS Mornings. „A fost pur și simplu adevărul meu la momentul respectiv. Faptul că oamenii m-au susținut a fost foarte frumos.”

Cu toate acestea, nu a durat mult până când fanii Scream au primit cea mai bună veste. În martie 2024, Neve a confirmat pe Instagram că se întoarce pentru cel de-al șaptelea film: „Întotdeauna a fost o mare bucurie și o onoare să o joc pe Sidney în filmele Scream. Aprecierea mea pentru aceste pelicule nu a dispărut vreodată. Sunt foarte fericită și mândră să spun că mi s-a cerut, în cel mai respectuos mod, să o readuc pe Sidney pe ecran. Și nu aș putea fi mai încântată!!!”.

Marți, Neve a mărturisit la CBS Mornings: „O iubesc pe Sidney, îmi place să revin la ea, să pot juca un personaj pe o perioadă de 30 de ani. Să ai ocazia să vezi un personaj crescând și să trăiești alături de el în acest fel este o oportunitate grozavă”.

Courteney Cox, Jasmin Savoy Brown, Mason Gooding, David Arquette și Matthew Lillard sunt pregătiți să revină și ei pentru noul film. Distribuția îi mai include pe Isabel May, Anna Camp, Michelle Randolph, Jimmy Tatro, Mckenna Grace, Asa Germann, Celeste O'Connor, Mark Consuelos și Joel McHale.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro