Descarcă aplicația DIGI TV
Natalie Portman Natalie Portman. Profimedia

Natalie Portman, superbă la 45 de ani, cu burtica de gravidă în prim-plan. Numără zilele până își va ține în brațe al treilea copil

Natalie Portman traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa și a ales să împărtășească un moment special cu fanii. Actrița premiată cu Oscar a publicat o fotografie rară în care își arată burtica de gravidă, mărturisind că așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu bebelușul.

În imaginea postată pe Instagram, vedeta apare pe balconul unui apartament, îmbrăcată într-o cămașă albastră supradimensionată, descheiată pentru a-i lăsa la vedere burtica. Cu mâinile așezate protectiv peste ea și privind-o cu emoție, Natalie Portman a însoțit fotografia de un mesaj simplu, dar plin de iubire.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Număr zilele până când te vom întâlni”, a scris actrița, adăugând și un mesaj de mulțumire pentru fotografa Shelby Duncan, cea care a surprins momentul drăgălaș.

Citește și: Natalie Portman, îndrăgostită din nou, tot de un francez, la un an de la divorț. Cine e cel care a făcut-o să dea iar șansă iubirii

Natalie Portman așteaptă primul copil alături de Tanguy Destable. Mai are un băiat și o fată cu fostul soț

Natalie Portman And Tanguy Destable Take A Beautiful Stroll In Paris - 30 Sep 2025
Natalie Portman și Tanguy Destable vor avea un copil împreună / Profimedia Images

La începutul acestui an, actrița a anunțat că este însărcinată și că va deveni mamă pentru a treia oară. Este primul copil pe care îl va avea împreună cu actualul său partener, muzicianul francez Tanguy Destable.

Natalie Portman mai are doi copii din căsnicia cu fostul soț, coregraful Benjamin Millepied: pe Aleph, în vârstă de 15 ani, și pe Amalia, de 9 ani.

Într-un interviu acordat revistei Harper's Bazaar, actrița spunea că ea și actualul iubit sunt extrem de fericiți că își măresc familia. „Eu și Tanguy suntem foarte entuziasmați. Sunt profund recunoscătoare. Știu că este un privilegiu și un adevărat miracol”, mărturisea vedeta despre bucuria de a fi din nou mamă la 45 de ani

Natalie Portman a vorbit deschis și despre faptul că această sarcină are o semnificație aparte, mai ales că vine după împlinirea vârstei de 40 de ani.

Fiica unui medic specializat în fertilitate, actrița spune că este conștientă de cât de norocoasă este să trăiască din nou această experiență „Sunt foarte conștientă de cât de norocoasă sunt și simt o recunoștință profundă”, a declarat ea.

Vedeta a mărturisit că are mai multă energie decât s-ar fi așteptat și încearcă să se bucure de fiecare moment al sarcinii, pe care îl consideră, cel mai probabil, ultimul.

Citește și: Natalie Portman, despre motivul care a determinat-o să trăiască în Paris, după divorț: „Sunt foarte buni la a respecta intimitatea”

Natalie Portman, un nou început după divorțul din 2024

CA: Marvel Studios' THOR: LOVE AND THUNDER World Premiere - Arrivals
Natalie Portman și Benjamin Millepied. Profimedia

Natalie Portman și Tanguy Destable au fost văzuți împreună pentru prima dată în primăvara anului 2025, la Paris, orașul în care locuiesc în prezent. Muzicianul francez are, la rândul său, doi fii dintr-o relație anterioară.

Noua poveste de dragoste a actriței a început după despărțirea de Benjamin Millepied. Cei doi s-au căsătorit în 2012, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei "Black Swan", însă mariajul lor s-a încheiat oficial în 2024.

La scurt timp după divorț, Natalie Portman mărturisea că cei doi copii ai săi au devenit cea mai mare sursă de bucurie.

„Îi vezi cum cresc și devin oamenii care sunt meniți să fie. Petrec foarte mult timp și cu prietenii mei, împreună cu copiii noștri, iar asta îmi aduce multă fericire”, spunea actrița.

Citește și: Aronofsky a încercat să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black Swan. Reacția actrițelor

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"

O dispută de la distanță s-a creat între Daniel Pancu (49 de ani) și Diana Șucu (51 de ani), după...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

DigiFM.ro