Descarcă aplicația DIGI TV
Opening Ceremony - The 79th Annual Cannes Film Festival Peter Jackson primește trofeul Palme d'Or onorific de la Elijah Wood. Cannes 2026. Getty Images

Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu „Frodo” Elijah Wood

Actriţele Gong Li şi Jane Fonda au declarat deschisă, marţi seară, cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, în cadrul unei ceremonii marcate de atribuirea unui trofeu Palme d'Or onorific regizorului neozeelandez Peter Jackson.

Acest eveniment "ne permite să ne întâlnim şi să ne conectăm" unii cu alţii, a subliniat Gong Li. "Cred că cinematografia a fost întotdeauna un act de rezistenţă, pentru că noi spunem poveşti, iar poveştile sunt cele care alcătuiesc o civilizaţie", a declarat la rândul ei vedeta americană Jane Fonda, potrivit AFP, arată Agerpres.

"Aşadar, haideţi să celebrăm îndrăzneala, libertatea şi actul feroce al creaţiei", a adăugat celebra actriţă şi producătoare din Statele Unite, cunoscută şi pentru activismul său social.

Puţin mai devreme în timpul ceremoniei, Peter Jackson le-a mulţumit organizatorilor Festivalului de la Cannes pentru "această recompensă miraculoasă, deoarece trofeul Palme d'Or este ceva pe care nu mi l-am imaginat vreodată că îl voi câştiga".

Cu vântul în păr și o rochie numai bună pentru Coasta de Azur, Demi Moore a deschis Festivalul de Film de la Cannes 2026

Elijah Wood: Ai arătat lumii ceva ce ea nu mai văzuse încă până atunci

Trofeul onorific Palme d'Or i-a fost înmânat de actorul Elijah Wood, a cărui carieră a luat avânt după ce a interpretat personajul Frodo Baggins în trilogia "Stăpânul inelelor", regizată de cineastul neozeelandez. "Tu i-ai arătat lumii ceva ce ea nu mai văzuse încă până atunci", a declarat actorul de 45 de ani, adresându-i-se regizorului Peter Jackson.

Cele 22 de filme selectate în competiţia pentru Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2026

Opening Ceremony - The 79th Annual Cannes Film Festival
Peter Jackson primește trofeul Palme d'Or onorific de la Elijah Wood. Cannes 2026. Getty Images

Peter Jackson, care a glumit apoi pe seama mustăţii actuale a lui Elijah Wood, pe care l-a angajat atunci când acesta avea vârsta de 18 ani pentru a interpreta personajul principal din opera cinematografică a vieţii sale, a revenit în discursul de mulţumire asupra celor două experienţe ale sale la Cannes.

Prima dintre ele a vizat avanpremiera lungmetrajului său de debut, "Bad Taste" (1987), care a fost distribuit ulterior în 50 de ţări şi i-a lansat cariera. Cea de-a doua, care a fost şi ultima, a avut loc în 2001, când regizorul neozeelandez a prezentat pe Croazetă câteva minute din primul film al trilogiei "Stăpânul inelelor", un moment ce a marcat începutul pasiunii spectatorilor din întreaga lume pentru acea trilogie cinematografică.

"Acele călătorii la Cannes au fost revoluţionare pentru mine", a declarat Peter Jackson.

Gazda ceremoniei de deschidere, actriţa Eye Haidara, l-a invitat apoi pe Peter Jackson să i se alăture într-o parte laterală a scenei pentru a asista împreună la un cover al piesei "Get Back" din repertoriul trupei The Beatles, al cărei fan este regizorul neozeelandez. Momentul muzical a fost asigurat de cântăreţele franceze Theodora şi Oklou.

Lungmetrajul "La Venus Electrique", regizat de Pierre Salvadori, a fost apoi proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri11.11
06:45 Drumul pana la tine
08:05 Razboi in bucatarie
10:00 Ultimul razboinic al aerului
11:35 Jasmine e trista
13:10 Morbius
14:45 Ricki si the Flash
16:25 Top Gun: Maverick
18:25 Ultimele dorinte
20:00 Cod rosu la Londra
21:30 tinta legitima
23:15 Cu capul in nori
01:10 O zi perfecta
02:55 Alaturi de diavol
04:25 Lunetistul
Ultimele știri
Stacy Keach
A murit Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer. Actorul american avea 85 de ani

Actorul Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer şi romancierul Ernest Hemingway, a murit marţi, la vârsta de...

judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Partenerii noștri
Stacy Keach
A murit Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer. Actorul american avea 85 de ani

Actorul Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer şi romancierul Ernest...

Filmnow.ro
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o...

Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate...

Digi-World.tv
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era foarte autoritar"
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era...

Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o...

ProFM.ro
O fostă gimnastă a României s-a călugărit, la 25 de ani. Acum este Maica Ecaterina
O fostă gimnastă a României s-a călugărit, la 25 de ani. Acum este Maica Ecaterina

Maica Ecaterina este femeia care a renunțat la cariera sportivă pentru a-și dedica viața lui...

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa lui Nicușor Dan, după interzicerea lui Ovidiu Vanghele
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa...

"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor...

DigiFM.ro