Descarcă aplicația DIGI TV
LOS ANGELES, CA - JANUARY 05: Mel Gibson (L) and Rosalind Ross attend Michael Muller's HEAVEN, presented by The Art of Elysium at a private venue on January 5, 2019 in Los Angeles, California. Mel Gibson și Rosalind Ross. Profimedia

Mel Gibson și tânăra lui iubită s-au despărțit. Vor continua să îşi crească împreună copilul. „Suntem binecuvântaţi cu un fiu frumos”

Actorul şi regizorul american Mel Gibson (69 de ani) şi partenera sa, scenarista Rosalind Ross (35 de ani), s-au despărţit după nouă ani de relaţie, informează People.com.

"Deşi este trist să încheiem acest capitol din vieţile noastre, suntem binecuvântaţi cu un fiu frumos şi vom continua să fim cei mai buni părinţi posibili", au precizat Gibson şi Ross într-o declaraţie pentru People.

Ei au adăugat că vor continua să îşi crească împreună fiul, Lars, în vârstă de 8 ani.

Cei doi se despărţiseră în secret în urmă cu circa un an, dar au ales să nu facă publică informaţia până acum.

Gibson şi Ross s-au cunoscut în 2014 prin intermediul unor prieteni comuni, iar în 2017 s-a născut Lars, cu doar câteva zile înainte ca Gibson să fie nominalizat la premiul Oscar pentru "cel mai bun regizor" pentru "Hacksaw Ridge".

Pe lângă Lars, Gibson mai are opt copii mai mari, o fiică, Hannah, şi şase fii (Christian, Edward, William, Louis, Milo şi Thomas) cu fosta sa soţie, Robyn Moore, şi încă o fiică, Lucia, în vârstă de 16 ani, din relaţia cu pianista şi compozitoarea Oksana Grigorieva, de care s-a despărţit în 2010.

În ianuarie 2025, Gibson şi Ross şi-au pierdut casa din Malibu în incendiile din Los Angeles.

Gibson lucrează în prezent la producţia peliculei "The Resurrection of the Christ", un proiect care continuă drama sa biblică din 2004 "The Passion of the Christ". Filmul va fi lansat în două părţi, prima urmând să ajungă în cinematografe pe 26 martie 2027.

Mel Gibson și rolurile mari pe care le-a refuzat. De ce nu a vrut să fie James Bond, în anii '80

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri09.10
06:05 Sunt inca aici
08:15 Impact nimicitor
10:10 Ucenicul Tigrului
11:25 Orasul pierdut
13:10 De Craciun nu stam acasa!
14:35 Acvila legiunii a IX-a
16:20 O zi minunata in cartier
18:05 Ministerul razboiului fara manusi
20:00 Kate si Leopold
21:55 Resident Evil : Viata de apoi
23:25 Bestia
00:40 Barron's CoveRazbunarea
02:30 Joc periculos
04:00 Doctor Sleep
Ultimele știri
"Elsinore" 2026 Opening Gala - The 70th BFI London Film Festival
„Abia poți vedea ecranul printre lacrimi”. Andrew Scott, dat ca unul dintre favoriții la Oscar pentru rolul magistral din „Elsinore”

Andrew Scott este văzut drept unul dintre candidații cu cele mai mari șanse la o nominalizare pentru Oscarul categoriei „Cel mai bun...

The 2024 Film Independent Spirit Awards in Santa Monica
Anne Hathaway îl apără pe Tom Cruise după eșecul filmului „Digger” la box office. Ce a spus actrița despre producția criticată

Anne Hathaway a sărit în apărarea lui Tom Cruise, după ce cel mai recent film al actorului, „Digger”, a avut un debut dezamăgitor în...

FX's 'The Lowdown' Season 2 Premiere Event, Austin, Texas, USA - 07 Oct 2026
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan Hawke i-a fost alături

Tommy Lee Jones a fost prezent pe covorul roșu la premiera sezonului 2 din „The Lowdown”, în Austin, Texas. Este o apariție rară în public...

Partenerii noștri
"Elsinore" 2026 Opening Gala - The 70th BFI London Film Festival
„Abia poți vedea ecranul printre lacrimi”. Andrew Scott, dat ca unul dintre favoriții la Oscar pentru rolul magistral...

Andrew Scott este văzut drept unul dintre candidații cu cele mai mari șanse la o nominalizare...

Filmnow.ro
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte

Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba...

Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care...

Digi-World.tv
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după...

Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele...

ProFM.ro
Ținuta care a făcut înconjurul lumii a fost interzisă! ”Trebuie să ai mare curaj să porți așa ceva”
Ținuta care a făcut înconjurul lumii a fost interzisă! ”Trebuie să ai mare curaj să porți așa ceva”

Atleta britanică Keely Hodgkinson (24 de ani) a devenit virală luna trecută, în timpul unei...

DigiSport.ro
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din...

Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea...

Digi-AnimalWorld.tv
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază

De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de...

Digi-Life.tv
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu rudele pentru casa familiei. Ce a pățit
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu rudele pentru...

Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de...

DigiFM.ro