Descarcă aplicația DIGI TV
mădălina ghenea și leonardo dicaprio Mădălina Ghenea și Leonardo DiCaprio / Foto: Profimedia

Mădălina Ghenea și Leonardo DiCaprio, pozați la aceeași petrecere în Milano, la care au ajuns la câteva minute distanță. Cei doi au avut o scurtă relație acum 12 ani

Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai urmăriți bărbați din lume. Nu scapă de paparazzi oriunde ar merge, indiferent că este în Los Angeles, pe un iaht în Saint-Tropez sau în Milano, la o petrecere la care se întâmplă să fie și una dintre fostele lui iubite. Actorul de 47 de ani și Mădălina Ghenea, cea cu care a avut o scurtă relație în 2011, au fost pozați în același club din orașul italian în care românca locuiește.

Citește și: Leonardo DiCaprio încearcă din răsputeri să scape de imaginea de bărbat care are numai iubite foarte tinere. “Îl deranjează foarte tare. Își dorește o relație matură”

Leonardo Dicaprio
Leonardo DiCaprio a petrecut într-un club din Milano. / Foto: Profimedia

Cu ocazia Săptămânii Modei de la Milano, orașul s-a umplut nu numai de modele celebre, dar și de alte vedete de prim rang. Printre ele a fost zărit și Leonardo DiCaprio, deși a încercat, așa cum face deseori, să treacă neobservat. Și-a pus "uniforma" ultimelor luni, de care nu pare a vrea să se descotorosească, adică șapca trasă pe ochi și masca pusă peste nas și gură, dar tot a fost reperat rapid de fotografii care l-au văzut intrând în localul din centrul orașului, la aproape două ore de la miezul nopții, scrie Daily Mail.

Mădălina Ghenea
Mădălina Ghenea și-a petrecut seara la aceeași petrecere din Milano la care era și Leonardo DiCaprio. / Foto: Profimedia

La mai puțin de 10 minute a apărut și Mădălina Ghenea, actriță și model, cea cu care Leo a avut o scurtă relație în 2011, înainte ca ea să devină iubita lui Gerard Butler și după ce el se despărțise de Blake Lively. La acel moment, cei doi au fost pozați de câteva ori în Australia.

Citește și: Mădălina Ghenea, petrecere nebună cu Jason Momoa. Cât de mult s-au apropiat cei doi în seara în care s-au cunoscut

La petrecerea din Milano, orașul care i-a devenit casă de ani buni, românca și-a pus în valoare corpul perfect, cu forme voluptoase, optând pentru o salopetă foarte mulată, strălucitoare, cu transparențe în zona bustului și a abdomenului.

Leonardo DiCaprio și Mădălina Ghenea
Leonardo DiCaprio și Mădălina Ghenea au avut o scurtă relație în 2011. / Foto: Profimedia

Citește și: Mădălina Ghenea, la fel de senzuală ca Marilyn Monroe, pe covorul roșu al premierei filmului “Blonde”. A purtat o rochie imprimată cu chipul femeii fatale a anilor ’50

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
duminică15.11
06:25 O familie
09:25 Aventurile lui Smallfoot
10:55 Everest: Cu pretul vietii
12:50 Poveste din cartierul de vest
15:20 Martor la crima
16:45 Dora in cautarea Orasului Secret
18:25 Honey
20:00 Creed
22:15 Ambulanta: Salvare contracronometru
00:30 Contract cu moartea
01:55 Orasul nelegiuitilor
03:45 Marturiseste Fletch!
05:20 Legea strazii
Ultimele știri
Mariska Hargitay/ Getty Images
Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law & Order: SVU”. Cât câștigă actrița pentru fiecare episod

Mariska Hargitay se numără printre cele mai bine plătite actrițe de televiziune, iar salariul pe care îl primește pentru rolul din „Law &...

actori salarii
Lista celor mai bine plătiți actori din seriale. Cine sunt vedetele care câștigă 2 milioane de dolari pe episod

Revoluţia serviciilor de streaming a schimbat regulile jocului în ceea ce priveşte recrutarea vedetelor de prim rang pentru a juca în...

jack (2)
Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri rare despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani: "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi"

Jack Nicholson s-a retras de mulți ani din lumina reflectoarelor, iar aparițiile sale publice sunt tot mai rare. La 89 de ani, legendarul...

Partenerii noștri
Mariska Hargitay/ Getty Images
Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law & Order: SVU”. Cât câștigă actrița pentru fiecare...

Mariska Hargitay se numără printre cele mai bine plătite actrițe de televiziune, iar salariul pe...

Filmnow.ro
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas

Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii...

Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută...

Digi-World.tv
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne...

Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a...

ProFM.ro
Polonezii au ajuns la București și au rămas fără cuvinte: ”E îngrozitor”
Polonezii au ajuns la București și au rămas fără cuvinte: ”E îngrozitor”

Arena Națională nu se prezintă în cele mai bune condiții pentru partida dintre România și Polonia...

DigiSport.ro
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul

Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul

Digi-AnimalWorld.tv
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ

Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult...

Digi-Life.tv
„Sunt cea mai norocoasă!” Michelle Pfeiffer, mesaj superb la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat minunat!”
„Sunt cea mai norocoasă!” Michelle Pfeiffer, mesaj superb la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...

„Sunt cea mai norocoasă!” Michelle Pfeiffer, mesaj superb la aniversarea căsniciei: „33 de ani...

DigiFM.ro