Descarcă aplicația DIGI TV
liyl collins  Lily Collins, actrița din "Emily în Paris" și regizorul de film, Charlie McDowell, Foto: Instagram

Lily Collins s-a căsătorit. Actrița din "Emily în Paris" a făcut publice primele imagini de la nunta sa ca în povești

 Lily Collins, actrița din "Emily în Paris" și regizorul de film, Charlie McDowell, s-au căsătorit zilele trecute într-un cadru de poveste, iar vestea a fost făcută publică pe rețelele sociale prin întermediul unor fotografii inedite.

Fiica lui Phil Collins, în vârstă de 32 de ani și logodnicul ei, în vârstă de 38 și-au spus "da" în secret, în Dunton, Colorado, într-un cadru rupt dintr-un basm. Vestea neașteptată a fost dată pe Instagram prin intermedul a trei fotografii de nuntă, alaturi de un mesaj emoționant:

„Nu mi-am dorit niciodată să fiu persoana cuiva mai mult decât mi-am dorit să fiu asta pentru tine, iar acum am ajuns să fiu soția ta. Pe 4 septembrie 2021 ne-am spus "da" pentru totdeauna. Te iubesc dincolo de orice", a scris Lily Collins în dreptul uneia dintre fotografii.

lily collins (2)
Lily Collins, actrița din "Emily în Paris" și regizorul de film, Charlie McDowell, Foto: Instagram

"Ceea ce a început ca un basm, este acum realitatea mea pentru totdeauna. Nu voi putea niciodată să descriu în mod corect cât de magnific a fost weekendul trecut, dar "magic" este un cuvânt destul de bun pentru a începe..." a continuat actrița.

Citește și: Jon Hamm și iubita cu 17 ani mai tânără, nederanjați de fotografii de pe urmele lor. Au făcut o excursie cu barca în Italia și au înotat în Marea Mediterană

În fotografiile respective, Lily Collins și Charlie McDowell apar sărutându-se și îmbrățișându-se imediat după ce au făcut jurămintele în decorul amplasat în natură, într-un cadru idilic. Îmbrăcată într-o rochie de mireasă cu trenă lungă și capă din dantelă, actrița din "Love, Rosie" a părut o adevărată prințesă în brațele partenerului ei.

lily collins (1)
Lily Collins, actrița din "Emily în Paris" și regizorul de film, Charlie McDowell, Foto: Instagram

Collins și McDowell, fiul actriței Mary Steenburgen și al actorului Malcolm McDowell, s-au afișat pentru prima oară împreună în 2019. Oficializarea relației a urmat în luna august a aceluiași an, când actrița a publicat câteva fotografii cu partenerul ei făcute în timpul filmărilor pentru "Emily în Paris".

lily collins (3)
Lily Collins, actrița din "Emily în Paris" și regizorul de film, Charlie McDowell, Foto: Instagram

Citește și: Johnny Depp, din nou în lumina reflectoarelor. În costum pe covorul roșu din Franța, în blugi rupți și cu țigara în gură la conferința de presă

Iar în septembrie, anul trecut, Lily Collins a fost cerută în căsătorie cu un superb inel cu diamant: „Te-am așteptat toată viață și abia aștept să ne petrecem viața împreună", a spus Collins despre momentul emoționant.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri23.10
06:20 Infiltrarea lui Rick
08:05 indragostiti pentru totdeauna
09:45 Lilu Lilu Crocodilu
11:25 Invitatie la o crima
12:55 Pokemon Detectiv Pikachu
14:35 Bridget Jones insarcinata
16:30 Un cal de vis
18:20 Paddington in Peru
20:00 Viespea verde
21:55 Resident Evil: Capitolul final
23:40 Povestea X a Americii
01:30 Lunetistul
03:30 in pielea familiei Ricardo
05:35 Cel mai tare sef
Ultimele știri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow", după o absenţă de 14 ani, informează...

gosling
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts în timpul filmărilor pentru „Project Hail Mary”: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”

Ryan Gosling a găsit o soluție neașteptată la una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat în timpul filmărilor pentru...

Julie Andrews și Christopher Plummer
Julie Andrews, apariție rară la câteva zile după ce a împlinit 91 de ani. Cum arată și ce viață duce acum legendara "Mary Poppins"

Julie Andrews a împlinit 91 de ani pe 1 octombrie și duce astăzi o viață cât se poate de discretă, departe de agitația Hollywoodului...

Partenerii noștri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow"...

Filmnow.ro
7 lucruri care devin mai ușoare în cuplurile puternice, dar care pot destrăma relațiile fragile
7 lucruri care devin mai ușoare în cuplurile puternice, dar care pot destrăma relațiile fragile

7 lucruri care devin mai ușoare în cuplurile puternice, dar care pot destrăma relațiile fragile

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință

Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor...

Digi-World.tv
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a rămas în trecut"
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a rămas în...

Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte...

ProFM.ro
Laura Giurcanu, decizii radicale după ce iubitul ei a plecat din România
Laura Giurcanu, decizii radicale după ce iubitul ei a plecat din România

Modelul a început să-și regândească planurile personale și financiare.

DigiSport.ro
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Digi-AnimalWorld.tv
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Digi-Life.tv
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a fost amendată
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a fost amendată

A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu...

DigiFM.ro