Descarcă aplicația DIGI TV
kristen (7) Kristen Bell, Adam Brody. Nobody Wants This. Profimedia

Kristen Bell, despre „cel mai reușit sărut din lume”, cu Adam Brody. Actrița dezvăluie cum a reacționat soțul ei când a văzut scena

O scenă reușită și aplaudată. Kristen Bell a declarat că soțul ei, actorul Dax Shepard, nu se mai sătura să privească sărutul ei cu Adam Brody din „ Nobody Wants This”, din primul sezon al serialului, ba chiar a sărbătorit secvențele respective cu prietenii lui.

În timpul unei discuții la un eveniment de film, în Los Angeles, actrița în vârstă de 45 de ani a dezvăluit că soțul ei se afla într-o excursie off-road când a fost lansat serialul ce avea să devină un succes.

Chiar și la kilometri distanță, el a găsit o modalitate de a-și arăta susținerea față de ea, trimițându-i un mesaj vocal. Peste muzica de fundal din scena respectivă și „strigăte” de genul „O, Doamne!”, Bell a spus că a putut să-i audă pe Shepard și pe prietenii lui aclamând, în timp ce personajul ei, Joanne, se săruta, în sfârșit, cu Noah (Adam Brody).

Privind în urmă, Kristen, mama a doi copii, a declarat că entuziasmul lui Dax a „spus multe” despre cât de implicat era în povestea de dragoste a cuplului fictiv.

Atât Brody, cât și Bell au dezvăluit că potrivit scenariului a fost descris ca fiind „cel mai reușit sărut din lume”, ceea ce nu a făcut decât să ridice miza, iar emoțiile lor să fie atât de intense. Kristen a glumit spunând că scena a venit cu „presiune maximă”, iar ea și colegul ei au decis să-i facă dreptate.

„La momentul primului sărut, scopul a fost să oferim vizual publicului pasiunea acestor doi oameni, să le arătăm confortul lor împreună, pentru că da confortul poate fi atât de pasional”, a explicat Bell. „Este o emoție profundă, frumoasă și nu o asociem prea mult cu sărutul.”

După fiecare dublă, și-a amintit ea, alerga la Foster și-o întreba: „A fost drăguț? A fost sexy? Ți-a plăcut?”.

Erin Foster, despre includerea în scenariu a „celui mai reușit sărut din lume”

Întrebată de ce a scris în scenariu „cel mai tare sărut din lume”, fără alte instrucțiuni, Foster a recunoscut că devine stânjenită când vine momentul să scrie „momente sexy” sau să folosească „jargonul romanelor de dragoste”.

„Nu știu cum să transmit cât mai bine 'el își trece mâinile prin părul ei și ea își fixează privirea'... asta mă intimidează, e ciudat!”, a mărturisit Foster. „Cred că a fost mai mult comoditate din partea mea. Dar cu siguranță a existat o strategie în spatele sărutului”.

Sărutul a fost conceput pentru a ancora povestea, a adăugat ea: „Cred că există un fel de limbaj universal pe care noi femeile îl cunoaștem cu toate. Avem o responsabilitate atunci când construim ceva, când spunem narațiunea romantismului femeilor tinere”, a conchis Erin.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
joi12.11
06:25 Holograma pentru rege
08:00 Cod rosu la Londra
09:30 Ultimele dorinte
11:05 tinta legitima
12:50 Greu de pensionat 2
14:40 Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou
16:15 Kong: Insula Craniilor
18:05 Indiana Jones si templul blestemat
20:00 Capriciile sortii
21:45 Ziua care mi-a schimbat viata
23:35 It
01:45 Receptionerul
03:15 Omul cu pumni de fier
04:45 Fundamentalistul
Ultimele știri
"Paper Tiger" Screening - The 79th Annual Cannes Film Festival
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!

Demi Moore împlinește 64 de ani pe 11 noiembrie. Actrița născută în Roswell, New Mexico, este mama a trei fete din căsnicia cu Bruce...

"Ebenezer" - Bryant Park Winter Village Appearance
Johnny Depp, despre revenirea sa după opt ani departe de Hollywood: „A fost o mică vacanță”. Actorul este „Ebenezer”

Johnny Depp revine la Hollywood după o pauză de opt ani. Noul film al actorului, „Ebenezer”, este primul său lungmetraj produs de un studio...

joseph baena (1)
Joseph Baena îi calcă pe urme celebrului său tată. Fiul ilegitim al lui Arnold Schwarzenegger, performanță impresionantă la 29 de ani

Asemănarea fizică dintre Arnold Schwarzenegger și fiul său cel mic, Joseph Baena, este tot mai evidentă, iar acum cei doi au în comun și...

Partenerii noștri
"Paper Tiger" Screening - The 79th Annual Cannes Film Festival
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!

Demi Moore împlinește 64 de ani pe 11 noiembrie. Actrița născută în Roswell, New Mexico, este mama...

Filmnow.ro
3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le poate schimba viața în bine
3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le poate schimba viața...

3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază

Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază

Digi-World.tv
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei...

Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor...

ProFM.ro
A murit, după ”8 minute de iad” pe un pat din spitalul de psihiatrie: 4 persoane au fost arestate! Au publicat imaginile
A murit, după ”8 minute de iad” pe un pat din spitalul de psihiatrie: 4 persoane au fost arestate! Au publicat imaginile

Loviturile au continuat și după ce pacientul nu a mai opus rezistență.

DigiSport.ro
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce făceau patrupezii
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce făceau...

Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o...

Digi-AnimalWorld.tv
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații...

6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de...

Digi-Life.tv
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa lui Nicușor Dan, după interzicerea lui Ovidiu Vanghele
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa...

"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor...

DigiFM.ro