Descarcă aplicația DIGI TV
Justin Baldoni Justin Baldoni / Foto: Profimedia

Justin Baldoni recunoaște că „nu este în cea mai bună stare”, după scandalul cu Blake Lively: „A fost un an intens”

Justin Baldoni, actorul care se află într-un proces cu Blake Lively, fiind acuzat de hărțuire sexuală, a făcut declarații neașteptate. Astfel, el a recunoscut că nu trece printr-o perioadă bună.

Într-un episod al podcastului „Gent's Talk Podcast”, care a fost lansat luni, pe 10 februarie și care a fost filmat în noiembrie 2024, cu o lună înainte ca Blake Lively să-l dea în judecată, acuzându-l de abuz sexual și de faptul că a inițiat o campanie pentru a-i distruge reputația, Baldoni spune: „În această dimineață le-am trimis un mesaj prietenului meu cel mai bun, Jamey și președintlui companiei mele, Tera. Le-am spus că nu sunt într-o perioadă bună”.

Citește și: 

Justin Baldoni, devastat de procesul cu Blake Lively: „Suntem zdrobiți financiar și emoțional”. Ar fi pierdut sute de milioane $

„Le-am spus că sunt extenuat, că nu mi-am luat timp ca să-mi revin sau ca să mă vindec”, a mai spus actorul, potrivit People.

Jamey Heath este CEO-ul Wayfarer Studios, iar Tera Hanks este președintele companiei de producție.

Baldoni, care a regizat filmul „It Ends with Us”, a susținut că emoțiile sale sunt cauzate de „un an intens”.

„Succesul din ultima perioadă și stresul emoțional au fost grele pentru mine și familia mea. Am multe roluri și îmi asum multe responsabilități, pentru că iubesc ceea ce fac”, a spus el, subliniind că pur și simplu este îndrăgostit de ceea ce face.

„Iubesc oamenii care lucrează pentru noi. Iubesc filmele pe care le realizăm. Iubesc impactul pe care îl avem și totuși, uneori, este ușor – așa cum ai spus mai devreme – să revenim la tiparele noastre obișnuite și să fim purtați de curentul sinelui, fiind oarecum copleșiți de valul succesului și al oportunităților”, a declarat actorul. 

El a explicat că, după ce s-a trezit la 4:30 dimineața cu inima bătând cu putere, și-a dat seama că se confrunta cu „anxietate” și că nu se afla într-o stare optimă. Atunci a realizat că  trebuie să-și prioritizeze timpul și că pur și simplu nu și-a luat o pauză pentru a se vindeca.

Totodată, actorul a subliniat că „încearcă mereu să fie foarte sincer și autentic, întrucât este de părere că în acest fel are un impact mai mare asupra celor din jur”. 

Uneori mă pot rătăci așa cum toată lumea se rătăcește, însă vindecarea nu este liniară, nici creșterea nu este liniară. Dacă nu ai eșecuri și momente de stagnare, atunci nu ai ocazia să te aduni și să mergi mai departe”, a spus Baldoni.

Citește și: Justin Baldoni i-a dat în judecată pe Blake Lively și Ryan Reynolds și vrea 400 milioane $: Își folosesc puterea pentru a fura un film

Justin Baldoni cere de la cuplul Lively-Reynolds despăgubiri de cel puţin 400 de milioane de dolari

Contraatacul său prefigurează un îndelungat duel juridic între taberele celor doi actori care au jucat împreună în filmul romantic "It Ends with Us", lansat în 2024 şi regizat chiar de Justin Baldoni.

În decembrie, cotidianul The New York Times a dezvăluit că actriţa Blake Lively a depus o plângere împotriva lui Justin Baldoni şi a producătorului Jamey Heath pentru comportament inadecvat şi comentarii nepotrivite, în special de natură sexuală, în timpul filmărilor de la acel lungmetraj.

Blake Lively, vedeta serialului TV "Gossip Girl", l-a acuzat pe actor că a improvizat în mai multe scene care nu prevedeau săruturi între ei, iar pe producător că a privit-o în timp ce se afla topless în cabina ei de probă într-un moment în care nu se simţea prea bine.

Plângerea ei indică, de asemenea, o campanie lansată de Justin Baldoni cu ajutorul unei agenţii de gestionare a situaţiilor de criză pentru a o discredita pe actriţă şi pe oricare dintre eventualele declaraţii ale sale.

În schimb, plângerea lui Justin Baldoni arată că Blake Lively a încercat "să fure" şi "să preia controlul" asupra filmului şi a promovării acestuia. El o acuză pe Blake Lively de şantaj, defăimare şi invadarea vieţii private.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri31.07
07:35 Spiritul din cochilie
09:15 Aventurile lui Smallfoot
10:45 Majordomul
12:55 Prinde-ma! Daca poti!
15:10 Maiorul Payne
16:45 Regele Arthur
18:25 Morbius
20:00 Una dintre acele zile
21:35 Cercul de foc
23:40 Jeanne du Barry
01:00 Poker Face
02:30 Greu de ucis
04:35 tinutul din nord
Ultimele știri
Cindy Crawford și Richard Gere/ Getty Images
Au format unul dintre cele mai iubite cupluri din anii '90. De ce s-au despărțit, de fapt, Cindy Crawford și Richard Gere

La mai bine de trei decenii de la despărțirea care a pus capăt uneia dintre cele mai celebre povești de dragoste din anii ’90, Cindy...

Margot Robbie rupe tăcerea despre experiența cu Jared Leto în „Suicide Squad”/ Profimedia
Margot Robbie rupe tăcerea despre experiența cu Jared Leto în „Suicide Squad”: „Mi-era teamă că voi fi bătută pe platoul de filmare”

La aproape un deceniu de la lansarea filmului „Suicide Squad”, actrița Margot Robbie a făcut noi dezvăluiri despre colaborarea cu Jared...

featured image filmnow
(P) Hercule vs. Thor: care dintre cei doi zei Marvel este mai puternic?

Potențiala confruntarea dintre Hercule și Thor a stârnit de-a lungul timpului numeroase dezbateri în comunitățile fanilor benzilor...

Partenerii noștri
Cindy Crawford și Richard Gere/ Getty Images
Au format unul dintre cele mai iubite cupluri din anii '90. De ce s-au despărțit, de fapt, Cindy Crawford și Richard...

La mai bine de trei decenii de la despărțirea care a pus capăt uneia dintre cele mai celebre...

Filmnow.ro
Laura Cosoi a născut a cincea fetiță. Ce nume a primit micuța și ce detaliu emoționant o leagă de surioarele ei
Laura Cosoi a născut a cincea fetiță. Ce nume a primit micuța și ce detaliu emoționant o leagă de surioarele ei

Laura Cosoi a născut a cincea fetiță. Ce nume a primit micuța și ce detaliu emoționant o leagă de...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru metabolic"
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru metabolic"

Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un...

Digi-World.tv
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa arată adevărata fericire”
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa arată...

Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost...

ProFM.ro
Surpriză mai mare decât Auda - FCSB: ”Ce rușine! Ar trebui să i se interzică să mai joace în Europa”
Surpriză mai mare decât Auda - FCSB: ”Ce rușine! Ar trebui să i se interzică să mai joace în Europa”

”De ani de zile, toate instituțiile statului, la ordinul puterii politice, sponsorizează această...

DigiSport.ro
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul

Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul

Digi-AnimalWorld.tv
9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul. Activitățile recomandate de specialiști pentru mai mult echilibru
9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul. Activitățile recomandate de specialiști...

9 hobby-uri care îți pot calma mintea atunci când stresul preia controlul. Activitățile recomandate...

Digi-Life.tv
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40 de zile în urmă cu doi ani
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40 de zile în...

Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post...

DigiFM.ro