Descarcă aplicația DIGI TV
"Elementary" - 2013 PaleyFest: Made In New York Jonny Lee Miller. Getty Images

Jonny Lee Miller, fostul soț al Angelinei Jolie, va juca în „The Crown”. În ce rol va fi distribuit

Jonny Lee Miller va juca în serialul „The Crown”. Fostul soț al actriței Angelina Jolie va juca rolul fostului prim-ministru britanic John Major, transmite Agerpres.

Politicianul John Major a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1990 până în 1997.

„The Crown”, serial dramatic dedicat familiei regale a Marii Britanii şi recompensat cu numeroase premii prestigioase, va beneficia de o serie de actori noi în cel de-al cincilea sezon al său. Imelda Staunton o va interpreta pe regina Elisabeta a II-a, iar Elizabeth Debicki va juca rolul regretatei prinţese Diana, notează Agerpres. 

Jonny Lee Miller, în vârstă de 48 de ani, a devenit cunoscut pe plan internaţional după ce a interpretat un personaj dependent de droguri, Sick Boy, în „Trainspotting” din 1996.

„Trainspotting”prezintă aventurile unor dependenţi de droguri din Edinburgh - Renton, Sick Boy, Spud şi Begbie. Bazată pe romanul omonim publicat de Irvine Welsh, această producţie cinematografică din 1996 a căpătat ulterior statutul unui film cult şi a inspirat lansarea unei continuări, "T2 Trainspotting", în 2017.

Jonny Lee Miller a fost căsătorit cu Angelina Jolie între anii 1996 şi 1999. S-a remarcat şi în seriale de televiziune, precum "Elementary", "Dexter" şi "Smith".

Angelina Jolie și Lee Miller ar putea forma din nou un cuplu

Fanii celor doi actori au intrat într-o stare de frenezie la auzul veștilor că Jolie și Jonny Lee Miller ar putea forma din nou un cuplu, după ce vedeta din „Turistul”, în vârstă de 48 de ani, a fost fotografiată intrând în apartamentul fostului soț din New York. Angelina l-a vizitat pe Miller de mai multe ori. 

Actrița din "The Girl Interrupted", care se afla pe Coasta de Est cu prilejul zilei sale de naștere, a fost surprinsă sosind singură la apartamentul actorului, fară vreun agent de pază şi cu o sticlă de vin. Mai multe imagini o înfăţişează pe vedetă în fața clădirii apartamentului lui Jonny. Ulterior, Angelina a mers în vizită la el împreună cu doi dintre cei șase copii ai ei.

ANGELINA JOLIE, SURPRIZĂ DE PROPORȚII DUPĂ CE A FOST VĂZUTĂ ÎN APARTAMENTUL FOSTULUI SOȚ. CE ȘI-A TATUAT CELEBRA ACTRIȚĂ PE ANTEBRAȚ

 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
sâmbătă07.11
07:35 Ochi de vultur
09:25 Patrula junglei: Turul lumii
10:50 Dl. Aznavour
13:05 La limita extrema
14:45 Noroc in dragoste
16:10 Oamenii focului
18:00 Cei 33
20:00 Se-ncinge treaba!
21:35 Macbeth
23:25 Overlord
01:10 Resident Evil: Experiment fatal
02:45 Femeile din cortul rosu
04:10 Shaft
05:45 Singuraticul
Ultimele știri
Paris Global Gift Gala - Photocall
Eva Longoria, seducătoare la Paris. Actrița din „Neveste disperate” a strălucit într-o rochie roșie care i-a venit impecabil

Eva Longoria a strălucit la gala Global Gift de la Paris. Actrița în vârstă de 51 de ani a atras toate privirile îmbrăcată într-o rochie...

"Bunker" Photocall - The 83rd Venice International Film Festival
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include în contractele sale

Penelope Cruz a oferit o perspectivă rară asupra vieții sale de familie cu Javier Bardem la Madrid, în timp ce a pozat într-o ședință foto...

"Jeanne du Barry" Screening & Opening Ceremony Red Carpet - The 76th Annual Cannes Film Festival
Moment uriaș pentru fiul actorilor Ethan Hawke și Uma Thurman: primul său rol principal. Va juca alături de legendarul Anthony Hopkins

Levon Hawke, fiul actorilor Ethan Hawke și Uma Thurman, a fost distribuit în primul său rol principal, în drama „Twenty-Seven”, în care va...

Partenerii noștri
Paris Global Gift Gala - Photocall
Eva Longoria, seducătoare la Paris. Actrița din „Neveste disperate” a strălucit într-o rochie roșie care i-a venit...

Eva Longoria a strălucit la gala Global Gift de la Paris. Actrița în vârstă de 51 de ani a atras...

Filmnow.ro
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O...

Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte...

Digi-World.tv
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem...

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani...

ProFM.ro
Gigi Becali și-a schimbat complet viața
Gigi Becali și-a schimbat complet viața

Cum arată programul zilnic al patronului FCSB-ului.

DigiSport.ro
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe...

Digi-AnimalWorld.tv
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de...

Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate...

Digi-Life.tv
Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un posibil candidat la Casa Albă
Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un...

Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria...

DigiFM.ro