Descarcă aplicația DIGI TV
depp heard Johnny Depp, Amber Heard. Profimedia

Johnny Depp a revenit în fața juraților, în procesul contra fostei soții Amber Heard: Ai luat totul, vrei sângele meu, ia-l

Johnny Depp a revenit luni în faţa juraţilor pentru a răspunde întrebărilor avocaţilor fostei sale soţii Amber Heard, în procesul pe care starul de la Hollywood l-a deschis împotriva acesteia. Depp, în vârstă de 58 de ani, a chemat-o în instanţă pe Heard (36 de ani), solicitând 50 de milioane de dolari despăgubiri de la actriţa care l-a acuzat de abuzuri în perioada de aproape doi ani cât a durat mariajul lor. Starul seriei „Pirates of the Caribbean” susţine că Amber Heard este cea care a devenit violentă în relaţia lor.

Heard, cunoscută pentru rolurile din „Aquaman” şi „Justice League”, i-a răspuns lui Depp deschizând la rândul său un proces în care solicită daune de 100 de milioane de dolari, susţinând că actorul i-a pătat renumele pentru că a declarat că este o mincinoasă.

Luni, la noua înfățișare din procesul din Fairfax, Virginia, a fost redată o înregistrare audio dramatică. Johnny Depp și Amber Heard s-au întâlnit la două luni după ce ea a cerut divorțul, iar atunci el i-a sugerat să-l taie cu un cuțit, spunându-i: „Ai luat totul, vrei sângele meu, ia-l”, scrie Daily Mail.

Depp a mărturisit în fața instanței că i-a spus acele cuvinte lui Heard pentru că sângele lui „era singurul lucru pe care ea nu îl avea”.

Depp Heard Lawsuit
Johnny Depp, la Curtea din Fairfax, în 25 aprilie 2022, în procesul contra fostei soții Amber Heard. Profimedia

Întrebat de unul dintre avocații săi despre întâlnirea din San Francisco, Depp a spus că „nu a decurs neapărat bine”. 

„Eram destul de confuz pentru că am fost convocat să mă întâlnesc cu ea atunci, ținând cont că toate știrile erau despre faptul că se presupunea că am făcut eu toate aceste lucruri oribile.”

„M-am întâlnit cu ea în speranța că își va retrage minciunile, că lumea era acum hrănită cu ele, că fusese hrănită. În niciun caz nu era pregătită să facă asta. Așa că nu înțelegeam de ce eram acolo. Totul mi-a fost luat. Copiii mei nu au putut scăpa de toate acestea, de faptul că totul s-a prăbușit.”

Depp Heard Lawsuit
Amber Heard, la procesul intentat de Johnny Depp, în 25 aprilie 2022. Profimedia

JOHNNY DEPP NEAGĂ CĂ A FOST VIOLENT CU AMBER HEARD: "NU AM LOVIT-O NICIODATĂ NICI PE EA, NICI PE VREO ALTĂ FEMEIE. ACUZAȚIILE SUNT ODIOASE"

De ce a amenințat Johnny Depp că se rănește

Întrebat de ce amenința că se rănește, Depp a spus: „M-am gândit că domnișoara Heard m-a adus la San Francisco sub pretexte false. Nu știu ce urmărea. Am avut un cuțit în buzunar. Am scos cuțitul și i-am spus: Ia-l, poți să mă tai. Asta este ceea ce vrei să faci. Ai luat totul, vrei să-mi iei sângele, ia-l.”

„Ea a spus nu, nu. Iar eu i-am zis apoi: 'Dacă nu-l iei, asta e tot ce-mi mai rămâne'. Eram la final. Eram distrus.”

„Nu a fost nicio amenințare la adresa domnișoarei Heard, era vorba despre vărsarea sângelui meu, singurul lucru pe care ea nu-l avea”.  

Curtea a ascultat apoi și o conversație telefonică plină de lacrimi între Depp și Heard, după divorț, în care actrița americană l-a provocat cu privire la afirmațiile lui potrivit cărora ea l-a bătut: „Spune lumii că eu, Johnny Depp, un bărbat, sunt o victimă a violenței domestice și vezi câți oameni te vor crede sau îți vor lua partea.”

Depp poate fi auzit când îi spune lui Amber: „Toate acestea trebuie să înceteze”, iar ea îi răspunde plângând: „Nu știu cum să-mi recuperez reputația”.

johnny depp, amber heard (1)
Johnny Depp, la Curtea din Fairfax, în 25 aprilie 2022, în procesul contra fostei soții Amber Heard. Profimedia

„Scriem împreună o scrisoare în care spunem că vom sta departe din ochii publicului, că mass-media a creat o furtună atât de plină de ură, că ne iubim și că ne vom asigura că ne va fi bine.”, i-a spus Johnny Depp. 

Heard a urmat: „N-ai idee. Orice urmă de credibilitate mi-a fost luată într-un mod necinstit.”

„Chestia cu abuzul, trebuie să ne ocupăm de asta... de ce ai pus-o acolo?”, a reacționat actorul, moment în care Heard se aude țipând: „Nu am făcut-o! M-ai forțat. Echipa ta m-a forțat să lansez atacul. Iţi spun. Căutați cronologia lucrurilor. Uită. Oricum nu crezi ce spun eu. Nu eu am ales asta.”

Depp i-a spus: „Nici eu nu am scos asta la iveală nicăieri. Lasă-mă să vorbesc cu echipa.”

Depp Heard Lawsuit
Amber Heard, la procesul intentat de Johnny Depp, în 25 aprilie 2022. Profimedia

Heard a venit cu argumentul final înainte de divorțul din 21 mai 2016, când a susținut că Johnny Depp a lovit-o cu un telefon:

„Nu am sunat la poliție. Nu le-am dat nicio declarație, încercam să te protejez... ultima dată lucrurile au luat-o razna între noi, chiar am crezut că o să-mi pierd viața.”

Privind înapoi la conflictele lor, Depp îi spune: „Mi-am pierdut un deget nenorocit. S-a aruncat cu o cutie de băutură în nasul meu.”

Iar Amber continuă: „Spune-le oamenilor că a fost o luptă corectă și vezi ce cred juriul și judecătorul. Spune lumii că eu, Johnny Depp, un bărbat, sunt o victimă a violenței domestice și vezi câți oameni te cred sau sunt de partea ta.”

Acum, în fața curții, avocatul l-a întrebat pe Depp ce i-a răspuns lui Heard, iar actorul a mărturisit: „Am spus da, sunt”.

JOHNNY DEPP ASIGURĂ CĂ A PIERDUT TOTUL DUPĂ ACUZAŢIILE DE VIOLENȚĂ ADUSE DE AMBER HEARD: CÂND ASTFEL DE DECLARAȚII FAC ÎNCONJURUL LUMII, EȘTI TERMINAT

Săptămâna trecută, avocaţii lui Amber Heard au prezentat în instanţă mesaje trimise de Johnny Depp, presărate cu injurii şi descrieri vulgare

Săptămâna trecută avocaţii lui Amber Heard au prezentat în instanţă o serie de e-mail-uri şi alte mesaje pe care Johnny Depp le-a trimis lui Heard şi unor prieteni şi membri ai familiei şi care sunt presărate cu injurii şi descrieri vulgare.

Într-un mesaj trimis actorului Paul Bettany în 2013 Depp scria: „Hai să o înecăm şi apoi să o ardem”.

Johnny Depp a răspuns că „nu este mândru de limbajul pe care l-a folosit la nervi”.

Actorul a depus mărturie că Amber Heard era cea care apela la violenţă fizică în timpul certurilor dintre ei, îmbrâncindu-l sau pălmuindu-l. Într-o astfel de ceartă Amber Heard ar fi aruncat cu o sticlă de vodcă spre Depp, lovindu-l în mână şi rănindu-l la un deget.

Într-un alt proces, pe care Amber Heard l-a deschis în Marea Britanie, actriţa a negat că ar fi aruncat o sticlă spre Johnny Depp, dar a recunoscut că a aruncat cu obiecte spre acesta doar ca să scape atunci când actorul o bătea şi că o dată l-a lovit cu pumnul pentru că se temea că Depp îi va împinge sora pe scări.

La rândul său, Johnny Depp a susţinut că nu a lovit-o niciodată pe Amber şi că nu a lovit vreodată o femeie în general. El a acuzat-o pe Amber de defăimare după ce aceasta a scris un articol, publicat de Washington Post în decembrie 2018, în care care actriţa se descria drept o supravieţuitoare a violenţei domestice. În articol nu era menţionat numele lui Depp, dar avocatul său a declarat în faţa instanţei că este clar la cine făcea trimitere articolul respectiv. Divorţul celor doi a fost pronunţat în 2017.

Johnny Depp, unul dintre cei mai iubiţi actori de la Hollywood, a susţinut că aceste acuzaţii l-au costat „totul”. A fost abandonat proiectul unui nou film al seriei „Pirates of the Caribbean”" şi şi-a pierdut rolul din seria „Fantastic Beasts” a cărei acţiune se petrece în universul „Harry Potter”.

De cealaltă parte, avocaţii lui Amber Heard au susţinut că actriţa nu a făcut decât să spună adevărul şi că opinia ei, dezvăluită în articolul publicat de Washington Post, este apărată de Primul Amendament al Constituţiei americane. De asemenea, ei au susţinut că actriţa a fost atacată fizic şi sexual de Johnny Depp care consuma abuziv alcool şi droguri

 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
joi08.10
07:00 Honey
10:30 Acolo unde canta racii
12:30 si dragostea unde e?
14:15 Erin Brockovich
16:20 Orasul pierdut
18:05 Impact nimicitor
20:00 Sunt inca aici
22:10 Contract cu moartea
23:35 Noaptea Judecatii: Anarhia
00:55 tinutul din nord
02:55 Jocuri periculoase
04:40 Regele strazii
Ultimele știri
PFW Louis Vuitton Outside Arrivals
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit perfect. Iubitul a însoțit-o

Ana de Armas s-a numărat printre vedetele de la Hollywood care și-au făcut apariția la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița cubaneză a...

Celebrity Selfies
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele meu”

Fiica cea mare a lui Halle Berry, Nahla Aubry, în vârstă de 18 ani, a luat apărarea actriței în scandalul care zguduie familia. Tânăra a...

Basic Instinct (1992)
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”: „Eram înnebunit după ea”

Michael Douglas a avut o aventură secretă cu una dintre colegele sale de breaslă pe platourile de filmare ale peliculei „Basic Instinct”...

Partenerii noștri
PFW Louis Vuitton Outside Arrivals
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit perfect...

Ana de Armas s-a numărat printre vedetele de la Hollywood care și-au făcut apariția la Săptămâna...

Filmnow.ro
Perioada grea se încheie pentru 3 zodii pe 8 octombrie 2026. Își iau viața în propriile mâini și lasă problemele în urmă
Perioada grea se încheie pentru 3 zodii pe 8 octombrie 2026. Își iau viața în propriile mâini și lasă problemele în urmă

Perioada grea se încheie pentru 3 zodii pe 8 octombrie 2026. Își iau viața în propriile mâini și...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu...

Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre...

Digi-World.tv
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului

VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul...

ProFM.ro
20 de milioane de vizualizări: a văzut că e filmată la retragerea lui Messi și ce a urmat face înconjurul lumii
20 de milioane de vizualizări: a văzut că e filmată la retragerea lui Messi și ce a urmat face înconjurul lumii

Un moment viral a avut loc la meciul de retragere a lui Lionel Messi de la naționala Argentinei...

DigiSport.ro
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din...

Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi

Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi

Digi-Life.tv
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”

Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus...

DigiFM.ro