Descarcă aplicația DIGI TV
Jim Carrey se gândește să renunțe la actorie Jim Carrey se gândește să renunțe la actorie / Getty Images

Jim Carrey se gândește să renunțe la actorie după o carieră de 40 de ani: ”Am făcut destule, îmi doresc o viață liniștită!”

Jim Carrey, actorul în vârstă de 60 de ani, a anunțat că plănuiește să renunțe la actorie. El susține, însă, că va reveni doar pentru un proiect în care ”este foarte important ca oamenii să-l vadă”.

În cadrul unui interviu pentru Kit Hoover de la Hollywood Life, actorul a mărturisit că este pregătit să renunțe la actorie după o carieră de 40 de ani, întrucât își dorește ”o viață liniștită”.

Actorul își promova noul film, poate chiar ultimul film, ”Sonic the Hedgehog2, când Kit Hoover a menționat că Dolly Parton și-ar dori ca el să-i dea viață lui Porter Wagoner, partenerul ei.

Jim Carrey a părut intrigat, spunând că n-a auzit așa ceva, după care a menționat că se gândește la retragerea din lumea filmului.

Totodată, însă, actorul a mărturisit că el se gândește să revină, însă doar dacă primește un scenariu pe care consideră că ”este important ca oamenii să--l vadă”.

Citește și: Jim Carrey, dezgustat de scenele de la gala Oscar 2022: “Dacă eram în locul lui Chris Rock, îl dădeam în judecată pe Will Smith pentru 200 de milioane de dolari “

”S-ar putea să continui, dar momentan mă gândesc să fac o pauză. Îmi place foarte mult viața mea liniștită și îmi place foarte mult să pictez și chiar îmi iubesc viața spirituală și simt că – și asta este ceva ce s-ar putea să nu auzi vreodată o altă celebritate să spună atâta timp cât există timp – am destul, am făcut destule. E suficient”, a spus el în timpul interviului.

În ceea ce privește o potențială propunere din partea lui Dolly Parton, el a admis: ”Întotdeauna voi vorbi cu Dolly. Dolly este pentru mine o legendă.”, a adăugat el.

Carrey este în prezent în turneu de promovare a filmului „Sonic the Hedgehog 2”.

Citește și: VIDEO Will Smith, numit ipocrit de cei care au descoperit că în urmă cu 30 de ani a făcut o glumă asemănătoare cu cea a lui Chris Rock: “Internetul nu uită”.

Actorul Jim Carrey a dăruit o maşină unui membru al echipei filmului „Sonic the Hedgehog 2”

Anul trecut, în luna mai, Jim Carrey, care se afla în Vancouver pentru a filma „Sonic the Hedgehog 2”, a dorit să mulţumească echipei şi a organizat o tombolă al cărei premiu a fost un autoturism, potrivit Variety.

Câştigătorul a fost extras vineri şi marele premiu a fost o maşină Chevy Blazer RS, în valoare de 40.000 de dolari.

Citește și: Jim Carrey, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Renee Zellweger: ”A fost iubirea vieții mele!”

Carrey, originar din Toronto, şi-a reluat rolul dr. Robotnik în continuarea „Sonic the Hedgehog”, care a fost lansat anul trecut şi care a înregistrat cele mai mari încasări pentru o adaptare a unui joc video.

Jeff Fowler regizează după un scenariu scris de Pat Casey şi Josh Miller.

Din distribuţie fac parte James Marsden, Ben Schwartz şi Tika Sumpter.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"

O dispută de la distanță s-a creat între Daniel Pancu (49 de ani) și Diana Șucu (51 de ani), după...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap
VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

VIDEO O mireasă, la un pas să fie luată pe sus de vânt. Balonașele uriașe i-au dat mari bătăi de cap

DigiFM.ro