Descarcă aplicația DIGI TV
Premiere Of 20th Century Fox's "Dark Phoenix" - Arrivals Jennifer Lawrence. Getty Images

Jennifer Lawrence nu vrea ca bebelușul ei să fie în lumina reflectoarelor: „Vreau să-i protejez intimitatea pentru tot restul vieții”

Jennifer Lawrence a devenit mămică de doar câteva luni, iar recent, aceasta a vorbit despre intimitatea copilului său, mai ales că micuțul va dispune de o atenție uriașă din cauza celebrității mamei sale. 

Actrița în vârstă de 31 de ani era doar o adolescentă când a început să primească roluri în filme și să apară în diferite emisiuni TV și nu a trecut mult timp până când aceasta a devenit cunoscută în toată lumea sub numele de Katniss Everdeen, personajul din „The Hunger Games”, pe care l-a interpretat la vârsta de 20 de ani. În următorii 10 ani, actrița a continuat să joace în alte filme importante, precum „Silver Linings Playbook”, „American Hustle” și ”Joy”, și a devenit una dintre cele mai recunoscute chipuri de la Hollywood.

Pentru mulți, acesta ar putea părea cel mai frumos vis, însă popularitatea vine la pachet și cu lipsa intimității. Drept urmare, Lawrence a recunoscut pentru Vanity Fair că îi e frică să-și „împartă copilul cu lumea”.

Citește și: Jennifer Lawrence, despre momentul când i-au fost furate pozele nud: „Trauma va rămâne pentru totdeauna”

„Dacă aș fi fost la o cină și cineva ar fi venit la mine să-mi spună: „O, Doamne, aștepți un copil”, n-aș fi putut să spun „Nu pot vorbi despre asta, stai departe de mine psihopatule”. Dar cu siguranță fiecare instinct din corpul meu ar fi vrut să-i protejeze intimitatea pentru tot restul vieții și o să fac asta cât pot eu”, a declarat Jennifer Lawrence. 

Actrița a continuat să declare că nu vrea ca oamenii să se simtă automat „bineveniți în existanța copilului ei” și a spus că începe prin a-l exclude pe acesta din viața ei publică. 

În urmă cu câteva luni, Lawrence a confirmat sosirea pe lume a primului său copil în timp ce vorbea cu Ellen DeGeneres, care locuia odinioară în casa ocupa acum de celebra actriță. „Acum locuiesc alături de tine și mă uit la tine locuind în casa mea cu un copil nou-născut. Apropo, te aud uneori vorbind cu el și ete foarte drăguț”, a spus Ellen. 

Citește și: Jennifer Lawrence și-a pierdut un dinte la filmările pentru „Don't Look Up”: Nu am putut ajunge la dentist

La puțin timp după apariția sa în emisiunea TV, Lawrence a fost văzută împreună cu copilul ei și cu soțul ei, Cooke Maroney, în timp se plimbau prin Los Angeles. Actrița a putut fi surprinsă împingând căruciorul bebelușului său, iar o sursă a declarat pentru Page Six că scena „a părut o activitate foarte normală”. 

Lawrence nu a confirmat numele sau sexul bebelușului ei și nu pare să fi distribuit online nicio fotografie cu copilul, indicând dorința ei de a continua să protejeze intimitatea copilului ei. 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro