Descarcă aplicația DIGI TV
James Cameron And Jon Landau Hand And Footprint In Cement Ceremony James Cameron. Profimedia

James Cameron spune că vestea despre implozia submersibilului Titan nu a fost o surpriză: Mi-aş fi dorit să fi vorbit, dar am presupus că cineva este mai deştept decât mine

James Cameron, regizorul filmului „Titanic”, spune că vestea despre explozia submersibilului Titan „cu siguranţă nu a fost o surpriză”, potrivit CNN. Cineastul a declarat joi pentru Reuters că şi-ar fi dorit să fi tras un semnal de alarmă mai devreme, mărturisind că din punctul lui de vedere designul carenei era periculos.

Cameron, care a făcut el însuşi 33 de scufundări la epavă, a declarat la CNN că, atunci când a auzit pentru prima dată vestea incidentului legat de Titan, luni dimineaţă, s-a conectat cu mica sa comunitate din grupul de scufundări la mare adâncime şi a aflat în aproximativ o jumătate de oră că submersibilul pierduse comunicarea şi sistemul de tracking, simultan, transmite news.ro.

„Singurul scenariu care mi-a putut veni în minte a fost o implozie”, a spus el joi. 

Cameron a explicat că a făcut mai multe investigaţii şi a primit câteva informaţii suplimentare care păreau să confirme că submersibilul a explodat. El a spus că în zilele următoare falsele speranţe au continuat să se manifeste, în timp ce echipele de intervenţie au căutat pasagerii dispăruţi,

„Am urmărit aceste căutări, ştiind foarte bine că totul este zadarnic, sperând însă că greşesc”, a declarat Cameron. El a transmis condoleanţe familiilor pasagerilor.

Cameron, care a devenit un explorator de adâncime în anii 90, în timp ce făcea cercetări şi realiza filmul său de succes, „Titanic”, şi este coproprietar al Triton Submarines, care produce submersibile pentru cercetare şi turism, a declarat pentru Reuters că, atunci când a auzit, aşa cum au spus mulţi din industrie, că OceanGate Inc face un submersibil de adâncime cu o cocă ( ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior) din fibră de carbon compozită şi titan, a fost sceptic.

„Mi s-a părut o idee îngrozitoare. Mi-aş fi dorit să fi vorbit, dar am presupus că cineva este mai deştept decât mine, pentru că nu am experimentat niciodată acea tehnologie, dar pur şi simplu suna rău”, a declarat Cameron pentru Reuters.

Cauza imploziei Titanului nu a fost determinată, dar Cameron presupune că cei care au criticat proiectul au avut dreptate când au avertizat că o cocă din fibră de carbon şi titan ar permite delaminarea şi infilitrarea microscopică a apei, ducând la defecţiuni progresive în timp.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni28.09
07:20 Razboi in bucatarie
09:15 Valorile familiei Addams
10:45 Indiana Jones si regatul craniului de cristal
12:35 Cum sa scapi de un tip in 10 zile
14:25 Pasari de prada si fantastica Harley Quinn
16:10 Downton Abbey: O noua era
18:10 Lista domnului Malcolm
20:00 Sangereaza pentru visul tau!
21:50 Cavalerul de otel
23:45 Nunta cu peripetii
00:35 Aliatul
02:30 Jackie
04:05 Ultimul duel
Ultimele știri
Jim Carrey și Justin Cooper, în "Liar Liar
Ce a pățit copilul din „Liar, Liar” după ce a devenit celebru. Justin Cooper avea doar 8 ani când a început să primească scrisori bizar

Justin Cooper, cunoscut pentru rolul fiului lui Jim Carrey din comedia „Liar, Liar”, a povestit despre una dintre cele mai tulburătoare...

"Jerry Maguire" (1996)
Cum arată azi Jonathan Lipnicki, simpaticul puști din „Jerry Maguire”. Are 35 de ani și joacă în „Primetime”

La 30 de ani după ce și-a făcut debutul în actorie la vârsta de doar 5 ani, în filmul „Jerry Maguire” (1996) cu Tom Cruise și Renée...

Los Angeles, California, USA 3rd September 2026 Marvel Studios Avengers Endgame Encore Billboard on Sunset Blvd on September 3, 2026 in Los Angeles, California, USA. Photo by Barry King/Alamy Stock Photo
„Avengers: Endgame Encore” revine pe locul 1 în box office-ul nord-american. „Primetime” înregistrează un debut impresionant

"Avengers: Endgame Encore" a încasat 26 de milioane de dolari în 3.060 de săli de cinema din America de Nord în weekend, o sumă...

Partenerii noștri
Călin Georgescu, mesaj special pentru George Simion la ieșirea de la CAB. Care era planul lui pentru liderul AUR
Călin Georgescu, mesaj special pentru George Simion la ieșirea de la CAB. Care era planul lui pentru liderul AUR

Călin Georgescu, mesaj special pentru George Simion la ieșirea de la CAB. Care era planul lui pentru liderul...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Trei zodii scapă definitiv de griji pe 29 septembrie, sub influența lui Chiron retrograd
Trei zodii scapă definitiv de griji pe 29 septembrie, sub influența lui Chiron retrograd

Trei zodii scapă definitiv de griji pe 29 septembrie, sub influența lui Chiron retrograd

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea...

Digi-World.tv
Nicole Scherzinger s-a opărit cu apă clocotită cu doar o oră înainte de concert. Artista a urcat pe scenă cu arsuri și bășici
Nicole Scherzinger s-a opărit cu apă clocotită cu doar o oră înainte de concert. Artista a urcat pe scenă cu arsuri și...

Nicole Scherzinger s-a opărit cu apă clocotită cu doar o oră înainte de concert. Artista a urcat pe...

ProFM.ro
Primele informații de la națională, după ce Gică Hagi l-a lăsat pe Ianis în afara lotului
Primele informații de la națională, după ce Gică Hagi l-a lăsat pe Ianis în afara lotului

Gică Hagi (61 de ani) nu l-a păstrat în lotul final pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina pe fiul...

DigiSport.ro
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă dacă iei vitamina D deși nu ai nevoie de ea. Efectul neașteptat asupra memoriei
Ce se întâmplă dacă iei vitamina D deși nu ai nevoie de ea. Efectul neașteptat asupra memoriei

Ce se întâmplă dacă iei vitamina D deși nu ai nevoie de ea. Efectul neașteptat asupra memoriei

Digi-Life.tv
Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută urgent un soț
Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută urgent un soț

Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută...

DigiFM.ro