Descarcă aplicația DIGI TV
BFI Chairman's Dinner, London, UK - 21 Feb 2017

Gillian Anderson și creatorul serialului „The Crown” s-au despărțit după patru ani de relație

Gillian Anderson și creatorul serialului The Crown, Peter Morgan, s-au despărțit după patru ani de relație.

Actrița în vârstă de 52 de ani, câștigătoare a premiului Emmy, și Morgan (57 de ani) și-au spus adio amiabil, potrivit Daily Mail.

Anderson și Morgan au început să se întâlnească în 2016, dar nu s-au mutat niciodată împreună. 

O sursă a declarat pentru People că cei doi, care au lucrat recent împreună la cel mai nou sezon al The Crown (Gillian jucând rolul Margaret Thatcher), aveau un program de lucru mult prea solicitant.

Anderson s-a despărțit de primul ei soț, Clyde Klotz, — cu care are o fată, Piper (26 de ani)— în 1997, iar de al doilea soț, Julian Ozanne, în 2006. Actrița din „The Sex Education” a avut apoi o relație cu Mark Griffiths, între 2006 -2015. Au împreună doi băieți: Oscar, 14 ani, și Felix, 12 ani.

La rândul său, Morgan are cinci copii din mariajul anterior.

În noiembrie, Anderson vorbea cu cei de la Harper's Bazaar despre ce înseamnă să lucreze cu partenerul ei la același proiect. 

„Pentru sănătatea noastră mintală și pentru bunul mers al relației noastre, am trasat amândoi limite foarte clare. Eu nu voi comenta legat de scenariu, iar tu nu vei comenta nimic legat de cum interpretez eu personajul”.

„Mă descurc destul de bine să-mi compartimentez viața” a mărtusirit ea atunci. „Cred că am învățat asta foarte devreme, fiind o mamă tânără și jucând într-un serial solicitant, așa că ori îmi petreceam timpul pe platourile de filmare ori mă retrageam în rulotă pentru a fi mamă”.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
joi01.10
06:35 Uncharted
08:25 Rocky
10:20 Viespea verde
12:10 Prinde-ma! Daca poti!
16:20 Bridget Jones insarcinata
18:15 Contratimp
20:00 Tata e numai unul 2
21:35 12 ani de sclavie
23:45 The Purge. Noaptea judecatii
01:45 Femeile din cortul rosu
03:10 Receptionerul
04:40 Efectul Paradox
Ultimele știri
will reeve (1)
Fiul lui Christopher Reeve, diagnosticat cu o formă rară și agresivă de cancer la 34 de ani. Semnul observat la duș

Will Reeve, fiul regretatului Christopher Reeve, a dezvăluit că a trecut în ultimele luni prin propria luptă cu o boală gravă. În vârstă de...

BROOKLYN BLUES - DAS GESETZ DER GOSSE
Actorul care l-a ajutat pe Sylvester Stallone la sosirea în Hollywood: „Henry Winkler a fost ca o mană cerească”

Sylvester Stallone a trecut printr-un început dificil la Hollywood, dar a avut un prieten gata să-l ajute la nevoie. Henry Winkler a apărut...

Once Upon a Time in Venice (2017) - filmstill
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl iubesc atât de mult”

John Goodman are doar cuvinte de laudă la adresa lui Bruce Willis. Starul din „Die Hard” a avut grijă de actorul din „Roseanne” la...

Partenerii noștri
„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel
„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel

„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară
3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară

3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921

A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o...

Digi-World.tv
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct la radio
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct la radio

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu...

ProFM.ro
S-a aflat adevărul: ”Cuvintele care l-au făcut pe Cristiano Ronaldo să plece de la echipa națională”
S-a aflat adevărul: ”Cuvintele care l-au făcut pe Cristiano Ronaldo să plece de la echipa națională”

Cristiano Ronaldo (41 de ani) a părăsit cantonamentul echipei naționale a Portugaliei, cu o zi...

DigiSport.ro
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu meritați să aveți animale”
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu meritați să...

Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl cunosc
Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl cunosc

Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl...

Digi-Life.tv
Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi s-au plătit impozitele”
Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi s-au plătit...

Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi...

DigiFM.ro