Descarcă aplicația DIGI TV
venetia (3) Filme și actori Veneția 2024. Profimedia

Festivalul de la Veneţia 2024. Lista filmelor prezentate în premieră. Starurile de la Hollywood, în număr mare în Italia

Lady Gaga, Joaquin Phoenix, Julianne Moore, Tilda Swinton, Angelina Jolie, Daniel Craig, Adrien Brody, Felicity Jones, Cate Blanchett, George Clooney, Brad Pitt, Monica Bellucci, Michael Keaton şi Jenny Ortega se numără printre personalităţile care vor prezenta filme în premieră la Palazzo del Cinema Lido, la cea de-a 81-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia.

„Anul nou care n-a fost/ The New Year that Never Came”

„Anul nou care n-a fost/ The New Year that Never Came”, primul lungmetraj de ficţiune scris şi regizat de Bogdan Mureşanu, va fi prezentat în cadrul secţiunii competitive Orizzonti.

„Joker 2: Folie à Deux” și „Queer”

„Joker 2: Folie à Deux”, continuarea muzicală a lui Todd Phillips la „Joker”, premiat cu Leul de Aur în 2019, cu Gaga şi Phoenix, este din nou în cursa pentru premiul cel mare, la fel ca şi adaptarea lui William S. Burroughs de Luca Guadagnino, „Queer”, în care Daniel Craig interpretează alter ego-ul renumitului autor, un expat american proscris care trăieşte în Mexic şi se luptă cu dependenţa de heroină. Drew Starkey, starul din „Outer Banks”, joacă de asemenea rolul unui bărbat mai tânăr de care expatul se îndrăgosteşte nebuneşte, scrie Variety, citată de News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„The Room Next Door”

Primul lungmetraj în limba engleză al lui Pedro Almodóvar, „The Room Next Door”, cu Julianne Moore şi Tilda Swinton, câştigătoare ale premiului Oscar, este, de asemenea, înscris în competiţia de la Veneţia.

„Room Next Door” este continuarea filmului lui Almodóvar „Parallel Mothers” din 2021, care a fost prezentat la Veneţia şi pentru care Penelope Cruz a obţinut Cupa Volpi.

„Maria”

În competiţie se află şi biograficul lui Pablo Larraín despre Maria Callas, „Maria”, cu Angelina Jolie în rolul principal. Precedentele două biografii tragice ale lui Larraín - „Spencer” cu Kristen Stewart în rolul prinţesei Diana şi „Jackie” cu Natalie Portman în rolul lui Kennedy Onassis - au fost lansate de la Lido.

„The Brutalist”

Brady Corbet va reveni la Veneţia cu drama „The Brutalist”, care relatează 30 de ani din viaţa lui László Tóth, un arhitect evreu de origine maghiară care a supravieţuit Holocaustului, interpretat de Adrien Brody. Drama extrem de aşteptată îi mai are în distribuţie, printre alţii, pe Felicity Jones, Joe Alwyn, Alessandro Nivola, Guy Pearce şi Stacy Martin. „The Brutalist” urmează lungmetrajelor lui Corbet „The Childhood of a Leader”, care a câştigat premiul pentru cel mai bun prim film la Veneţia în 2015, şi „Vox Lux”, cu Natalie Portman şi Jude Law, care a fost lansat aici în 2018.

„The Order”

Filmul „The Order” al regizorului australian Justin Kurzel, cu Jude Law şi Nicholas Hoult în rolurile principale într-o poveste despre organizaţia de supremaţie a albilor care a funcţionat în anii 1980, este un alt titlu în competiţie.

„Babygirl”

Regizoarea olandeză Halina Reijn („Bodies, Bodies, Bodies”) va lansa thrillerul erotic „Babygirl”, cu Nicole Kidman, Antonio Banderas şi Harris Dickinson în rolurile principale.

„I'm Still Here”

Walter Salles va prezenta „I'm Still Here”, primul lungmetraj al autorului brazilian după mai bine de un deceniu, care îl reuneşte pe Salles cu Fernanda Montenegro, starul său nominalizat la Oscar pentru „Central Station”, care o interpretează pe Eunice Paiva în povestea adevărată a unei mame cu cinci copii care este forţată să devină activistă după ce soţul ei este capturat de regimul militar din Brazilia anilor 1960.

„Kill the Jockey”

Un alt film foarte aşteptat care concurează din America Latină este drama poliţistă „Kill the Jockey” al lui Luis Ortega, despre un jocheu talentat cu probleme de dependenţă care cade în ghearele unui mafiot. „Jockey” este realizat după „El Angel” al lui Ortega, care a înregistrat un succes la Cannes în 2018.

„Disclaimer”

Alfonso Cuaron se întoarce la Veneţia cu serialul Apple TV+ „Disclaimer”, cu Cate Blanchett şi Kevin Kline. Blanchett joacă rolul unei jurnaliste de investigaţii care devine personajul principal al unei poveşti care îi expune cele mai întunecate secrete. Drama TV Sky Studios a lui Joe Wright „M. Son of Century”, care relatează ascensiunea la putere a lui Benito Mussolini, se numără, de asemenea, printre ofertele bogate de seriale TV ale festivalului.

„Beetlejuice Beetlejuice”

Filmul de deschidere de la Veneţia, aşa cum a fost anunţat anterior, este „Beetlejuice Beetlejuice” de Tim Burton, continuarea lui Burton la clasica sa comedie-horror din 1988 cu Michael Keaton. Winona Ryder, Catherine O'Hara, Justin Theroux, Monica Bellucci, Jenna Ortega şi Willem Dafoe joacă, de asemenea, în noul capitol din „Beetlejuice”, care va fi prezentat în afara competiţiei de la Lido, în 28 august, înainte de a fi lansat în SUA la 6 septembrie prin Warner Bros. şi la nivel internaţional începând cu 4 septembrie.

„Wolfs”

Comedia de acţiune „Wolfs”, regizată de Jon Watts, cu George Clooney şi Brad Pitt în rolul a doi lupi singuratici forţaţi să lucreze împreună pentru a muşamaliza o crimă de mare amploare, va fi, de asemenea, lansată în afara competiţiei, înainte de a ajunge în cinematografele americane la 20 septembrie prin intermediul Sony.

„Baby Invasion”

În premieră în afara competiţiei este şi „Baby Invasion” al lui Harmony Korine, un thriller despre un grup de mercenari care folosesc feţe de bebeluşi ca avatare pentru a-şi ascunde identitatea. Regizorul filmelor „Spring Breakers” şi „Beach Bum” a făcut senzaţie la Veneţia anul trecut cu filmul experimental de acţiune „Aggro Dr1ft”.

„Trois Amies”

Pentru Leul de Aur candidează şi comedia romantică „Trois Amies”, regizată de Emmanuel Moret, cu Camille Cottin, vedeta din „Call My Agent”, şi drama „Leurs Enfants Apres Eux”, de Ludovic şi Zoran Boukherma („Teddy”), care urmăreşte trei adolescenţi de-a lungul a patru veri într-un mic oraş rural din nord-estul Franţei în anii '90.

„The Quiet Son”

Din Franţa mai concurează drama din anii 1950 „The Quiet Son”, regizată de Delphine şi Muriel Coulin („17 Girl”) şi avându-l în prim-plan pe Vincent Lindon („Titane”).

„Finalement”

Legendarul regizor francez Claude Lelouch („A Man and a Woman”) va fi prezent la Veneţia cu filmul „Finalement”, o comedie uşoară despre un bărbat aflat într-o călătorie care îi schimbă viaţa, cu o distribuţie de staruri franceze formată din Kad Merad („Baron Noir”), Elsa Zylberstein („Simone”), Sandrine Bonnaire, Raphael Mezrahi, Michel Boujenah şi Barbara Pravi.

Italia are cinci filme în competiţie

În afară de „Queer” al lui Guadagnino, există drama din Primul Război Mondial a regizorului Gianni Amelio, „Battlefield”, cu Alessandro Borghi („The Eight Mountains”) şi „Sicilian Letters” („Iddu”), filmul biografic non-convenţional al şefului Cosa Nostra, Matteo Messina Denaro - care a fost supranumit „ultimul naş” - regizat de Fabio Grassadonia şi Antonio Piazza („Sicilian Ghost Story”).

Celelalte două filme italiene - ambele semnate de tinere regizoare - sunt „Vermiglio, The Mountain Bride”, o dramă care implică trei surori şi un soldat într-un sat alpin la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi „Diva Futura”, de Giulia Steigerwalt, povestea adevărată a unei companii porno din Roma fondată în anii 1980 de impresarul Riccardo Schicchi şi de Ilona Staller (alias Cicciolina), politician devenit star porno.

„Love”

Regizorul norvegian Dag Johan Haugerud se află în cursă cu „Love”, continuarea filmului „Sex”, care a avut premiera la Berlin la începutul acestui an şi care completează trilogia sa despre complexitatea relaţiilor umane, sexualitate şi normele societăţii.

„Harvest”

Regizoarea greacă Athina Rachel Tsangari („Attenberg”, „Chevalier”) revine la Veneţia cu filmul „Harvest”, cu Caleb Landry Jones în rolul principal, bazat pe romanul premiat cu acelaşi nume al lui Jim Crace.

Filme asiatice

Contingentul asiatic în competiţie cuprinde thrillerul din Singapore „Stranger Eyes” al regizorului Yeo Siew Hua; documentarul „Youth - Homecoming” al prolificului regizor chinez Wang Bing, ambele în competiţie. Reprezentarea Asiei la Veneţia include, de asemenea, lucrări noi care vor fi prezentate în afara competiţiei de maeştrii japonezi Takeshi Kitano, care va prezenta lungmetrajul „Broken Rage”, şi Kurosawa Kiyoshi, care va prezenta thrillerul „Cloud”.

„April”

Din Georgia concurează drama „April” a lui Dea Kulumbegashvili, despre o obstetriciancă care efectuează avorturi ilegale într-o zonă rurală din Georgia. „April” vine după debutul foarte lăudat al regizoarei, „Beginning”.

„Aïcha” și „Happy Holidays”

Prezenţa arabă la Lido este marcată de două titluri în secţiunea Orizzonti, mai avangardistă: Drama „Aïcha” a regizorului tunisian Mehdi M. Barsaoui, despre o femeie care fuge dintr-un orăşel după ce este singura supravieţuitoare a unui accident de autobuz, şi „Happy Holidays” al regizorului palestinian Scandar Copti, care are loc în Israelul contemporan, unde un accident minor în Ierusalim declanşează un lanţ de evenimente.

„Seeking Haven for Mr. Rambo”

Egiptul revine în selecţia oficială de la Veneţia după mai bine de un deceniu cu „Seeking Haven for Mr. Rambo”, un prim lungmetraj de Khaled Mansour despre un tânăr forţat să se confrunte cu temerile sale şi să se redescopere când pleacă într-o călătorie pentru a-şi salva câinele şi pe cel mai bun prieten.

„Nonostante” și „September 5”

Drama italiană „Nonostante”, a actorului şi regizorului Valerio Mastandrea, şi drama despre Jocurile Olimpice de vară de la Munchen din 1972 „September 5”, regizată de Tim Fehlbaum şi cu Peter Sarsgaard în rolul principal, sunt filmele de deschidere stabilite anterior pentru secţiunile Orizzonti, respectiv, Orizzonti Extra.

Isabelle Huppert va prezida juriul principal.

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

vineri19.06
06:55 Umbra constiintei
08:45 Toti spun: Te iubesc!
10:20 Unde vei fi poimaine?
12:15 Viata de stafie
13:45 ingeri obisnuiti
15:40 Ariciul Sonic 2
17:35 Femeia Fantastica 1984
20:00 indragostiti pentru totdeauna
21:45 Venom: Sa fie carnagiu
23:15 Curaj nebanuit
01:05 Mustang
02:40 Aventuri in Bruges
04:20 Predatorul

Ultimele știri

Elizabeth Hurley/ Profimedia
Liz Hurley, apariție care a atras toate privirile, la câteva zile de când a împlinit 61 de ani. Fanii: „Ar fi trebuit să scrii zeiță!”

La 61 de ani, Liz Hurley continuă să impresioneze cu o siluetă de invidiat, pe care nu ratează nicio ocazie să o pună în valoare. Recent...

Colin Farrell USA. Colin Farrell in (C)Apple TV+ new series: Sugar (2024). Plot: Private investigator John Sugar examine
Colin Farrell reia rolul detectivului extraterestru în al doilea sezon din „Sugar”: Este pur şi simplu o bucurie imensă

Colin Farrell îmbracă din nou costumul său croit pe comandă în cel de-al doilea sezon al serialului poliţist "Sugar", inspirat din filmele...

Charlie Sheen Discusses His New Book "The Book Of Sheen" With David Duchovny
Charlie Sheen, iritat de întrebările privind viața personală. Ce i-a răspuns unui reporter care l-a întrebat despre bani și sănătate

Charlie Sheen, celebrul actor din serialul „Doi bărbați și jumătate”, a vorbit deschis despre noul documentar dedicat vieții sale, „aka...

Partenerii noștri

Societatea secretă a elitei mondiale, expusă accidental pe internet. Ce discută miliardarii și când are loc următoarea întâlnire
Societatea secretă a elitei mondiale, expusă accidental pe internet. Ce discută miliardarii și când are loc următoarea...

Societatea secretă a elitei mondiale, expusă accidental pe internet. Ce discută miliardarii și când are loc...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Jennifer Lopez, critici subtile la adresa lui Marc Anthony înainte de Ziua Tatălui: „Am avut foarte puțin ajutor cu copiii”
Jennifer Lopez, critici subtile la adresa lui Marc Anthony înainte de Ziua Tatălui: „Am avut foarte puțin ajutor cu...

Jennifer Lopez, critici subtile la adresa lui Marc Anthony înainte de Ziua Tatălui: „Am avut foarte...

PeRoz.ro
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru cel mai bun actor în rol principal
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru cel mai...

Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit...

Utv.ro
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a Altarului la 700 de kilometri distanță
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a Altarului la 700...

Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră...

Digi-World.tv
Rod Stewart, 19 ani de mariaj cu soția model. Mesajul transmis de artist pentru femeia care i-a vindecat inima după o mare dezamăgire
Rod Stewart, 19 ani de mariaj cu soția model. Mesajul transmis de artist pentru femeia care i-a vindecat inima după o...

Rod Stewart, 19 ani de mariaj cu soția model. Mesajul transmis de artist pentru femeia care i-a...

ProFM.ro
"I-am auzit osul trosnind!" Accidentare groaznică la Cupa Mondială: jucătorii au început să plângă când i-au văzut piciorul
"I-am auzit osul trosnind!" Accidentare groaznică la Cupa Mondială: jucătorii au început să plângă când i-au văzut...

În minutul 52 al partidei la Vancouver, mijlocașul canadian a fost faultat de Assim Madibo și...

DigiSport.ro
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des

Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă amâni cafeaua cu 90 de minute dimineața. Îți poate influența energia pe tot parcursul zilei
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă amâni cafeaua cu 90 de minute dimineața. Îți poate influența energia pe tot...

Ce se întâmplă cu organismul tău dacă amâni cafeaua cu 90 de minute dimineața. Îți poate influența...

Digi-Life.tv
Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”
Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”

Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”

DigiFM.ro