Descarcă aplicația DIGI TV
BFI Presents: "No Other Choice" Preview & Q&A Park Chan-wook. Foto: Getty Images

Festivalul de la Cannes 2026. Park Chan-wook, regizorul peliculei „Old Boy”, va prezida juriul

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook, cu 12 lungmetraje la activ, printre care se numără pelicula "Old Boy", a fost numit preşedinte al juriului celei de-a 79-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care va avea loc în luna mai, au anunţat joi organizatorii, citaţi de AFP.

"Park Chan-wook şi juriul său vor desemna (câştigătorul trofeului) Palme d'Or 2026, care îi va succeda iranianului Jafar Panahi căruia Juliette Binoche i-a înmânat anul trecut premiul pentru filmul 'It Was Just an Accident'", a anunţat festivalul, evocând "o premieră pentru cinematografia coreeană".

"Abia aştept să trăiesc această dublă captivitate voluntară alături de membrii juriului", a declarat Park Chan-wook, citat în comunicat.

"În această perioadă de ură şi divizare, cred că simplul fapt de a ne aduna într-o sală de cinema pentru a viziona un film în acelaşi timp, sincronizându-ne respiraţiile şi bătăile inimii, oferă ocazia creării unei solidarităţi emoţionante şi universale", a adăugat regizorul, producătorul şi scenaristul Park Chan-wook, în vârstă de 62 de ani.

La intersecţia dintre genuri, însă mereu un adept al universurilor sumbre şi tulburătoare, Park Chan-wook a creat o operă "a tuturor îndrăznelilor, scenaristice, stilistice, morale", după cum au menţionat organizatorii Festivalului de la Cannes.

Park Chan-wook a cunoscut succesul internaţional cu "Old Boy", recompensat cu Marele Premiu al juriului la Cannes în 2004. Adaptat dintr-o manga-cult, această a doua parte a unei trilogii sumbre şi sângeroase despre răzbunare abordează inegalităţile sociale, un marker al cinematografiei coreene.

Două dintre celelalte filme ale sale au fost, de asemenea, premiate pe Croazetă - "Thirst", un melanj de film de dragoste şi film de groază, cu vampiri, a primit premiul juriului în 2009, iar "Decision to leave", un thriller poliţist neo-noir, a fost distins cu premiul pentru regie în 2022.

"No Other Choice", cel mai recent film al său, lansat în 2025, o ecranizare a romanului "The Ax" (1997) de Donald Westlake, urmăreşte povestea unui şomer hotărât să-şi ucidă potenţialii concurenţi pentru a obţine un loc de muncă.

Filmele sale se înscriu, de altfel, în contextul influenţei globale a culturii sud-coreene, precum "Parasite" al compatriotului său Bong Joon-ho - Palme d'Or 2019 - serialele "Squid Game" şi "KPop Demon Hunters" sau grupurile muzicale BTS şi Blackpink, vedete ale genului K-pop.

Citește și: Christian Bale va juca în continuarea filmului „Heat” din 1995. Alte nume celebre s-ar putea alătura distribuției

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri26.08
06:55 Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri
09:10 indragostiti pentru totdeauna
10:50 Martor la crima
12:15 Bridget Jones: Topita dupa el
14:15 Ariciul Sonic 2
16:10 27 de rochii
17:55 Majordomul
20:00 Cavalerul de otel
21:55 Noaptea Judecatii: Anarhia
23:40 Receptionerul
01:40 Ultimul duel
04:05 Aleea groazei
Ultimele știri
Sandra Bullock
Cum le-a spus Sandra Bullock copiilor că partenerul ei, Bryan Randall, era grav bolnav: „Sunt foarte, foarte perspicace”

Sandra Bullock a făcut dezvăluiri despre una dintre cele mai dificile perioade din viața familiei sale. Actrița a vorbit despre cei trei...

Hayden Panettiere și Lesley Vogel/ Getty Images
Mama lui Hayden Panettiere dezvăluie ce s-a întâmplat între ele înainte de moartea actriței: „Mi-am pierdut stăpânirea de sine”

Lesley Vogel, mama regretatei actrițe Hayden Panettiere, a vorbit pentru prima dată pe larg despre perioada de înstrăinare dintre ea și...

Kit Harington
Kit Harington intră în universul "Harry Potter". Ce personaj va interpreta, după ce Nicholas Hoult s-a retras din noul serial

Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV "Harry Potter", înlocuindu-l...

Partenerii noștri
Sandra Bullock
Cum le-a spus Sandra Bullock copiilor că partenerul ei, Bryan Randall, era grav bolnav: „Sunt foarte, foarte perspicace”

Sandra Bullock a făcut dezvăluiri despre una dintre cele mai dificile perioade din viața familiei...

Filmnow.ro
De ce Dolly Parton și soțul ei nu au avut copii. Povestea unei decizii pe care nu au regretat-o: "Probabil aș fi renunțat la carieră"
De ce Dolly Parton și soțul ei nu au avut copii. Povestea unei decizii pe care nu au regretat-o: "Probabil aș fi...

De ce Dolly Parton și soțul ei nu au avut copii. Povestea unei decizii pe care nu au regretat-o...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă
Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă

Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă

Digi-World.tv
Ce spunea Dolly Parton în ultimul ei interviu, dat cu patru zile înainte să moară: "Am atâta lucruri pe care vreau să le realizez"
Ce spunea Dolly Parton în ultimul ei interviu, dat cu patru zile înainte să moară: "Am atâta lucruri pe care vreau să...

Ce spunea Dolly Parton în ultimul ei interviu, dat cu patru zile înainte să moară: "Am atâta...

ProFM.ro
Acuzații grave! Diop a făcut public ce i-a spus Istvan Kovacs, fix înainte să ia cartonaș roșu
Acuzații grave! Diop a făcut public ce i-a spus Istvan Kovacs, fix înainte să ia cartonaș roșu

Arbitrul român a fost la centru în play-off-ul UEFA Champions League.

DigiSport.ro
Ce s-a întâmplat cu un câine după ce a adormit lângă piscină. Imaginile au strâns milioane de vizualizări
Ce s-a întâmplat cu un câine după ce a adormit lângă piscină. Imaginile au strâns milioane de vizualizări

Ce s-a întâmplat cu un câine după ce a adormit lângă piscină. Imaginile au strâns milioane de...

Digi-AnimalWorld.tv
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui

Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui

Digi-Life.tv
Jurnalista Liliana Ruse luptă cu cancerul, dar și cu lipsa medicamentelor: "Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară acest stres"
Jurnalista Liliana Ruse luptă cu cancerul, dar și cu lipsa medicamentelor: "Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară...

Jurnalista Liliana Ruse luptă cu cancerul, dar și cu lipsa medicamentelor: "Nu mă omoară...

DigiFM.ro