Descarcă aplicația DIGI TV
Cannes 2025: Kering Women In Motion Award Photocall Dakota Johnson. Cannes 2025. Profimedia

Fermecătoarea Dakota Johnson, pentru prima dată la Cannes. Șarm și priviri jucăușe, la premiera „Splitsville”

Dakota Johnson nu a mai fost niciodată la Cannes. „Cineva mi-a spus că lumea poartă rochii de seară, costume elegante și șlapi și intră în fugă în hoteluri”, a spus ea râzând, într-o discuți cu Deadline. „Sună a ceva ce mi-ar plăcea să fac”.

În trecut, fiica lui Don Johnos a fost văzută mai degrabă o admiratoare a Veneției, filmele „The Lost Daughter”, „Black Mass”, „A Bigger Splash” și „Suspiria” fiind prezentate la cel mai mare eveniment de film italian. „Simt că am fost etichetată drept o actriță a fesitvalului de cinema italian, ceea m-a bucurat”, a mărturisit ea.

„Splitsville”, cu o proiecțe la Cannes, în premieră, reprezintă un prag important pentru Dakotta, pentru că este, de asemenea, primul proiect al companiei de producție a lui Johnson, TeaTime Pictures, care ajunge pe Croazetă.

Regizat de Michael Angelo Covino și scris și produs împreună cu Kyle Marvin, colaboratorul său de lungă durată, „Splitsville” urmărește două cupluri dintr-un grup de prieteni. Când Ashley (Adria Arjona) cere divorțul de Carey (Marvin), acesta caută alinare la prietenii săi, Julie (Johnson) și Paul (Covino), o pereche fericită. Dar când își dă seama că cei doi au o căsnicie deschisă, depășește limita și lucrurile se complică.

Dakota și Adria, iubita lui Jason Momoa, au cucerit publicul de la Cannes, la ședința foto dedicată acestei producții. 

Johnson a regizat recent „Loser Baby”, primul ei scurtmetraj, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto toamna trecută, și apare și în „Materialists” al lui Celine Song, ce va fi lansat în iunie, în rolul unei pețitoare prinse într-un triunghi amoros cu un om de afaceri înstărit (Pedro Pascal) și un fost iubit (Chris Evans). Dakota a descris pelicula lui Song ca fiind „chiar o reminiscență a comediilor romantice care mă încântau în copilărie. În stilul lui Jim Brooks și Nora Ephron”.

De asemenea, vedeta americană a terminat filmările la „Verity”, cea mai recentă adaptare a romanului lui Colleen Hoover (It Ends with Us).

Întrebată de Dedline ce înseamnă pentru ea să fie la Cannes, Johnson a spus: „Ei bine, sinceră să fiu, nu am crezut că voi ajunge vreodată la Cannes. Mi-am zis: Trebuie să fie un blestem ciudat asupra mea și nu voi ajunge acolo”.

„E ceva magic totuși. Îmi amintesc prima dată când am fost la Veneția. De fiecare dată când am mers la Veneția, a fost ca și cum era ceva magic, pentru că pur și simplu există ceva inefabil în aerul din jurul festivalurilor de cinema, și mă refer la măiestria artistică și entuziasmul pentru ceea ce filmele i-au făcut pe oameni să simtă, iar asta poți simți cu adevărat acolo. Apoi, bineînțeles, strălucirea, care este atât de frumoasă și opulentă. Dar pentru mine, înseamnă cu adevărat să fiu înconjurat de toți artiștii și de oamenii care spun: 'O, tocmai am văzut asta'. Asta pentru mine e atât de distractiv. E atât de incitant”.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri28.10
06:20 Argentina 1985
08:35 Planeta Maimutelor: Razboiul
10:50 Toti spun: Te iubesc!
12:25 Borderlands
14:00 Marele Gatsby
16:15 Tom si Jerry
17:55 Cazul lui Richard Jewell
20:00 Warcraft. inceputul
21:55 Trafic mortal
23:50 Old: Prizonierii timpului
01:15 Kraven vanatorul
03:15 Va curge sange
05:45 Elysium
Ultimele știri
Liam Neeson
Liam Neeson, erou al curselor contracronometru pe ecran, șofer extrem de prudent în realitate: "Nu știu nimic despre mașini"

În filme, Liam Neeson gonește pe șosele, este urmărit de poliție, se strecoară printre mașini și ajunge mereu în situații în care fiecare...

Vizual comunicat_Film Now_Recomandarile lunii noiembrie
În noiembrie, pe Film Now, se anunță un festin cinematografic cu povești și producții pentru toate gusturile

Cine nu a spus măcar o dată „doar un episod” sau „încă zece minute” și a ajuns să vadă filmul până la capăt? În noiembrie, Film Now te ține...

Matthew Perry și John Bennett Perry / Profimedia
Tatăl lui Matthew Perry, prea bolnav pentru a vorbi despre fiul său. Sora actorului rupe tăcerea: „Nu l-am mai auzit de mult timp”

Tatăl lui Matthew Perry nu a putut participa la noul documentar despre viața regretatului actor din serialul „Friends”, din cauza...

Partenerii noștri
Liam Neeson
Liam Neeson, erou al curselor contracronometru pe ecran, șofer extrem de prudent în realitate: "Nu știu nimic despre...

În filme, Liam Neeson gonește pe șosele, este urmărit de poliție, se strecoară printre mașini și...

Filmnow.ro
Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină, cine oferă libertate și cine își răsfață copiii
Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină, cine oferă libertate și cine își răsfață copiii

Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină, cine oferă libertate și cine...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl...

Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și...

Digi-World.tv
Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea de ziua ei
Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea de ziua ei

Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea...

ProFM.ro
Gabor Dioszegi a murit
Gabor Dioszegi a murit

Vestea tristă a fost anunțată.

DigiSport.ro
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere

Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere

Digi-AnimalWorld.tv
Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău
Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău

Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău

Digi-Life.tv
Aryna Sabalenka, în costum de baie, cu o avere pe deget. Inelul de logodnă de 12 carate a atras toate privirile pe plajă
Aryna Sabalenka, în costum de baie, cu o avere pe deget. Inelul de logodnă de 12 carate a atras toate privirile pe plajă

Aryna Sabalenka, în costum de baie, cu o avere pe deget. Inelul de logodnă de 12 carate a atras...

DigiFM.ro