Descarcă aplicația DIGI TV
Eva Green Eva Green / Foto: Profimedia

Eva Green, muza lui Tim Burton, se alătură distribuţiei celui de-al treilea sezon al serialului „Wednesday”

Eva Green se alătură distribuţiei celui de-al treilea sezon al serialului "Wednesday", regizat de Tim Burton.

Actriţa o va interpreta pe mătuşa Ophelia, sora Morticiei Addams (interpretată de Catherine Zeta-Jones), potrivit publicaţiei Deadline.

Sezonul 3 a fost comandat în vara anului 2025, iar filmările ar trebui să înceapă în primele luni din 2026, pentru o difuzare prevăzută în cursul anului 2027.

Aceast anunţ pune capăt speculaţiilor fanilor care îşi imaginau că personajul interpretat de Lady Gaga ar putea fi Ofelia Frump. Cântăreaţa s-a alăturat distribuţiei sezonului 2, câştigând 13 milioane de dolari pentru 90 de secunde de apariţie pe ecran, infomează News.ro.

Ophélia Frump, la fel ca nepoata sa, Wednesday (Jenna Ortega), are abilităţi psihice pe care le-a dus dincolo de limitele lor. Internată la spitalul psihiatric Willow Hill de către mama sa, Hester Frump (Joanna Lumley), reușește să evadeze înainte de a dispărea fără urmă.

Părul blond al Ofeliei contrastează cu aspectul gotic al surorii sale Morticia. În serialul de televiziune "Familia Addams", din anii 1960, Carolyn Jones a interpretat cele două surori, folosind o perucă blondă pentru Ofelia.

Acest rol marchează revenirea Evei Green într-un serial genul horror, după ce a interpretat-o pe Vanessa Ives în "Penny Dreadful". Acea interpretare i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. Muză a lui Tim Burton, ea a colaborat de trei ori cu regizorul, în "Dark Shadows" (2012), "Miss Peregrine's Home for Peculiar Children" (2016) şi "Dumbo" (2019).

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

marți09.06
07:00 Frost/Nixon
09:00 Reteaua Miraculoasa
10:30 Agent provoKkKator
12:40 27 de rochii
14:25 Top Gun
16:10 Baietii de la Nickel
18:25 Morbius
20:00 Superinteligenta
21:40 Experimentul
23:20 Iubindu-l pe Pablo urandu-l pe Escobar
00:55 Vanatoarea de oameni
02:20 Fundamentalistul
04:20 Zbor de fluture

Ultimele știri

idris elba captura din "The Dark Tower"
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: "Nu am fost niciodată cu adevărat în cursă"

Timp de ani întregi, numele lui Idris Elba a fost asociat cu unul dintre cele mai râvnite roluri din istoria cinematografiei: James Bond...

"Scary Movie" - Global Premiere
„Scary Movie” înregistrează cel mai bun debut din istoria seriei: încasări de 55 de milioane de dolari la box office-ul nord-american

„Scary Movie” al studioului Paramount a dominat box office-ul cu încasări de 55 de milioane de dolari în primul weekend pe ecrane. Parodia...

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas la Marele Premiu de la Monaco/ Profimedia
Mai îndrăgostiți ca niciodată! La 25 de ani de la nuntă, Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au radiat de fericire la Monaco

Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas demonstrează încă o dată că dragostea poate rezista trecerii timpului. Celebrul cuplu de la...

Partenerii noștri

idris elba captura din "The Dark Tower"
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: "Nu am fost niciodată cu adevărat...

Timp de ani întregi, numele lui Idris Elba a fost asociat cu unul dintre cele mai râvnite roluri...

Filmnow.ro
Cine e blonda de 75 de ani care apare prin L.A. în mașini roz și rochii mulate. Angelyne, prima femeie "faimoasă pentru că e faimoasă"
Cine e blonda de 75 de ani care apare prin L.A. în mașini roz și rochii mulate. Angelyne, prima femeie "faimoasă pentru...

Cine e blonda de 75 de ani care apare prin L.A. în mașini roz și rochii mulate. Angelyne, prima...

PeRoz.ro
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru cel mai bun actor în rol principal
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru cel mai...

Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit...

Utv.ro
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o consumă
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o consumă

Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni...

Digi-World.tv
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E incredibil de cool!”
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...

Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani...

ProFM.ro
Singurul gest al lui Donald Trump, după ce 20.000 de oameni au făcut același lucru când l-au văzut
Singurul gest al lui Donald Trump, după ce 20.000 de oameni au făcut același lucru când l-au văzut

Președintele american Donald Trump (79 de ani) a fost prezent la meciul trei al finalei NBA, New...

DigiSport.ro
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală

O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi...

Digi-AnimalWorld.tv
Ouale albe sau maro? Care sunt mai nutritive și ce ascunde, de fapt, coaja
Ouale albe sau maro? Care sunt mai nutritive și ce ascunde, de fapt, coaja

Ouale albe sau maro? Care sunt mai nutritive și ce ascunde, de fapt, coaja

Digi-Life.tv
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn, vor urma și alte intervenții!”
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn, vor urma și...

Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă...

DigiFM.ro