Descarcă aplicația DIGI TV
Serial „Fauda”/ Profimedia Serial „Fauda”/ Profimedia

Echipa serialului „Fauda”, prinsă în războiul din Israel: „Trăim cele mai rele momente din istoria acestei ţări”

Un succes internaţional, serialul israelian „Fauda” şi-a stabilit cel de-al treilea sezon în Gaza, cu un scenariu de răpire care a fost acum depăşit de amploarea realităţii, potrivit creatorului serialului, Avi Issacharoff.

În timp ce unul dintre producătorii serialului tocmai a murit în Gaza, co-creatorul producţiei este alarmat de faptul că realitatea depăşeşte ficţiunea, relatează News.ro.

Serialul „Fauda” („haos”, în arabă) a cucerit publicul şi în afara Israelului, aprofundând complexitatea conflictului israeliano-palestinian prin lupta dintre o unitate de agenţi israelieni sub acoperire şi un lider militar Hamas fugar.

Acţiunea celui de-al treilea sezon al serialului „Fauda” are loc în Fâşia Gaza şi relatează ciocnirile dintre palestinieni şi forţele israeliene, venite să elibereze doi ostatici civili, un scenariu considerat deja exagerat la lansarea sezonului.

Citește și: Gal Gadot a fost instructor în Forţele de Apărare Israeliene. Actrița din „Wonder Women”, alături de poporul ei: „Donați pentru oamenii aflați în suferință”

Aproximativ 240 de persoane, potrivit armatei israeliene, au fost luate ostatice în Fâşia Gaza în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, fără precedent de la crearea statului Israel în 1948.

Serial „Fauda”/ Profimedia
Serial „Fauda”/ Profimedia

„Din nefericire, nu-mi pot imagina o operaţiune de salvare precum cele pe care le vedem în ficţiunea noastră pentru a-i aduce înapoi în viaţă pe toţi ostaticii. Sunt pesimist”, spune acest critic de lungă durată al politicii premierului Benjamin Netanyahu.

Echipa în doliu

Sâmbătă, echipa serialului a împărtăşit o realitate dincolo de orice scenariu: „Suntem total devastaţi să anunţăm că unul dintre membrii familiei „Fauda”, Matan Meir, a fost ucis într-o operaţiune în Gaza”, au scris aceştia pe contul de Instagram al serialului. „Matan a participat la sezoanele al doilea şi al treilea din Fauda”, a reamintit Avi Issacharoff într-un interviu acordat AFP, descriindu-l ca fiind „foarte pozitiv”, „mereu gata să ajute” şi cel care se ocupa cu organizarea filmărilor.

Matan Meir, un producător şi soldat rezervist în vârstă de 38 de ani, a fost ucis vineri seară împreună cu alţi patru soldaţi în timpul unei operaţiuni militare în nordul Fâşiei Gaza, unde trupele israeliene luptă împotriva Hamas, a anunţat armata.

„Mă simt devastat, nu se întrevede niciun sfârşit, trăim cele mai rele momente din istoria acestei ţări”, a declarat unul dintre regizori, Rotem Shamir, la înmormântarea sa, unde sicriul său a fost purtat de şase camarazi din unitatea sa. „Realitatea este mult mai complicată decât ceea ce am scris”.

El nu este singurul membru al echipei prins în război: unul dintre actorii serialului, Idan Amedi (Sagi), a postat pe rețelele sociale, la 12 octombrie, un videoclip în care apare în uniformă militară, chemat la datorie ca rezervist într-o unitate de luptă, adăugând: „Aceasta nu este o scenă din Fauda, este viaţa reală”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reprezentarea crudă a vieţii cotidiene a israelienilor şi palestinienilor a contribuit în mare măsură la popularitatea serialului „Fauda”: constrângeri de securitate omniprezente, atacuri, operaţiuni nocturne ale armatei în zonele palestiniene.

Citește și: Gal Gadot, reacție pe fondul conflictului din Israel: „Lumea nu poate privi de la distanţă în timp ce ce se întâmplă aceste acte oribile de terorism”

În ciuda aparentelor paralele între ficţiune şi războiul Israelului împotriva Hamas, „suntem departe de realitate, pentru că realitatea este mult mai complicată decât tot ceea ce am scris”, a declarat pentru AFP jurnalistul israelian Avi Issacharoff, coautor al seriei.

O bătălie dezastruoasă

Avi Issacharoff spune că a trăit atentatele din 7 octombrie „doar ca o fiinţă umană”, fără să se gândească la intrigile la care lucra de ani de zile despre haosul israeliano-palestinian.

„Am alergat în camera noastră antirachetă (...) apoi am aflat că nu erau doar câteva rachete, ci o infiltrare teroristă”, spune el.

Împreună cu Lior Raz (Doron), co-scenarist şi unul dintre actorii principali din „Fauda”, „am mers la Sderot în a doua zi pentru a-i scoate pe locuitorii oraşului din zona de foc”, povesteşte el, în timp ce cei doi tovarăşi au servit amândoi în unităţi ale forţelor speciale, unele operând sub acoperire, ceea ce a inspirat „Fauda”.

De la începutul războiului, cel puţin 11.180 de persoane, în principal civili, au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas. Atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene împotriva Israelului a ucis aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili.

Avi Issacharoff este îngrijorat de progresul armatei israeliene, care luptă acum în inima oraşului Gaza.

„Când lupţi într-o zonă urbană deschisă, ameninţarea poate veni de la o fereastră, o uşă, un tunel, de oriunde”, spune el. „Să lupţi într-o zonă urbană este un dezastru, cel mai extrem pe care ţi-l poţi imagina”.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri12.08
07:10 Hobbitul: O calatorie neasteptata
09:50 Nancy Drew si scara ascunsa
11:15 Toti spun: Te iubesc!
12:50 Obsesie misterioasa
14:15 Planeta Maimutelor: Revolutie
16:20 Yes Man - Un cuvant poate schimba totul
18:00 Downton Abbey: O noua era
20:00 Nemilos
21:30 Ziua Z: Apocalipsa
23:20 Lumea e a ta
01:15 Marturiseste Fletch!
02:50 S-a nascut o stea
05:00 Legea sangelui
Ultimele știri
john goodman
John Goodman, de nerecunoscut la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a uimit pe fani

John Goodman și-a surprins fanii cu cea mai recentă apariție publică. Actorul în vârstă de 74 de ani, cunoscut din serialul "Roseanne" și...

jennifer aniston si jim curtis
Jennifer Aniston, îngrijorată că istoria s-ar putea repeta în relația cu Jim Curtis. Decizia iubitului ei ar fi dat-o peste cap

Jennifer Aniston ar trece printr-un moment de incertitudine în relația cu iubitul ei, Jim Curtis, după ce acesta ar fi luat o decizie...

"The Odyssey" - Photocall
De ce a fost concediată Samantha Morton din „Her”. Actrița rupe tăcerea despre momentul în care a fost înlocuită cu Scarlett Johansson

Samantha Morton, actrița care a cucerit publicul cu interpretarea din „Odiseea”, a vorbit despre unul dintre cele mai dificile momente din...

Partenerii noștri
john goodman
John Goodman, de nerecunoscut la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a uimit pe fani

John Goodman și-a surprins fanii cu cea mai recentă apariție publică. Actorul în vârstă de 74 de...

Filmnow.ro
Knox Jolie, apariție spectaculoasă pe străzile din Los Angeles. Fiul lui Brad Pitt și-a reinventat complet imaginea
Knox Jolie, apariție spectaculoasă pe străzile din Los Angeles. Fiul lui Brad Pitt și-a reinventat complet imaginea

Knox Jolie, apariție spectaculoasă pe străzile din Los Angeles. Fiul lui Brad Pitt și-a reinventat...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest obicei alimentar
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest obicei...

Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii...

Digi-World.tv
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat”
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a cunoscut cu...

Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni...

ProFM.ro
David Popovici i-a dat ”peste nas”, dar rusul Kornev a continuat aroganțele: ”Mi-am zis asta”. Ce a spus românul despre el
David Popovici i-a dat ”peste nas”, dar rusul Kornev a continuat aroganțele: ”Mi-am zis asta”. Ce a spus românul despre...

”L-am văzut pe înotătorul român. Asta avea să-mi fie suficient” / ”Ar fi o greșeală din partea mea...

DigiSport.ro
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați să o ajutați”
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați să o...

O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu...

Digi-AnimalWorld.tv
Erupția vulcanului Etna dă peste cap vacanțele în Sicilia. Ce trebuie să facă turiștii care au zboruri rezervate
Erupția vulcanului Etna dă peste cap vacanțele în Sicilia. Ce trebuie să facă turiștii care au zboruri rezervate

Erupția vulcanului Etna dă peste cap vacanțele în Sicilia. Ce trebuie să facă turiștii care au...

Digi-Life.tv
Brad Pitt, privire spre trecut: „Doamne, de-aș putea să mă întorc la 50 de ani!”
Brad Pitt, privire spre trecut: „Doamne, de-aș putea să mă întorc la 50 de ani!”

Brad Pitt, privire spre trecut: „Doamne, de-aș putea să mă întorc la 50 de ani!”

DigiFM.ro