Descarcă aplicația DIGI TV
"The Family" World Premiere - Red Carpet Vincent Pastore. Getty Images

Doliu în lumea filmului: Vincent Pastore, actorul din „The Sopranos” și „Goodfellas”, a murit la vârsta de 80 de ani

Vincent Pastore, celebru mai ales pentru portretizarea lui Salvatore Bonpensiero în serialul „Clanul Soprano” (The Sopranos), a murit la vârsta de 80 de ani, scrie Associated Press.

Bob McGowan, care i-a fost impresar lui Pastore încă din perioada în care acesta juca în ”Clanul Soprano”, a declarat pentru AP că a aflat despre decesul său sâmbătă, de la actorul Vincent Curatola, transmite News.ro.

El a precizat că Pastore a fost găsit în locuinţa sa din City Island, New York, după ce nu mai dăduse niciun semn de viaţă timp de câteva zile. McGowan a menţionat că încercase să ia legătura cu Pastore în legătură cu o posibilă oportunitate profesională.

„Era cel mai loial client şi se implica mereu în acţiuni caritabile”, a spus McGowan, „şi era genul de om care ajuta pe oricine, ceea ce este o raritate în domeniul meu”.

„Vinny a fost unul dintre cei mai buni şi mai generoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată”

Robert Attermann l-a reprezentat pe Pastore timp de peste 30 de ani, inclusiv înainte de perioada „Clanul Soprano”.

Deşi Pastore va rămâne în memoria publicului drept „Big Pussy”, el a fost mult mai mult decât atât, a afirmat Attermann într-un mesaj transmis AP.

„Vinny a fost unul dintre cei mai buni şi mai generoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată”, a spus Attermann. „Îi trata pe toţi cu căldură şi respect, fără a refuza vreodată un fan care îşi dorea o fotografie sau un autograf. Aprecia sincer oamenii care îl susţineau şi îi făcea mereu să se simtă preţuiţi”, a adăugat el.

Attermann a adăugat că Pastore iubea meseria de actor şi era pasionat de arta sa, încurajându-i totodată pe tinerii actori şi „făcându-şi timp să le ofere îndrumare şi sprijin ori de câte ori putea”.

Michael Imperioli, prieten şi colaborator de lungă durată, a scris pe Instagram că avea senzaţia că îl cunoştea pe Pastore dintotdeauna.

„Am lucrat mult împreună şi am călătorit prin toată lumea – în SUA, Italia şi Australia. Am avut parte de multe momente frumoase şi de multe hohote de râs”, a spus Imperioli. „Vinny a fost un frate cu suflet bun, care ţinea enorm la familia şi prietenii săi. Îi voi simţi mereu lipsa”, a arătat el.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro