Descarcă aplicația DIGI TV
Denzel Washington Denzel Washington / Foto: Profimedia

Denzel Washington, despre trecutul îmbibat în alcool: "Am făcut mult rău corpului". Obișnuia să bea două sticle de vin zilnic 

De 10 ani, Denzel Washington se poate mândri cu performanța că nu a mai pus în gură picătură de alcool. E "curat", după ce o perioadă îndelungată a consumat și droguri, și alcool: "Am făcut mult rău corpului", spune el acum.

Interpretul lui Macrinus din recent lansatul "Gladiator 2" a povestit despre viciile sale din trecut. Vinul, despre care spune că este foarte "înșelător", era băutura lui preferată. La 60 de ani renunța la alcool, iar luna viitoare împlinește 70 de ani, așa că de un deceniu a rămas fidel scopului de a nu mai bea deloc.

Citește și: Scena din „Gladiator 2”, tăiată la montaj. Denzel Washington: „Cred că nu erau încă pregătiţi pentru asta”

Denzel Washington e pe coperta revistei Esquire, iar în paginile ei a vorbit despre viciile din trecut. "Vinul este foarte înșelător. E foarte lent. Nu e ca și cum (te îmbeți), bam, dintr-odată. N-am ajuns să mă droghez cu heroină sau cu cocaină. Nu cu droguri grele. Am folosit droguri (canabis) la fel ca alții, dar nu am fost dependent. La fel a fost cu alcoolul. Aveam această versiune idealizată despre degustările de vin și toate acestea - ceea ce a și fost la început. Și e un lucru foarte subtil. Beam doar ce era mai bun", a povestit el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Experiența se vede. Denzel Washington a intrat rapid în pielea personajului său din Gladiatorul II: “Mi-am pus costumul și am început”

Denzel Washington obișnuia să bea câte două sticle de vin în fiecare zi. Pe platourile de filmare se abținea

Când a ajuns să aibă o casă imensă, cu o pivniță cu mii de sticle de vin, "am învățat să beau ce e mai bun. Beam vinuri din '61 sau '82 și ce mai aveam. Vinul era specialitatea mea și ajunsesem să beau sticle de 4.000 de dolari doar pentru că asta mai rămăsese". 15 ani a fost prins în mrejele alcoolului.

Comanda și vinuri de la un butic din Los Angeles, câte două sticle pe zi. Când soția lui, Pauletta, cu care e căsătorit de peste 40 de ani, l-a întrebat de ce făcea asta, Washington i-a spus: "Dacă aș comanda mai mult, voi bea mai mult. Așa că am rămas la două sticle și, de-a lungul unei zile, le beam pe amândouă".

"Nu am băut niciodată când lucram sau mă pregăteam pentru asta. Dar, după multe luni de filmări, bang, trei luni de vin. Apoi din nou la lucru", a continuat Denzel.

Citește și: Denzel Washington, actorul care l-a confruntat pe Sean „Diddy” Combs. S-a aflat ce s-a întâmplat la o petrecere după 20 de ani

În 2012 a lucrat la drama "Flight", în care a interpretat un pilot alcoolic de avion. Nu a băut deloc în acea perioadă. "Dar sunt sigur că am făcut-o imediat ce am terminat filmările. Atunci eram aproape de sfârșitul perioadei în care beam, dar știam foarte bine cum e să te trezești și să te uiți în jur fără să știi ce s-a întâmplat".

"Am făcut mult rău corpului. Vom vedea ce va fi. Sunt curat acum. Lucrurile se deschid pentru mine acum, cum ar fi faptul că fac 70 de ani. E real. Și e în regulă. Acesta este ultimul capitol - dacă mai am încă 30 de ani, ce vreau să fac? Mama a trăit până la 97 de ani. Fac tot ce pot mai bine", a încheiat starul.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți10.11
06:20 The Silent Hour: Martor fara glas
07:55 Bomba zilei
09:30 Reteaua Miraculoasa
11:00 Rocky Balboa
12:40 Chemarea Venetiei
14:15 Ultimul razboinic al aerului
15:50 Marita-te cu mine
17:40 Baieti rai 2
20:00 Razboi in bucatarie
21:55 Resident Evil: Rasplata
23:20 Trafic mortal
01:15 Fuga
03:10 Secrete oficiale
04:55 Mob Land
Ultimele știri
2026 LACMA Art+Film Gala
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua ochii de la ea

Strălucitoare și statuară. Salma Hayek Pinault și soțul ei, François-Henri Pinault, s-au bucurat de o seară romantică, plină de glamour, în...

Tibet House US Art of Freedom Gala 2026
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor

Michael Douglas și doi dintre copiii săi, Dylan (26 de ani) și Carys (23 de ani), au participat recent la gala „Art of Freedom” din New...

GODZILLA MINUS ZERO 2026 de Takashi Yamazaki Prod DB © Robot Communications - Toho Studios - Toho science fiction; sci-fi; creature; monstre; monster
Debut record pentru „Godzilla Minus Zero” la box office-ul nord american. „The Cat in the Hat” doar locul 2

„Godzilla Minus Zero” este pe primul loc în box office-ul nord-american, cu 31,6 milioane de dolari din 3.254 de săli de cinema, un debut...

Partenerii noștri
2026 LACMA Art+Film Gala
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua ochii de la ea

Strălucitoare și statuară. Salma Hayek Pinault și soțul ei, François-Henri Pinault, s-au bucurat de...

Filmnow.ro
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau...

A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte...

Digi-World.tv
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau...

Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil...

ProFM.ro
"De-a dreptul șocant": Ionuț Radu, comunicat fără precedent după ce a fost acuzat că a refuzat naționala!
"De-a dreptul șocant": Ionuț Radu, comunicat fără precedent după ce a fost acuzat că a refuzat naționala!

Situație tensionată la naționala României.

DigiSport.ro
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”

Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența

Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența

Digi-Life.tv
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut școală, sunt acreditat"
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut...

Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o...

DigiFM.ro