Descarcă aplicația DIGI TV
Behind,The,Scenes,Of,Movie,Shooting,Or,Video,Production,And Camera de luat vederi, filme, filmări

Decizie inedită. Filmările celui de-al doilea sezon al serialului „Stăpânul Inelelor” nu vor mai avea loc în Noua Zeelandă

Filmările celui de-al doilea sezon al serialului „Stăpânul Inelelor” (The Lord of the Rings) vor fi transferate din Noua Zeelandă, unde continuă lucrările de producţie, în Marea Britanie, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Amazon a anunțat că decizia se bazează pe strategia sa de a extinde şi consolida producţiile sale pe pământ britanic, unde vor începe filmările la începutul anului 2022.

Decizia Amazon, care potrivit datelor oficiale folosea serviciile a peste 1.200 de angajaţi în Noua Zeelandă, a fost luată spre surprinderea guvernului Jacinda Ardern, care oferise un stimulent financiar suplimentar gigantului IT în cadrul ajutoarelor guvernamentale menite să atragă producţii străine, mai arată Agerpres.

„Nu regretăm faptul că am acordat acestei producţii cele mai bune opţiuni de sprijin din partea guvernului nostru. Cu toate acestea, suntem dezamăgiţi de industria cinematografică locală”, a declarat ministrul neo-zeelandez pentru dezvoltare economică regională, Stuart Nash.

Este pentru prima dată când filmările la povestirile inspirate din romanele scriitorului britanic lui J. R. R. Tolkien, care au fost ecranizate de Peter Jackson în trilogiile sale „Stăpânul Inelelor” şi „Hobbitul”, nu vor mai avea drept scenariu peisajele neo-zeelandeze.

Primul sezon al serialului realizat de Amazon și produs de realizatorul spaniol J.A. Bayona va avea premiera în 240 de ţări, pe 2 septembrie 2022. 

HUGH JACKMAN, DISPERAT SĂ JOACE ÎN CEL MAI NOU LUNGMETRAJ AL SĂU: E UNIC, E DIFERIT, NU AM MAI FILMAT AȘA CEVA

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

luni02.03
marți03.03
miercuri04.03
joi05.03
vineri06.03
sâmbătă07.03
duminică08.03
06:05 Culoarea purpurie
08:20 Jocuri la nivel inalt
10:25 Femeia Fantastica 1984
12:50 Noroc in dragoste
14:15 Maria
16:10 Nikki si Nora in actiune
20:00 Godzilla
21:55 Mascul necrutator
23:55 Daddio
01:15 Lorzii crimei
02:50 Anihilare
04:40 Joc periculos
06:40 Maria
11:00 Revelatia
12:50 Rocky
14:45 Haos la Versailles
16:40 Ape periculoase
18:20 Planeta Maimutelor: Invazia
20:00 Jasmine e trista
21:35 intoarcerea
23:35 Taxi 5
00:05 Orasul Owl
01:35 Trei panouri in afara orasului Ebbing Missouri
03:25 Supravietuitorii
05:10 Exceptia
06:10 12 orfani fantastici
08:05 Jasmine e trista
09:40 Armageddon - Sfarsitul lumii?
12:05 Stapanul inelelor: Fratia inelului
14:55 Cavalerii Shaolin
16:45 Regele Arthur
18:25 Dragoste cu preaviz
20:00 Gladiatorul
22:30 Labirintul mintii
01:20 Blade
03:15 Illang: Brigada lupilor
05:30 Toate numele lui Dumnezeu
06:55 Gladiatorul
09:25 Regele Arthur
11:05 Cancelaria profesorilor
12:40 Geostorm: Pericol Global
14:25 Un cal de vis
16:15 Vanatorii de fantome: Mostenirea
18:15 Orasul pierdut
20:00 Bernadette
21:35 Fundamentalistul
23:35 Sfarsitul lumii
01:15 Schimb de dame
02:50 Iubindu-l pe Pablo urandu-l pe Escobar
04:45 300 - Eroii de la Termopile
07:10 Vanatorii de fantome: Mostenirea
09:10 Bernadette
10:45 Sa fie razboi!
12:25 Raport special
14:45 Stan si Ollie
16:20 Simone
18:10 Wonka
20:00 Marita-te cu mine
21:45 Greu de pensionat 2
23:30 Jocul regal
01:35 Curierul
03:05 Va curge sange
05:35 Pokemon Detectiv Pikachu
06:35 Martor la crima
08:00 Marita-te cu mine
09:45 Garfield
11:25 Greu de pensionat 2
13:10 O noua poveste de Craciun
14:50 Echipa de soc
16:40 Puppy Love
18:25 Pokemon Detectiv Pikachu
20:00 Dna. Harris cucereste Parisul
21:55 Pasari de prada si fantastica Harley Quinn
23:40 Criza
00:40 Politistul din Beverly Hills II
02:20 Ophelia
04:05 Coarne
07:15 Pasari de prada si fantastica Harley Quinn
09:00 Ucenicul Tigrului
10:25 Dna. Harris cucereste Parisul
12:20 Masca lui Zorro
14:30 Baieti rai 2
16:50 Calatoria catre Bethlehem
18:25 Juliet Naked
20:00 Furiosa: Saga Mad Max
22:25 Stillwater
01:35 Seberg
03:15 Luna
04:50 Terapie de cuplu

Ultimele știri

Teyana Taylor (6)
Teyana Taylor, într-o rochie mulată ca o a doua piele, cu o iluzie optică îndrăzneață. Momentele cu fiica ei au făcut deliciul tuturor

Teyana Taylor a adus eleganța, atitudinea de femeie puternică și o doză serioasă de emoție pe covorul roșu al galei Actor Awards 2026 (SAG...

"Scream 7" - Global Premiere
„Scream 7”, debut în fruntea box office-ului nord-american. Top 10 filme cu cele mai mari încasări în weekend

Filmul slasher „Scream 7” al Paramount Pictures şi Spyglass Media Group a urcat pe primul loc la box office-ul nord-american, cu încasări...

Mission: Impossible - The Final Reckoning (2025)
Ving Rhames dezvăluie lecția care l-a ținut în top la Hollywood. Ce l-a învățat Tom Cruise pe platourile „Mission: Impossible”

Pe lângă cascadorii care sfidează moartea și explozii spectaculoase, Ving Rhames, care a jucat în toate filmele francizei „Mission...

Partenerii noștri

Teyana Taylor (6)
Teyana Taylor, într-o rochie mulată ca o a doua piele...
Filmnow.ro
"Scream 7" - Global Premiere
„Scream 7”, debut în fruntea box office-ului...
Filmnow.ro
Mission: Impossible - The Final Reckoning (2025)
Ving Rhames dezvăluie lecția care l-a ținut în top la...
Filmnow.ro
Zendaya și Tom Holland
Zendaya și Tom Holland s-au căsătorit. Un apropiat a...
Filmnow.ro
32nd Annual Actor Awards - Press Room
Câştigători Actor Awards (SAG Awards). Filmul...
Filmnow.ro
Chet Hanks/ Profimedia
Fiul lui Tom Hanks este blocat în Columbia fără...
Filmnow.ro
Bobby J. Brown/ Foto: X
Doliu în distribuția „The Wire”. Actorul Bobby J...
Filmnow.ro
maddox jolie (1)
O nouă lovitură pentru Brad Pitt. Fiul lui cel mare a...
Filmnow.ro
Lily Collins în filmul „To The Bone”/ Profimedia
Lily Collins, despre lupta cu tulburările alimentare...
Filmnow.ro