Descarcă aplicația DIGI TV
Al Pacino Al Pacino, la premiera "House of Gucci" / Foto: Profimedia

De ce a refuzat Al Pacino să joace în „Star Wars”: „Nu am înțeles nimic!” Rolul care i-a fost propus a ajuns la Harrison Ford

Al Pacino, actorul în vârstă de 84 de ani, a dezvăluit care a fost motivul pentru care a refuzat un rol în „Star Wars”, după succesul răsunător pe care l-a avut cu „The Godfather”.

În cartea de memorii pe care a lansat-o de curând - Sunny Boy -, actorul a dezvăluit care a fost motivul pentru care a ales să refuze rolul lui Han Solo, care a ajuns să fie interpretat de Harrison Ford.

Citește și: Al Pacino, despre motivul real pentru care a acceptat să joace în Godfather III: "Eram falit. Alegerea nu putea fi mai simplă"

„`Nașul` m-a urmărit peste tot pe unde am fost și a eclipsat tot ce am făcut. Am fost jenat de asta, dar lumea nu-mi permitea asta. Am fost absolut uluit de toată agitația. După 'Nașul', mi-ar fi permis să joc orice rol. Mi-au oferit rolul lui Han Solo în `Star Wars`”, a scris el.

Pentru că nu știa ce să facă, actorul a mărturisit că a stat de vorbă cu antrenorul său, Charlie, pentru a decide dacă să accepte sau nu acel rol.

Citește și: Al Pacino și-a pierdut de două ori averea, în ciuda faptului că avea o carieră înfloritoare: „Nu am înțeles cum funcționează banii”

„Am citit `Star Wars`. I-am dat scenariul lui Charlie. I-am spus: `Charlie, nu nimic din asta1` M-a sunat înapoi și mi-a spus `Nici eu`. Așa că nu am acceptat rolul”, a spus el.

Al Pacino a dezvăluit și ce rol a acceptat pentru bani 

În cartea lui de memorii, "Sonny Boy", Al Pacino a dezvăluit, printre altele, și motivul obiectiv pentru care a acceptat să joace în criticatul "The Godfather: Part III".

"Eram falit. Alegerea nu putea fi mai simplă", a scris Pacino în volumul autobiografic. Al treilea film din franciza regizată de Francis Ford Coppola e considerat cel mai slab din serie. Lansată în 25 decembrie 1990, pelicula completează povestea lui Michael Corleone, interpretat de Al Pacino. 

Citește și: Al Pacino s-a simțit „ușurat” când și-a luxat glezna pe platoul de filmare al peliculei „The Godfather”: „Știam că o să fiu concediat”

Acum în vârstă de 84 de ani, actorul a vorbit despre decizia de a relua rolul lui Corleone în a doua parte din "Nașul", în 1974: "M-am chinuit să iau decizia și m-am îndoit constant". În schimb, la al treilea film, lansat 16 ani mai târziu, nu a fost la fel: "Alegerea nu putea fi mai simplă. Eram falit, Francis (Ford Coppola) era falit. Amândoi aveam nevoie să ne câștigăm pâinea".

Realizat cu un buget de 54 de milioane de dolari, „Nașul: Partea III” a încasat 136,9 milioane de dolari în cinematografele din întreaga lume. Pacino a fost plătit cu 8 milioane de dolari pentru film, plus 50.000 de dolari pe zi, pentru aproape o săptămână, pentru a trage din nou unele cadre.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni19.10
06:15 Lumea e a ta
07:50 Gemini: Conspiratia
09:40 Detectiv in pasi de dans: Tangoul mortii
11:05 Razboinicul Vanator si Craiasa Zapezii
12:55 Blind Date
14:25 Baieti rai 2
16:45 Robin Hood: Barbati in izmene
18:25 Chemarea Venetiei
20:00 Indiana Jones si ultima cruciada
22:00 Voyeurii
23:50 Nemilos
00:50 Bill
02:20 Ziua Z: Apocalipsa
04:10 Terapie de cuplu
05:40 Nu e loc de iertare
Ultimele știri
Steve Buscemi Will Patton Bruce Willis Michael Duncan Ben Affleck And Owen Wilson
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la „Armageddon”: Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din lume

Ben Affleck a împărtășit cele două sfaturi pe care Bruce Willis i le-a dat la începutul carierei, unul dintre ele dovedindu-se a fi total...

Netflix's "Black Rabbit" New York Premiere
Jude Law va fi Bill Shankly, legenda lui Liverpool, într-un serial scris de Jack Thorne

Jude Law, suporter al echipei Tottenham, îl va interpreta pe Bill Shankly, fostul antrenor emblematic al echipei Liverpool, într-un serial...

Upcoming new film dcoumentary ‘You Can See Everything’
„You Can See Everything”, încasări uriașe din puține săli de cinema. Cel mai profitabil debut al unui documentar din ultimii 20 de ani

„You Can See Everything” a realizat o adevărată performanţă la box-office, devenind unul dintre acele rare documentare care nu trebuie...

Partenerii noștri
Steve Buscemi Will Patton Bruce Willis Michael Duncan Ben Affleck And Owen Wilson
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la „Armageddon”: Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din...

Ben Affleck a împărtășit cele două sfaturi pe care Bruce Willis i le-a dat la începutul carierei...

Filmnow.ro
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate
4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii nerezolvate

4 zodii primesc un semnal de alarmă de la astre. Decizii importante, discuții dificile și datorii...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus

Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră...

Digi-World.tv
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat"
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să...

Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe...

ProFM.ro
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu
Nicolae Mitea a ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună și a spus totul despre Andreea Tonciu

Nicolae Mitea (41 de ani) a avut o relație de lungă durată cu Andreea Tonciu (40 de ani), iar...

DigiSport.ro
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă
Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit doar o oră de acasă

Un cățel a devenit viral după ce și-a revăzut stăpânul. Cum a reacționat după ce acesta a lipsit...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă

Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține...

Digi-Life.tv
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică

Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre...

DigiFM.ro