Descarcă aplicația DIGI TV
NCIS (Season 17) - filmstill David McCallum în rolul Dr. Donald "Ducky" Mallard. NCIS. Profimedia

David McCallum, cunoscut din serialul „NCIS”, a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul britanic David McCallum, care a interpretat timp de 20 de sezoane rolul medicului legist "Ducky" din serialul "NCIS", a murit la vârsta de 90 de ani, au anunţat luni publicații americane, informează AFP.

Cel care a intrat în atenţia publicului în anii '60 în rolul fermecătorului agent secret Illya Kuryakin din serialul "The Man from U.N.C.L.E.", a decedat luni, înconjurat de familia sa, într-un spital din New York, a relatat CBS.

"A fost cel mai bun, cel mai cool, cel mai răbdător şi mai iubitor tată", a declarat fiul său Peter, potrivit postului de televiziune.

"Era fascinat de ştiinţă şi de cultură şi a transformat aceste pasiuni în cunoştinţe", a adăugat el, precizând că tatăl său ar fi fost chiar capabil să efectueze o autopsie "pe baza deceniilor de cercetare pentru rolul său din NCIS".

În timp ce studia la prestigioasa Royal Academy of Dramatic Arts din Londra, McCallum a avut una dintre primele sale apariţii cinematografice, în 1963, în "The Great Escape", cu Steve McQueen în rolul principal.

Dar când a fost distribuit anul următor în rolul enigmaticului agent secret sovietic Illya Kuryakin în "The Man from U.N.C.L.E.", cariera sa a luat cu adevărat avânt.

Serialul a durat doar patru ani, însă personajul pe care l-a interpretat l-a urmat toată viaţa.

"Au trecut mai bine de 30 de ani, dar nu reuşesc să scap de el", declara actorul pentru New York Times în 1998.

Începând din 2003, McCallum l-a interpretat pe Donald "Ducky" Mallard, medic legist în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Marinei SUA, NCIS, în serialul cu acelaşi nume. Un veritabil succes, serialul a fost urmărit de milioane de telespectatori din Statele Unite şi din întreaga lume şi a continuat să fie difuzat la televiziunea americană pe parcursul celor 20 de sezoane ale sale.

Cu papioanele sale caracteristice, McCallum avea să apară în toate episoadele primelor 15 sezoane, cu excepţia unuia, înainte de a avea apariţii mai sporadice începând cu sezonul 16.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
joi01.10
06:35 Uncharted
08:25 Rocky
10:20 Viespea verde
12:10 Prinde-ma! Daca poti!
16:20 Bridget Jones insarcinata
18:15 Contratimp
20:00 Tata e numai unul 2
21:35 12 ani de sclavie
23:45 The Purge. Noaptea judecatii
01:45 Femeile din cortul rosu
03:10 Receptionerul
04:40 Efectul Paradox
Ultimele știri
will reeve (1)
Fiul lui Christopher Reeve, diagnosticat cu o formă rară și agresivă de cancer la 34 de ani. Semnul observat la duș

Will Reeve, fiul regretatului Christopher Reeve, a dezvăluit că a trecut în ultimele luni prin propria luptă cu o boală gravă. În vârstă de...

BROOKLYN BLUES - DAS GESETZ DER GOSSE
Actorul care l-a ajutat pe Sylvester Stallone la sosirea în Hollywood: „Henry Winkler a fost ca o mană cerească”

Sylvester Stallone a trecut printr-un început dificil la Hollywood, dar a avut un prieten gata să-l ajute la nevoie. Henry Winkler a apărut...

Once Upon a Time in Venice (2017) - filmstill
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl iubesc atât de mult”

John Goodman are doar cuvinte de laudă la adresa lui Bruce Willis. Starul din „Die Hard” a avut grijă de actorul din „Roseanne” la...

Partenerii noștri
„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel
„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel

„Un pilot l-a înjunghiat pe altul”. Bătaie între piloți într-un avion care se îndrepta spre Israel

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară
3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară

3 zodii atrag bani și succes în octombrie 2026. Venus le schimbă situația financiară

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921

A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o...

Digi-World.tv
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct la radio
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct la radio

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu...

ProFM.ro
S-a aflat adevărul: ”Cuvintele care l-au făcut pe Cristiano Ronaldo să plece de la echipa națională”
S-a aflat adevărul: ”Cuvintele care l-au făcut pe Cristiano Ronaldo să plece de la echipa națională”

Cristiano Ronaldo (41 de ani) a părăsit cantonamentul echipei naționale a Portugaliei, cu o zi...

DigiSport.ro
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu meritați să aveți animale”
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu meritați să...

Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl cunosc
Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl cunosc

Ce se întâmplă cu intestinele tale dacă mănânci banane în fiecare zi. Efectul pe care puțini îl...

Digi-Life.tv
Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi s-au plătit impozitele”
Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi s-au plătit...

Ce pensie primește Ioan Andone de la statul român, în 2026. Fostul fotbalist: „Mi s-a spus că nu mi...

DigiFM.ro