Descarcă aplicația DIGI TV
"Highest 2 Lowest" Red Carpet - The 78th Annual Cannes Film Festival Dakota Johnson. Getty Images

Dakota Johnson nu mai tolerează platourile de filmare „toxice”: Îmi place o dezbatere sănătoasă. Dar nu este o luptă, e o colaborare

Dakota Johnson nu se sfiește să-și spună părerea, indiferent pe cine ar putea deranja la Hollywood. Într-un interviu recent, actrița din franciza „Fifty Shades of Grey” și-a exprimat clar poziția cu privire la mediile de lucru „toxice”, subliniind ca va evita astfel de platouri de filmare în viitor, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a ales să-și deschidă propria companie de producție. 

Invitată la Festivalul de Film de la Karlovy Vary din Cehia, unde a și fost onorată cu un trofeu, Dakota Johnson a acordat o serie de declarații celor de la Variety și a vorbit despre cum rolul ei ca producător i-a oferit o nouă putere și o nouă misiune de a promova medii sănătoase, bazate pe colaborare, în spatele camerei, arată Cinemablend.

„Dacă nu există o colaborare sănătoasă, atunci nu este o potrivire bună. Și chiar nu vom putea avansa. Nu mai pot pierde timpul pe platouri de filmare toxice sau în situații care nu sunt distractive, sănătoase și care nu-ți aduc împliniri. Acesta este unul dintre avantajele [producției], pentru că am ocazia să aduc oameni uimitori împreună și să creez ceva”, a explicat ea.

De pe iaht, pe covorul roșu. Dakota Johnson, șarm și eleganță la Festivalul Karlovy Vary. Publicul a primit-o cu ovații

Pentru fondatoarea „TeaTime Pictures”, care a abordat roluri atât de diferite, limitele țin mai mult de libertatea creativă decât de confortul personal: „Nu vreau să mă confrunt cu oameni care nu sunt dispuși să colaboreze. Apoi sunt lucrurile evidente. Cu toții știm deja ce este un platou de filmare toxic. Suntem artiști, așa că e loc pentru personalități expansive și lucrăm cu emoții. Îmi place un schimb de idei sănătos pe un platou de filmare și cred, de asemenea, că cea mai bună idee câștigă. Nu este o luptă. Nu este o cursă. Este o colaborare”.

Dakota Johnson, val de critici despre industria de la Hollywood: „Totul e un haos!” Artista, revoltată de lipsa de creativitate

Debut regizoral pentru Dakota Johnson

Dakota a mai dezvăluit că lucrează în prezent la primul ei lungmetraj ca regizoare, un proiect personal, special, pe care îl abordează alături de Vanessa Burghardt, colega ei din „Cha Cha Real Smooth”. Johnson a mărturisit că nu s-a simțit pregătită să regizeze până la această colaborare care i-a dat impulsul de care avea nevoie: „Cred că acum, fiind în poziția de a produce, de a-mi dezvolta propriile filme, pot alege toți oamenii care sunt în ele, iar asta face o diferență enormă”.

La ce roluri visează Dakota Johnson

În ceea ce privește actoria, Johnson a încheiat recent filmările la Verity, adaptarea cinematografică după romanul lui Colleen Hoover. 

Dakota Johnson va putea fi văzută curând în două comedii romantice: „Materialists” și „Splitsville”.

În plus, are două mari dorințe, după cum le-a mărturisit celor de la Variety: să joace rolul unei „psihopate” și să conducă un film de acțiune. 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"
Gigi Becali, reacție fără menajamente în scandalul Daniel Pancu - familia Șucu: "La revedere!"

O dispută de la distanță s-a creat între Daniel Pancu (49 de ani) și Diana Șucu (51 de ani), după...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro