Descarcă aplicația DIGI TV
dakota, denzel "Man on Fire" Dakota Fanning, Denzel Washington 2. Profimedia

Dakota Fanning și Denzel Washington vor juca în „The Equalizer 3”, la aproape două decenii de la „Man On Fire”. Cum s-au distrat cei doi la ședința foto de pe Coasta Amalfi

Dakota Fanning și Denzel Washington s-au reîntâlnit săptămâna aceasta la ședința foto pentru „The Equalizer 3”, pe Coasta Amalfi, la 18 ani după ce au jucat împreună în filmul de succes „Man On Fire”.

Dakota, acum în vârstă de 28 de ani, a cucerit pe toată lumea cu zâmbetul ei carismatic, alături de colegul ei, pozând pe treptele pitorești din orașul italian Atrani, la aproape două decenii după ce a jucat rolul Lupita, o puștoaică de nouă ani, victima unei răpiri.

Lor li s-au alăturat actrița Gaia Scodellaro, a cărei prezență în „The Equalizer 3” a fost anunțată public săptămâna trecută de către Deadline, și regizorul Antoine Fuqua.

"The Equalizer 3" Photocall
Antoine Fuqua, Dakota Fanning, Denzel Washington, Gaia Scodellaro, la ședința foto pentru "The Equalizer 3", în Atrani, pe Coasta Amalfi. Getty Images

Pe Antoine și Denzel (67 de ani) îi leagă o lungă colaborare profesională, începând cu apreciata dramă polițistă din 2001 „Training Day”. Cei doi sunt în franciza Equalizer încă de la primul film, lansat în 2014. Dakota se alătură însă acestei serii pentru prima dată. 

Antoine Fuqua a povestit în timpul podcastului „The Beard And The Bald” cum s-a hotărât împreună cu Denzel să o aducă pe Dakota în distribuția acestui nou lungmetraj.

Cei doi vorbeau la telefon despre „Man On Fire ”și regretatul regizor Tony Scott, când conversația s-a îndreptat către Dakota, iar Antoine a întrebat: „Câți ani are Dakota acum?”, moment în care el și Denzel și-au dat seama că are vârsta potrivită pentru un rol în The Equalizer 3, ceea ce l-a determinat pe cineast să spună: „Ar fi tare să o aduc înapoi!”.

Antoine a avut apoi numai cuvinte de laudă la adresa simpaticei Dakota, spunând că „a iubit-o” din prima clipă când a întâlnit-o, adăugând că este o persoană „incredibilă”.

Pe filmnow.ro:

Ralph Macchio, adevărul despre motivul pentru care a refuzat să colaboreze cu Will Smith la remake-ul Karate Kid

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
joi05.11
06:00 Mustang
07:35 Cod Rosu la Casa Alba
09:25 Fotbal & nebunii
10:55 Contratimp
12:40 BlackBerry
14:35 Happy FeetMumble cel mai tare dansator
16:15 Godzilla
18:10 Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute
20:00 Camera de alaturi
21:50 Campania
23:15 Liga umbrelor
00:55 Razbunare
02:40 Mascarada
04:50 Ziua Z: Apocalipsa
Ultimele știri
Zendaya / Profimedia
Zendaya, la limita rezistenței pe platourile „Dune 3”. Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor în deșert: „Fizic nu puteam”

Zendaya a dezvăluit care a fost cea mai dificilă parte a filmărilor pentru „Dune: Part Three”, ultimul capitol al celebrei trilogii SF...

marisa, liam
Marisa Tomei, cucerită total de Liam Neeson la filmările pentru „Mongoose”: Îl admiram de atâția ani

Marisa Tomei și-a împărtășit admirația pentru Liam Neeson, într-un interviu acordat revistei People. Actrița a mărturisit că a fost atât de...

"Wild Horse Nine" New York Special Screening
„Wild Horse Nine”, distribuţie remarcabilă într-un decor neobişnuit. John Malkovich, Sam Rockwell, Steve Buscemi și un regizor de Oscar

Martin McDonagh, regizor premiat cu Oscar, cunoscut pentru filmele „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” şi „The Banshees of...

Partenerii noștri
Zendaya / Profimedia
Zendaya, la limita rezistenței pe platourile „Dune 3”. Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor în deșert: „Fizic nu...

Zendaya a dezvăluit care a fost cea mai dificilă parte a filmărilor pentru „Dune: Part Three”...

Filmnow.ro
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit...

Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani

Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după...

Digi-World.tv
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian

Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a...

ProFM.ro
Scandal uriaș: revolta Europei împotriva Rusiei! Vladimir Putin: ”Este o încălcare flagrantă a legii”
Scandal uriaș: revolta Europei împotriva Rusiei! Vladimir Putin: ”Este o încălcare flagrantă a legii”

"Unele ţări continuă să aplice restricţii care sunt mai degrabă politice decât juridice".

DigiSport.ro
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de capturare
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de...

Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate

Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru...

Digi-Life.tv
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este Mihaela Pleșa, politiciana care a scris istorie în SUA
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este Mihaela Pleșa, politiciana...

Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este...

DigiFM.ro