Descarcă aplicația DIGI TV
milla Milla Jovovici. Profimedia

Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță

Milla Jovovich este una dintre cele mai admirate actrițe din lume, celebră pentru roluri precum cele din seria „Resident Evil”, dar și din „The Fifth Element”.

Milla Jovovich a împlinit 49 de ani pe 17 decembrie

Mila Jovovich s-a născut la Kiev. Și-a început cariera de manechin când avea doar 9 ani, fiind fotografiată la debutul său în modelling de unii dintre cei mai cunoscuţi fotografi ai lumii, precum Richard Avedon sau Herb Ritts.

Privirea sa de felină i-a cucerit ulterior pe marii designeri ai lumii, devenind imaginea Chanel, Christian Dior, între altele.

În cinema şi-a început cariera când avea doar 13 ani.

A fost muza şi soţia cineastului francez Luc Besson, regizorul filmului „The Fifth Element” şi „Jeanne d'Arc”, după care a jucat în seria de filme thriller-SF „Resident Evil”, sub îndrumarea celui care-i este soţ acum, Paul Anderson.

În 2020, Milla Jovovich a devenit mamă pentru a treia oară, după ce a născut o fetiţă, Osian. Actriţa de origine ucraineană, în vârstă de 49 de ani, şi soţul ei, Paul W.S. Anderson, aveau deja împreună alte două fiice: Ever Gabo, în vârstă de 17 ani, şi Dashiel Edan (9 ani).

Milla Jovovich şi regizorul britanic s-au căsătorit în 2009.

Prima ei căsnicie a fost însă la vârsta de doar 16 ani, cu actorul Shawn Andrews, în 1992, însă acel mariaj a fost anulat după două luni.

Cu regizorul Luc Besson, Milla a fost căsătorită între anii 1997-1999.

Cele mai recente imagini cu Milla Jovovich, din 2024

Aparițiile actriței Milla Jovovich în public nu sunt dese. Ultima dată ea a fost fotografiată la cea de-a 30-a aniversare a „Dazed And Confused”, la The Contemporary Austin - Jones Center, la finalului lunii septembrie, în Austin, Texas. 

Anterior, ea a mers la un eveniment în Los Angeles, California, organizat de The Alexis Project și familia Arquette.

Imagini cu Milla și copiii ei au fost surprinse de paparazzi în primăvara acestui an.

Filme cunoscute în care a jucat Milla Jovovich

În afară de filmele din franciza „Resident Evil”, Milla Jovovich a apărut în producții precum Hellboy, The Fifth Element, Return to the Blue Lagoon, Dazed and Confused, Stone și Zoolander.

În primele luni ale acestui an, s-a anunțat că Milla Jovovich şi Luke Evans vor interpreta rolurile principale într-un thriller SF de acţiune, „World Breaker”, ce va fi regizat de cineastul Brad Anderson, potrivit Variety.

Luke Evans, care s-a remarcat, printre alte producţii, în filmul "Beauty and the Beast", a interpretat anterior un rol principal în spectacolul de teatru „Backstairs Billy”, jucat pe West End la Londra. El şi Milla Jovovich au colaborat în trecut, în pelicula „The Three Musketeers”.

Cum arată Milla Jovovich când nu apare pe covorul roșu. Fotografii au susprins-o cu soțul la supermarket, nemachiată și îmbrăcată în blugi

Filmul „World Breaker” este centrat pe un tată şi fiica sa. Cu cinci ani în urmă, o ruptură produsă în ţesătura realităţii a adus în lumea noastră creaturi dintr-o dimensiune alternativă, care vor să ne distrugă. Tatăl îşi ascunde fiica pe o insulă pentru a o ţine în siguranţă, în timp ce o pregăteşte pentru supravieţuire şi pentru bătăliile care vor urma. Însă niciun loc nu este sigur.

Scenariul acestei producţii este scris de Joshua Rollins, cunoscut pentru „Infinite Storm”. Filmările vor avea loc în Irlanda de Nord.

Anul acesta, Milla Jovovich a apărut în „Breathe” , un thriller science fiction, regizat de Stefon Bristol și scris de Doug Simon. Din distribuție mai fac parte Jennifer Hudson, Quvenzhané Wallis, Common, și Sam Worthington. 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni02.11
07:00 Kate si Leopold
08:50 Majordomul
10:55 Al saptelea fiu
12:35 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
14:20 Acvila legiunii a IX-a
16:05 Agenti aproape secreti
17:50 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
20:00 Dulcele bar
21:45 Orasul intunecat
23:20 increderea in sine
01:05 Cavalerul de otel
03:00 Un copil in timp
04:30 Vanatori de recompense
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat lacrimile”
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au dat...

Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro