Descarcă aplicația DIGI TV
70th Annual BMI Pop Awards - 2022 - Red Carpet Courteney Cox și Johnny McDaid / Getty Images

Courteney Cox și Johnny McDaid s-au despărțit în secret după mai bine de 10 ani de relație. Apropiat: „Trăiau vieți separate!”

Courteney Cox, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în serialul „Friends”, s-a despărțit de partenerul ei, muzicianul Johnny McDaid, membru al trupei Snow Patrol, scrie Mail on Sunday.

Cei doi, care au avut o relație de mai bine de zece ani și erau logodiți, s-ar fi separat anul trecut în termeni amiabili, potrivit unor surse apropiate actriței.

Potrivit acestora, ruptura ar fi survenit în momentul în care cei doi au ajuns să ducă „vieți diferite”.

The BRIT Awards 2022 - Show
Courteney Cox și Johnny McDaid / Getty Images

Courteney Cox, în vârstă de 62 de ani, cunoscută de milioane de fani pentru rolul iconic al Monicăi Geller din „Friends”, celebrul sitcom al anilor ’90 , locuiește în Los Angeles, în timp ce muzicianul originar din Irlanda de Nord, Johnny McDaid, de 49 de ani, s-ar fi stabilit la Londra. Deși în trecut își împărțeau timpul între Statele Unite și Marea Britanie, distanța și programele încărcate ar fi contribuit la separare.

Citește și: Coco, fiica lui Courteney Cox, la fel de cuceritoare ca mama ei. Tânăra de 18 ani a pozat în costum de baie, în vacanță pe barcă

Confirmând despărțirea, o sursă apropiată cuplului a declarat: „Johnny vorbește întotdeauna cu mare respect despre Courteney. Au avut o relație foarte profundă și au rămas extrem de amiabili. Sunt prieteni buni și țin foarte mult unul la celălalt”.

„Această despărțire nu a fost una urâtă. Pur și simplu au ajuns într-un punct în care trăiau vieți diferite”, a mai subliniat sursa respectivă, potrivit Daily Mail. 

Cox și McDaid au să iasă împreună în 2013, după ce s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, printre care și Ed Sheeran. De-a lungul timpului, McDaid a devenit unul dintre cei mai apreciați compozitori din industrie, colaborând cu artistul britanic la piese de succes precum „Shape of You”, „Photograph”, „Galway Girl”, „Bad Habits” și „Shivers”.

UCLA IoES Honors Barbra Streisand And Gisele Bundchen At The 2019 Hollywood For Science Gala
Courteney Cox și Johnny McDaid / Getty Images

Un an mai târziu, în 2014, ei au anunțat că s-au logodit, însă la sfârșitul anului 2015 s-au despărțit pentru o scurtă perioadă. În 2016, însă, s-au împăcat și au rămas împreună până recent.

Anterior, Courteney Cox a declarat în mai multe interviuri că acea pauză a fost benefică pentru relația lor, descriind-o drept un moment de „recunoștință”, în timp ce McDaid a spus la rândul său că se consideră „norocos” să fie alături de actriță.

Citește și: Courteney Cox, vacanță romantică alături de iubitul ei. Actrița de 58 de ani, filmată în costum de baie în Italia, relaxată și fără machiaj pe față

Cei doi au fost văzuți ultima dată împreună în public în august anul trecut, la o ieșire dublă în Malibu, alături de Jennifer Aniston și presupusul ei partener, Jim Curtis. De asemenea, ultima lor apariție oficială ca pereche a avut loc la US Open, în luna septembrie.

De la despărțire, atât Courteney Cox, cât și Johnny McDaid ar fi mers mai departe pe plan personal. Se pare că McDaid se află la începutul unei noi relații, iar Courteney Cox a fost văzută recent la New York alături de colegul ei din „Shining Vale”, Greg Kinnear, care a stat în apartamentul ei. Deși în serial interpretează un cuplu, cei doi au confirmat că sunt doar prieteni.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri11.11
06:45 Drumul pana la tine
08:05 Razboi in bucatarie
10:00 Ultimul razboinic al aerului
11:35 Jasmine e trista
13:10 Morbius
14:45 Ricki si the Flash
16:25 Top Gun: Maverick
18:25 Ultimele dorinte
20:00 Cod rosu la Londra
21:30 tinta legitima
23:15 Cu capul in nori
01:10 O zi perfecta
02:55 Alaturi de diavol
04:25 Lunetistul
Ultimele știri
Stacy Keach
A murit Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer. Actorul american avea 85 de ani

Actorul Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer şi romancierul Ernest Hemingway, a murit marţi, la vârsta de...

judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Partenerii noștri
Stacy Keach
A murit Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer. Actorul american avea 85 de ani

Actorul Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer şi romancierul Ernest...

Filmnow.ro
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au avut un șoc
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au...

Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel

De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă...

Digi-World.tv
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat partenera”
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat partenera”

Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a...

ProFM.ro
O fostă gimnastă a României s-a călugărit, la 25 de ani. Acum este Maica Ecaterina
O fostă gimnastă a României s-a călugărit, la 25 de ani. Acum este Maica Ecaterina

Maica Ecaterina este femeia care a renunțat la cariera sportivă pentru a-și dedica viața lui...

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa lui Nicușor Dan, după interzicerea lui Ovidiu Vanghele
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement la adresa...

"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor...

DigiFM.ro