Descarcă aplicația DIGI TV
Brendan Fraser delivers emotional Critics' Choice Awards speech, saying: "I'm shook that you woke up for me." Brendan Fraser. Critics' Choice Awards 2023. Profimedia

Câștigătorii Critics' Choice Awards 2023. Brendan Fraser, discurs în lacrimi: Dacă poți să te ridici și să mergi către lumină, se vor întâmpla lucruri bune

Premiile Critics' Choice 2023 au fost decernate duminică seara, iar filmul „Everything Everywhere All At Once” a dominat categoriile majore. Trofeul pentru cel mai bun actor a ajuns însă la Brendan Fraser, pentru interpretarea din „The Whale”, acesta învingându-i astfel pe Austin Butler – Elvis, Tom Cruise – Top Gun: Maverick, Colin Farrell – The Banshees of Inisherin, Paul Mescal – Aftersun și Bill Nighy – Living.

Brendan a ținut cel mai emoționant discurs al serii. S-a oprit adesea din vorbit pentru a-și stăpâni lacrimile, iar publicul i-a fost alături.

Cu ochii plini de lacrimi, Fraser, în vârstă de 54 de ani, a spus: „Dacă tu, un tip ca Charlie, pe care l-am jucat în acest film, dacă tu te lupți cu obezitatea sau simți că te afli într-o mare întunecată, vreau să știi că dacă ai puterea să te ridici și să mergi către lumină, se vor întâmpla lucruri bune. Mulțumesc. Noapte bună!”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pelicula „Everywhere All At Once” a obținut în total de cinci trofee. Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriță, grație interpretării din „Tár”.
„Better Call Saul” a fost marele câștigător pe partea de televiziune, cu premiul pentru cel mai bun serial dramă, dar și pentru cel mai bun actor într-un serial, acordat lui Bob Odenkirk.

Premiile Critics' Choice 2023. Film

Cel mai bun film: Everything Everywhere All at Once

Cel mai bun actor: Brendan Fraser – The Whale

Cea mai bună actriță: Cate Blanchett – Tár

Cel mai bun actor în rol secundar: Ke Huy Quan – Everything Everywhere All at Once

Cea mai bună actriță în rol secundar: Angela Bassett – Black Panther: Wakanda Forever

Cel mai bun regizor: Daniel Kwan, Daniel Scheinert – Everything Everywhere All at Once

Cel mai bun scenariu original: Daniel Kwan, Daniel Scheinert – Everything Everywhere All at Once

Cel mai bun scenariu adaptat: Sarah Polley – Women Talking

Cea mai bună comedie: Glass Onion: A Knives Out Mystery

Cea mai bună animație: Pinocchio - Guillermo del Toro

Premiile Critics' Choice 2023. Televiziune

Cel mai bun serial dramă: Better Call Saul (AMC)

Cel mai bun actor într-un serial dramă: Bob Odenkirk – Better Call Saul (AMC)

Cea mai bună actriță într-un serial dramă: Zendaya – Euphoria (HBO)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramă: Giancarlo Esposito – Better Call Saul (AMC)

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramă: Jennifer Coolidge – The White Lotus (HBO)

Cel mai bun serial de comedie: Abbott Elementary (ABC)

Cel mai bun actor într-un serial comedie: Jeremy Allen White – The Bear (FX)

Cea mai bună actriță într-un serial comedie: Jean Smart – Hacks (HBO Max) 

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial comedie: Henry Winkler – Barry (HBO)

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial comedie: Sheryl Lee Ralph – Abbott Elementary (ABC)

Cea mai bună miniserie: The Dropout (Hulu)

Cea mai bună actriță într-o miniserie/film de televiziune: Amanda Seyfried – The Dropout (Hulu).

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri30.10
07:30 Ziua indragostitilor
09:30 Profu' de spionaj: Orasul etern
11:15 Din alte vieti
12:55 Dora in cautarea Orasului Secret
14:35 Bridget Jones: Topita dupa el
16:40 Taxi 5
18:20 Pele: Nasterea unei legende
20:00 Barry Seal: Trafic in stil American
21:50 Beetlejuice Beetlejuice
23:30 Prada
01:35 Urmarit in noapte
03:25 Ziaristul
05:10 Asta spune ea
Ultimele știri
Patrick Stewart
Patrick Stewart a murit la 86 de ani. Actorul din „X-Men” și „Star Trek” s-a luptat cu două boli grave

Patrick Stewart, actorul englez cu o carieră impresionantă în teatru şi film, care va rămâne în memoria colectivă mai ales pentru rolurile...

Halle Berry
Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie să-l găzduiască peste noapte, după acuzațiile fostului soț

Halle Berry a primit o lovitură dură în disputa juridică pe care o poartă cu fostul ei soț, actorul francez Olivier Martinez, pentru...

Jennifer Lawrence și Bradley Cooper/ Getty Images
Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmările pentru Silver Linings Playbook. Ce i-a spus actrița după un sărut

Jennifer Lawrence a dezvăluit un moment stânjenitor pe care l-a trăit alături de Bradley Cooper în timpul filmărilor pentru pelicula...

Partenerii noștri
Patrick Stewart
Patrick Stewart a murit la 86 de ani. Actorul din „X-Men” și „Star Trek” s-a luptat cu două boli grave

Patrick Stewart, actorul englez cu o carieră impresionantă în teatru şi film, care va rămâne în...

Filmnow.ro
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări

7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl...

Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și...

Digi-World.tv
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică

A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire...

ProFM.ro
Scandal în Ucraina: Zelenski a dat ordinul, Klitschko nici n-a vrut să audă! ”Distrug țara”
Scandal în Ucraina: Zelenski a dat ordinul, Klitschko nici n-a vrut să audă! ”Distrug țara”

Conflict la nivel înalt, între președintele Ucrainei și primarul Kievului.

DigiSport.ro
Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au devenit virale
Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au devenit virale

Momentul când o maimuță intră într-un magazin din India și îl ia în brațe pe vânzător. Imaginile au...

Digi-AnimalWorld.tv
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare

Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare

Digi-Life.tv
Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce mănâncă în fiecare zi
Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce mănâncă în fiecare zi

Melania Trump dezvăluie "anti-dieta" care o ajută să se mențină în formă la 56 de ani. Ce...

DigiFM.ro